Mihail Neamtu: crima odioasă a dictată de o “rațiune” teologico-politică

La 15 august 1714, sultanul turc l-a ucis pe Constantin Brâncoveanu. De ce însă a trebuit ca trupul domnului creștin să fie târât pe străzile vechiului Constantinopol? De ce moartea violentă a venit însoțită de rușinea dezbrăcării de hainele domnești? Răspunsul meu e simplu: crima odioasă a fost dictată de o “rațiune” teologico-politică.

Cel mazilit la București a fost arestat și dus la Istanbul ca să fie interogat, anchetat și torturat, până la eliminare. Principele român era un om bogat, atât materialicește, cât și spiritualicește. Nu l-au iubit pe Brâncoveanu nici membrii familiei Cantacuzino, nici reprezentanții Înaltei Porți. Ahmet al III-lea i-a dorit arginții, dar a primit în schimb mărturia credinței.

Un tată demn și un soț îmbătrânit, la șaizeci de ani, a fost pălmuit cu dispreț. Un voievod rafinat, inteligent și poliglot, a fost înfometat. Un prinț îmbrăcat cu porfiră și vison și-a primit ocara. Dulceața s-a trezit adăpată cu fiere. Batjocorit precum Hristos pe Cruce, Constantin – cel cu numele primului împărat creștin – și-a văzut fiii executați cu sânge rece, înainte de-a pieri el însuși sub lovitura zdrobitoare a gâdelui. 

Ambasadorii occidentali din Anglia și Suedia au privit amuțiți la acest spectacol care n-ar fi atins cotele maxime ale atrocității fără imaginația sadică a sultanului. Și astăzi, Europa privește fără grai la decapitări sau torturi cu maceta. Ele s-au mutat de la Istanbul în centrul Parisului sau al Londrei. Iată de ce cred că istoria lui Constantin Brâncoveanu ar trebui spusă nu doar României dezbinate și lipsită de modele, ci și Europei seculare.

PS: Găsiți aici o lectură mai cuprinzătoare a vieții ctitorului Palatului Mogoșoaia.


Sursa: Facebook

Advertisements

Adrian Papahagi: ​Despre “traseism” politic

Un om vrea binele țării: reformă, anticorupție, libertate economică, meritocrație. Fondează un partid nou, de dreapta, care promite să servească aceste valori. Partidul nou e confiscat de politicieni vechi. La conducerea lui se instalează Doamna Mafia. Dar omul vrea în continuare binele țării și o politică a reformelor. O ia de la capăt, fondează alt partid nou de dreapta, cu aceleași valori. Devine, cum s-ar spune, “traseist”.

Alt om vrea binele țării: reformă, anticorupție, libertate economică, meritocrație. Vrea să salveze România de abuzurile celor parșivi, de corupție morală și politică. Intră într-un partid nou, reformist, care promite să ducă lupta anticorupție dincolo de orice doctrină politică. La prima cotitură, partidul nou se dă peste cap și începe să susțină valori contrare crezului intim al omului nostru, pe care nu le-a anunțat de la bun la început. Ce face omul dacă vrea să facă politică în continuare, dar nu poate accepta valorile asumate peste noapte, din mers, de partidul în care a intrat pentru alt program? Dacă fondează sau alege alt partid, care să nu fie în opoziție flagrantă cu ideile sale, iată-l “traseist”.

Un om bătrân a militat, pe când era tânăr, într-un partid istoric de opoziție, speranța României cinstite. Partidul a fost infiltrat, dezintegrat, ridiculizat, pulverizat. Dar omul vrea în continuare să contribuie la binele țării: alege un alt partid, nou și reformist, care duce mai departe aceleași valori. Se cheamă că a devenit, firește, “traseist”.

Cunoașteți refrenul: un om tânăr și entuziast vrea binele țării. Intră într-un partid mic și curat, care moare de inaniție după câteva luni. Ce face, dacă vrea să continue în politică și se înscrie în alt partid, care profesează aceleași valori? Ați ghicit: devine “traseist”. 

Cât rău au făcut societății românești intransigentele mungice și acoliții ei (care cu prima ocazie devin politicieni lipsiți de scrupule), înfierând fără discriminare oameni onorabili ca “traseiști”, de parcă ar exista vreo asemănare între drama lor și oportunismul abil al un mic borfaș de Giurgiu (să spunem), care nu crede în nicio valoare, schimbă partidul și culoarea politică în funcție de conjunctură și se alege mereu!

Traseismul oportunist sau chiar remunerat al borfașilor politici și încercarea disperată a oamenilor de bună credință de a nu-și trăda valorile în politică devin același lucru pentru apostolii “curățeniei” (ei înșiși cam murdărei, dacă îi miroși mai îndeaproape). 

În această logică, cei mai virtuoși politicieni arată ca Ion Iliescu, care nu a schimbat niciodată partidul, chiar dacă partidul și-a schimbat în timp numele (PCR > FSN > FDSN > PDSR > PSD).

Asta e, dragi prieteni care încă vreți să faceți politică și preferați să o luați de la capăt în loc să vă trădați conștiința și valorile: pregătiți-vă ca, pe lângă toate, să fiți numiți și “traseiști” de cei care vă observă de pe margine sau chiar de cei care v-au confiscat partidul și i-au deturnat valorile, în ciuda împotrivirii voastre.
Sursa: Facebook

Teodor Baconschi: matracaje de platou, metode de spațiu ex-sovietic

​La TVR s-a făcut o ”dezbatere” 100% anti-CPF. Ba că n-au știut ce semnează, ba că sunt totalitari. Până una, alta, grupuscule leftiste ultra-intolerante organizează puciuri mediatice, în vreme ce așa-zisul CNA își confirmă patetic moartea clinică. 

Să asasinezi mediatic o personalitate publică ”nedorită” e o practică banalizată în România post(?)comunistă. Măcar știi că acela nu se poate apăra decât în justiție. Dar să bălăcărești 3 milioane de cetățeni semnatari ai unei petiții, fără să inviți măcar un reprezentant al demersului, e chiar prea ca la țară. La țara noastră, desigur, pentru că în UE nu găsești asemenea matracaje de platou. Astea sunt metode de spațiu ex-sovietic.

Sursa: Facebook

Adrian Papahagi: isteria e continuă, hărțuirea permanentă

Ora de religie, Catedrala Mântuirii Neamului, Coaliția pentru Familie etc. au scos toți dracii din regresiștii noștri. Dacă nu era una, era alta: isteria e continuă, hărțuirea permanentă.

Nu e niciun liberalism în agitația lor, ci anticreștinism totalitar, cu spume.

Firește, ar vrea să nu se mai predea religia, doar ideologia lor; copiii să nu mai știe nimic despre Hristos, ci să fie îndoctrinați în spirit anticreștin. Dar uite că noi vrem să aibă o minimă cultură creștină și ne-am apărat eficient ora de religie. Între noi, care permitem oricui să nu participe la ora de religie și ei, care voiau ca nimeni să nu beneficieze de ea, cine e tolerant și cine nu?

La fel, nu banii publici cheltuiți pentru Catedrală îi deranjează, ci simpla idee că se construiește această clădire simbolică pentru Ortodoxia noastră. Poate să se construiască orice, numai nu biserici. Hai, la rigoare bisericuțe de lemn perisabile, în care să încapă 20 de oameni, ca să nu pară anticreștini, dar nu biserici monumentale. Puțin contează că banii provin prin forța lucrurilor în proporție de 86% de la contribuabili ortodocși, care nu au nimic împotrivă să se cheltuie 0,0X din bogăția națională pe o catedrală cu valoare jubiliară și simbolică, așa cum nu se opun isteric să se construiască stadioane, chiar dacă nu sunt microbiști sau untoldiști. Unde e toleranța și unde intoleranța?

În fine, referendumul cerut de 3.000.000 de cetățeni pentru a consfinți o stare de fapt îi scoate din sărite, fiindcă credeau că au monopolul asupra societății “civile” (îl au asupra celei profesioniste, cu salariu și misiune). Ei bine, iată că există și o societate civilă creștină, tăcută până ieri, dar sătulă să asiste la asaltul continuu asupra tradiției și valorilor sale. Iar această societate se opune redefinirii familiei și experimentelor cărora inevitabil le vor cădea victime copiii. Fiindcă noi nu credem că un copil trebuie să fie crescut de doi “tați” sau două “mame”, nici să i se schimbe sexul la opt ani, nici să fie îndoctrinat sexual de la grădiniță sau confiscat dacă părinții sunt prea evlavioși. Iar dacă nu blocăm constituțional calea bizareriilor, știm din experiența altora că aici se va ajunge.

Nu e vorba de drepturi și libertăți aici, ci suntem în plină luptă pentru ocuparea centrului simbolic și normativ, pentru redefinirea umanului și a societății prin descreștinare forțată. Instrumentele nu sunt pașnice, ci agresive, căci activiștii regresiști sunt maeștri în intimidare, hărțuire, poliția gândirii sau terorism intelectual și mediatic (veți vedea și în comentariile care vor urma).

Sursa: Facebook