Archive for the ‘FRANTURI’ Category

„Mărețul har m-a mântuit

Pe mine din păcat

Pierdut eram, dar m-a găsit

De moarte m-a scăpat.”
A fi „pierdut” sau „wretch” în original, (ticălos, netrebnic) sunt cuvinte destul de blânde pentru a descrie starea în care se găsea John Newton, autorul cunoscutului imn „Mărețul Har”.
Newton se ocupa de profitabilul comerț cu sclavi.
„Astăzi recunoaștem că a fi implicat în așa ceva poate fi comparabil cu implicarea în Holocaust, o crimă la fel de mare”, menționează Francis Spufford în cartea sa „UNAPOLOGETIC: Why, Despite Everything, Christianity Can Still Make Surprising Emotional Sense”.
John Newton era și trăia un coșmar, însă a ajuns să realizeze asta. A realizat că ceva este greșit în viața sa. Iar „Mărețul Har” reprezintă descrierea acestei treziri personale.
Ce surprinde este faptul că el a scris imnul ÎNAINTE să renunțe la acest tip de trafic criminal. Cumva a scris imnul sub impresia faptului că el deja văzuse aspectele îngrijorătoare din propria viață. Imoralitatea sexuală, bețiile etc.
„În analogia Holocaustului” menționează Spufford,  „e ca și cum un gardian dintr-un lagăr de exterminare ar avea o criză morală cu privire la înșelarea colegilor la Poker pentru ca mai apoi să continue să lucreze la cuptoarele încinse, promițându-și să fie o persoană mai bună pe viitor.”
Totuși, lumina pe care a experimentat-o Newton a umplut toate colțișoarele inimii sale și treptat vinovăția cu privire la acest negoț îl conduce pe drumul descoperirii personale. Realizează cu adevărat cine este și ce face. Este transformat, însă totul se petrece gradual. Treptat, „din slavă în slavă” ar spune apostolul Pavel, lumina a respins întunericul în viața sa. John Newton a renunțat la comerțul cu sclavi, pentru ca mai apoi să devină un important personaj în lupta împotriva sclaviei. Extraordinar.
Măreţul har m-a învăţat

S-o rup cu ORICE rău.
Da, însă acest lucru nu se întâmplă de multe ori așa de brusc și radical cum ne-ar plăcea.

Uneori poate lua timp. Mult timp. Nu vedem tot, nici complet de la bun început. Însă schimbarea este posibilă. Chiar dacă transformarea nu este instantanee, dacă ai gustat din harul măreț al lui Dumnezeu, ești pe drumul cel bun. Există speranță, chiar dacă propriile păcate, circumstanțe și lupte par covârșitoare pentru moment. Cu timpul, treptat, poți găsi și tu acestă eliberare și pace, harul măreț ce invadează și cuprinde CU TOTUL viața omului, eliberându-l de ORICE rău.

Iată de unde ni se trage. Sublinierea îmi aparține.

Miron Costin, spre exemplu, ca şi Grigore Ureche, cu toate că formulează critici vehemente la adresa unor domnitori, declară până şi el pe un ton conservator ortodox: “Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile feritu trebuieşte, că oricum este, de la Dumnezău este.” Probabil că nu la natura divină a liderului politic se (mai) gândea cronicarul, ci la circumstanţele, „pre-dictate”, care făceau ca o anumită persoană să fie cea „aleasă”. Cum legitimitatea domniei nu a fost niciodată pusă în discuţie, domnitorul a fost considerat legibus solutus şi legibus adligatus chiar şi în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Totuşi, aceste lucruri indiscutabile duceau deseori la nerespectarea pravilei tocmai de către legiuitor, din cauza manevrării abile a argumentelor de teologie a puterii. În ciuda ambiguităţii relaţiei dintre teoria politică şi practică, rolul domnitorului a rămas întotdeauna unul central în gestionarea comunităţii ortodoxe şi în determinarea schemei rolurilor socio-politice, ambele reflectate fidel în imaginarul comunităţii.

Conf. Univ. Dr. Laura Mesina, Curs – Introducere în imagologie

A poem by Billy Collins, poet laureate of the United States, capturing the ache of loss at the end of childhood. Its title is significant: “On Turning Ten”!

image

image

Unele instituții „teologice” sunt de mult vândute diavolului și agendei sale.
Prezervative din partea Chicago Theological Seminary, afiliat la UCC au fost oferite săptămâna trecuta la 2015 Wild Goose Festival. Acestea aveau imprimate logo-ul United Church of Christ, colorat în culorile LGBT, în care se ia la bășcălie și revenirea Domnului Hristos.
Câteva urâciuni condensate, înghesuite într-una. Însă ne mai surprinde ceva?
Uneori iese puroiul ăsta la suprafață pentru a limpezi orice dubiu pe care cineva l-ar mai putea avea. Nu e de mirare că bisericile se închid, transformându-se în cluburi de noapte, clase de Zumba, sedii de sex chat etc. La ce să te aștepți când niște oameni morți, cu diplomă în cunoașterea Celui Viu, amestecă zoaiele, scursura și trendul LGBT împreună cu Adevărul limpede al lui Dumnezeu. Cine ar mai bea dintr-un rezervor de apă curata, rece, dar în care cineva, o dată, și-a făcut nevoile? Nimeni, nu-i așa? Și totuși se găsesc destui să bea din apa spurcata a acestor seminare.

Imagine și articol integral Aici.

iosif ispita sexualaDar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” Gen. 39:6,7

În clasa a 12-a am făcut pregătire la limba română cu soacra-mea. Este profesoară de limba română. Am mâncat Basmul. Era și prima lecție cred. Vroiam să fac impresie și am învățat foarte bine. G. Călinescu numea basmul cult ca fiind o oglindire a vieții în moduri fabuloase. De obicei eroul, dintr-un mediu lintit, intra într-un conflict. Eventual pare că sca, însă problema se tot se adâncește și apar noi pericole, noi răsturnări de situație.

Având principiul ăsta din ficțiune ai impresia că relatarea vieții lui Iosif este la fel, un basm. Complot al fraților, vândut. Ai impresia că s-a rezolvat, însă apoi este acuzat pe nedrept, târât în închisoare.

O poveste evreiască și musulmană (îs puțin dubioase poveștile astea, însă e interesanta pentru discuția asta) spune că numele soției lui Potifar ar fi Zuleika și că ea era luată la mișto de prietenele sale și ele fițoase că Iosif, un sclav evreu, i-a căzut cu tronc. Ea le-a invitat la un banchet, le-a dat fructe și în timp ce ele decojeau portocale cu niște cuțite, l-a chemat pe Iosif să îi aducă ceva și ele privindu-l, s-au tăiat la degete. Zuleika ar fi zis, No vedeți, cu accent ardelenesc, trebuie să îndur asta zi de zi. Mă rog, fără accentul ardelenesc. Însă ar fi zis restul…

Un tânăr care aparent avea totul. Faimă, putere, autoritate, respect. Un sclav care a ajuns foarte sus. Se bucura de încrederea stăpânului, informații confidentiale și mai presus, era frumos, stârnea și admirația femeilor. Un tanar care după o vreme primește o invitație directa: Culcă-te cu mine!

Să ți se spună asta, dintr-o dată, când nu ești în gardă te poate buimaci. Însă fără să ezite, cu o siguranță ieșită din comun refuză.

Dacă te gândești că Iosif era un fel de gigant spiritual și ca un nor de protecție era deasupra sa, ca serviciile speciale ale Cerului erau în jurul său, te inșeli.

El însă spune NU!

ispitaSi Iosif nu era o mumie..încă. Nu era stană de piatră și femeia asta de obicei obținea ce vroia. El era sclav, sclavul ei de fapt. Ea avea drepturi asupra sa.

Și la vârsta lui. năr, hormoni, primește avansuri de la o femeie mult mai experimentată. Nu sună prea promițător că v-a rămâne curat. În cultura noastră ca și atunci, bărbații sunt văzuți mai degrabă ca cei care inițiază dansul ăsta. Să ți se ofere asta, să vina din partea ei, gădilă egoul masculin.

Oferindu-i-se i-ar fi fost foarte ușor. S-ar fi ridicat și mai mult pe scara asta. Ar fi avut un AS în maneca. Familia nu ar fi aflat. El era un tânăr singur, un om care a fost părăsit de familie care trăieste singur, într-o țară străină.

Va amintiti de fiul risipitor? Viața sa licențioasă a început când s-a rupt de restricțiile morale ale familiei sale. Și astăzi observ o grămadă de tineri în Londra care vin din biserici conservatoare din Romania iar aici își fac de cap. Și parcă n-au nici o limită.

Dacă vreodată vre-un tanar a fost vulnerabil, acela a fost Iosif. Doamna casei îi face invitația însă el refuză. Si cine l-ar putea învinovăți? Era în sângele său. Numai uită-te la Ruben, sau la Iuda.

Ruben s-a culcat cu concubina tatălui sau. Iuda, la fel, un pervers. Fii sai/nepoții săi Zerah și Pereț au fost produsul a ceea ce el credea că e o prostituată.

Simeon și Levi, târâți de impulsuri ucigase, au omorat pe cei din Sihem pentru că Dina a fost tratată ca o femeie ușoară, însă Iuda o tratează pe Tamar la fel.

Onan își satisface poftele sexuale fără a-și asuma responsabilitățile. Nu e o explicatie umana plauzibilă pentru care cel mai vulnerabil dintre toți să spuna NU. Te-ai aștepta nici macar să nu ezite. Fraților nu le pasă, insa unei femei puternice îi pasa. Ei nu l-au vrut, în cineva special îl vrea. Are parte de respingere, lipsă de dragoste, însă aici iat-o pe tavă înaintea sa.

Tot o poveste evreiască ar spune că Iosif într-una din zile o refuză și a început să-i vorbească de Dumnezeu. Ea a acoperit cu roba unul din zeii casei, zicând. Ei bine, Dumnezeu nu va vedea. Insă Iosif i-ar fi răspuns: Dumnezeul meu vede. (mai mult…)

biserica biruinta londraDumnezeu lucrează după agenda Sa, iar de multe ori apare confuzia și cârtirea în viața noastră pentru că am vrea ca lucrurile să se facă de fapt după agenda noastră. Rapid, fără să așteptăm prea mult, comfortabil, pain free. Însă uitam că i-a luat 120 de ani să-l pregătească pe Noe pentru potop. 80 de ani să-l pregatească pe Moise pentru lucrarea sa. L-a chemat pe David să fie împărat pe când era un tânăr, însă apoi l-a trimis la oi. L-a chemat pe Pavel să fie apostol apoi l-a izolat în Arabia 3 ani. Isus 30 de ani a fost pe pământ înainte Să-și înceapă lucrarea.

Dumnezeu de cele mai multe ori ne trece prin multe încercări, examene, înainte să ne folosească. „Prin”, menționa Max Lucado într-una din cărțile Sale, este cuvântul preferat al lui Dumnezeu. „Prin pustie” (Deut. 29:5), „prin valea umbrei morții”, „prin apele cele mari” (Ps.77:19).

În Isaia 43 Cuvântul lui Dumnezeu te încurajează însă: Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

Este clar atunci când te aproprii de Dumnezeu și Cuvântul Său că izbăvirea, scăparea din încercări și vremuri tulburi este parte din felul în care Dumnezeu lucrează cu sfinții Săi. Îngăduie circumstanțe ce te duc până la marginea prăpastiei pentru ca apoi să te izbavească cu putere. Cheamă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Vă aduceți aminte: Daniel este scăpat din groapa leilor, din cuptorul de foc. Petru scăpat din închisoare. Iona este scăpat din stomacul balenei. David este izbăvit de Goliat. Ucenicii sunt izbăviți din furtună. Leproșii sunt scăpați de lepră. Toma este scăpat de îndoială. Lazar este izbăvit din moarte. Pavel, izbăvit din lanțuri.

Promisiunea Sa este clară și nu încetează să fie valabilă și astăzi. NICIDECUM N-AM SĂ TE LAS, CU NICI UN CHIP NU TE VOI PĂRĂSI!

Cat de mult îi va lua lui Dumnezeu în cazul tău? Nu știu. Ce știu însă este că trebuie să avem răbdare, multă răbdare, foarte multă răbdare de cele mai multe ori, trebuie sa rămânem credincioși, să rămânem lângă Dumnezeu, să privim întotdeauna la Isus Hristos, să depindem de El pentru viața noastră.

Atunci când se surpă temeliile, când totul se clatină în jurul tău, când ajungi în groapa, când necazurile vin unele după altele, să ne ajute Dumnezeu să rămânem lângă El. Dumnezeu nu greșește. Niciodată. Nu te îndoi de asta. Are un scop în toate lucrurile din viața ta. Încă nu-l cunoaștem. Însă v-a veni o zi în care vom cunoaște totul deplin și ne vom minuna și bucura, dacă rămânem credincioși, de frumusețea planurilor Sale în viața noastră.

gropileGen. 37:20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi;

L-au aruncat pe Iosif într-o groapă și l-ar fi lăsat să moară. Era perfect. Nu ar fi murit direct de mâinile lor, murea de deshidratare. Este scos însă mai apoi și vândut iar 20 de ani mai târziu când foametea a venit frații lui vor mărturisi.

Gen. 42:21 „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat

Fratele lor era legat și ei mâncau liniștiți deasupra. Îl disprețuiau. Il vroiau mort.

Nu cred că s-a gândit vreodată Iosif să se îmbrace bine pentru că tocmai urmează să fie aruncat într-o groapă. Evenimentele l-au prins nepregătit, pe nepusă masă. Au venit din senin, pe neașteptate.

Dar așa vin și în viața noastră zilele rele. Durerea, necazul, suferința nu bat la ușa mai întâi, nici nu se prezintă și nici nu îți dau un ragaz de trei zile să te pregătești spiritual, emoțional, fizic.

Nu, gropile vin așa, deodată. Într-o zi am ieșit de la lucru și m-am îndreptat spre mașină. Parcam pe strada principală, pe A40, în Londra. 3 benzi. Trafic serios. Am trecut pe lângă o familie cu copii mici. Luau ceva din mașina personală. M-am urcat în a mea și vroiam să-mi pun ceva muzică. Ei erau chiar în fața mea, mașina era parcata acolo. Eram cu ochii în jos și brusc mi i-am ridicat atunci când am auzit un țipăt puternic, disperat. Am văzut o mamă țipând, alergând, ca o leoiacă îndreptându-se spre stradă și în ultima clipă smulgându-și băiețelul de vreo 3 anișori din drumul sau direct inspre mașinile în mers de pe prima bandă. O clipă mica, foarte mică de neatenție și copilașul a luat-o înspre stradă. Câtă afecțiune și cum îl mai strângea și-l iubea. Și cum s-au mai îmbrățișat părinții și copiii acolo în stradă. Putea fi o mare tragedie, așa, dintr-o dată.

Afacerea îți dă faliment. Un angajat te fura. Bunicii mei au avut un magazin. Au pierdut tot pentru că au fost furați de vre-o 2 vânzătoare pe care le-au avut și în care își puseseră toată încrederea. Soțul sau soția te înșeală. Dintr-o dată se întâmpla. Nimic nu te-a pregătit pentru asta. Vii de la spital și testele îți sunt pozitive. Cancer. Îți pierzi jobul. Ești abandonat, abuzată. Groapă. Durere. Suferință. Unii când trec prin astfel de gropi, nu-și mai revin vreodată. Rămân traumatizați. Paralizați.

Povestea lui Iosif însă devine și mai dificilă. O poveste iudaică vorbește că frații ar fi asmuțit și câinii pe el. Bătut. Abandonat. Vândut. Sclavie. Lucruri mincinoase apoi în casa lui Potifar. Inchisoare.

Psalmul 105:18 I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare

O viața plină de durere. 20 și ceva de ani. Fratele Wurmbrand spunea: Eu am făcut 14 ani de închisoare în comunism. O nimica toată. 14 ani. Imaginează-ți, alții au suferit 40,50 ani în închisori. Alții mor pentru Hristos acum, în timp ce vorbim.

Și totuși nu a renunțat. Nu amărăciune, nu ură, nu împietrire. Nu numai că a supraviețuit, Iosif a înflorit în suferință, în încercări. Promovat în casa lui Potifar, în inchisoare și Faraon, un fel de Obama al zilelor noastre, îl face prim-ministru. Al doilea cel mai puternic om al generației sale.

E vre-un secret? Sunt ceva pași de urmat? O rețetă a succesului? Da. Dumnezeu.

20 si ceva de ani mai târziu, Iosif e cel tare și fratii săi cei slabi. S-au temut că își va regla conturile și că vor fi aruncați și ei într-o groapă. Însă nu a făcut-o.

Gen. 50:19-21 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Fără cuvinte!

Extraordinar cum Dumnezeu răscumpără fiecare situație.

John Bunyan, marele predicator baptist din sec. 17 a fost aruncat în închisoare aici în Anglia pentru că predica Evanghelia fără autorizație. A stat 12 ani în închisoare pentru că nu a putut să promită judecătorului că nu v-a mai predica Evanghelia dacă va fi eliberat. Ar fi putut deveni descurajat de atâta timp petrecut acolo, însă Bunyan l-a avut pe Dumnezeu. În timp ce era acolo avea o bancă cu 3 picioare. A rupt unul și și-a făcut un fluier cu care cânta cântările Evangheliei. În închisoare a scris Călătoria creștinului, o alegorie la viața de credință, cea mai bine vândută carte dupa Biblie din istorie. John Bunyan putea să renunțe. Însă în luptele sale, l-a glorificat pe Dumnezeu. A rămas cu Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost cu el, așa cum a fost și cu Iosif. (mai mult…)

670px-Play--Ding-Dong-Ditch--or--Ring-and-Run--Step-2Mai țineți minte când, copii fiind, sunam la ușa vecinilor și până să deschidă ei, noi eram deja departe, ascunși undeva și priveam?
La fel se întâmplă și când venim înaintea lui Dumnezeu. Grăbiți sunăm și când să deschidă porțile Cerului, să ne întâmpine, să ne umple de prezența Sa, noi deja nu mai suntem acolo.

isus rugaciuneEl Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Luca 5:16

Poate că ai auzit ori chiar folosit și tu expresia „What would Jesus do?”. Când ispita apărea, te uitai la brățara cu WWJD și poate că te-a ajutat vreodată gândul că Isus nu s-a lăsat vreodată sedus de vre-o ispită de genul. Sau poate că nu. N-ar fi de mirare. Puterea de a birui ispita nu vine dintr-o recunoaștere a faptului că Isus nu a cedat ispitei. Și dracii recunosc asta. Puterea vine mai degrabă dintr-o relație vie cu Tatăl, supunere totală față de Cuvânt și voia lui Dumnezeu.

Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5:30

O referință profetică din Isaia 50:4, menționează despre Isus ca El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Nu-i de mirare că în același verset se menționează și că „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.”

Isus s-a rugat frecvent, constant, cu pasiune. El, care era perfect. El care era într-o părtășie perfectă cu Tatăl. N-a avut vreodată vre-un moment în care să se fi aflat în afara dragostei lui Dumnezeu. Era scăldat în iubirea Sa. El, Fiul lui Dumnezeu, care nu avea nici un păcat de mărturisit, nici un defect de implorat, nici o necredință de învins, nici un viciu de biruit, căuta Fața Tatălui și avea obiceiul de a se retrage pentru a se ruga. În locuri pustii, pe munți, în pustie. La plural. Rugăciunea era obișnuință, organică, iar El era consecvent în închinare, în fiecare dimineață, sorbind cuvintele Tatălui, întocmai ca un ucenic la picioarele Învățătorului Său.

Mulțimile de oameni se adunau și îl îmbulzeau, înghesuiau. Veneau să-L asculte și să fie vindecate. Nu avea timp nici să mănânce, nici să se odihnească, însă totuși găsea timp să se roage.

Închinarea Sa era plină de foc și de viață, nu leșinată, seacă, plictisită și searbădă. De la ceasul acela din pustie când îngerii au venit să-i slujească la agonia din grădina Ghetsimani, când sudoarea ii era ca niște picături mari de sânge. Rugăciunile Sale erau jertfe, înălțate cu strigăte mari și cu lacrimi. Pasiune pură.

Dacă Fiul căuta Fața Tatălui, cu atât mai mult avem noi nevoie de momentele de singuratate cu El. Noi, care suntem terminați, mâncați, măcinați de păcat, de necredință, de lipsă de pasiune, de lipsă de dragoste. Noi, care avem atâta nevoie de Duhul, de îndurarea Sa pentru a trăi înaintea Sa. Noi, cei stricați și schilodiți, avem o disperată nevoie să stăm cu Domnul nostru. Să sorbim cuvintele Sale, să fim vindecați, eliberați, transformați, să primim putere pentru a sluji cu folos și pentru a birui orice ispită.

walter#2, 1/3/70, 12:35 PM,  8C, 7704x10771 (838+606), 150%, paintings,  1/10 s, R72.3, G61.8, B75.5

walter#2, 1/3/70, 12:35 PM, 8C, 7704×10771 (838+606), 150%, paintings, 1/10 s, R72.3, G61.8, B75.5

Vă mai aduceți aminte de episodul cu Maria și Marta în care Domnul Hristos lămurește clar, fără urmă de îndoială, pentru totdeauna, care ar trebui să fie cea mai mare preocupare în viața noastră de credință? Acum, știu că Maria trebuie să fie exemplul nostru și nu Marta. Însă când citești pasajul ăsta ai impresia că Isus nu prea știe ce vorbește. Adică, cineva trebuie să facă lucrurile, nu-i așa? Cineva trebuie să pună umărul, să ia mopul în mână, să miște lucrurile, nu? Nu putem asculta predici toata ziua nu-i așa? Copiii au nevoie de tine, soția ta, soțul tău are nevoie de tine, compania ta, prietenii. Totul și toți îți solicită atenția. Nu poți sta închis în cămăruța ta toata ziuă.

Și apoi Marta face lucruri foarte faine. Nu e ca și cum ar sta pe Facebook toată ziua uitându-se la clipuri cu pisici, cățeluși și animalute drăguțe cum se joacă, pe telefon toată ziua, pe jocuri, filme. Nu. Ea slujea. Și avem nevoie de slujitori. Oameni care să pună masa, să strângă masa, să dea cu aspiratorul, sa se implice, să meargă în misiune. Avem nevoie de astfel de oameni. Însă văzând-o pe Maria, Marta vine repede repede. Parcă o vezi, se aproprie de Isus, aproape că îl cearta pe Isus. Doamne nu-ți pasă…! Zi-i dar acestei leneșe să mă ajute!

Sigur Isus mă va susține, poate că își zice ea. Dar nu o face și îi rostește numele. Marta, Marta…

Pare ca Isus e supărat, însă cred ca avea și o doză mare de blandete în mustrarea Sa. In Ioan 11:5 ni se spune ca Isus o iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar. Isus iubea familia asta.

Pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună care nu i se va lua. Munca ta nu e greșită, însă nu este cel mai bun lucru.

Singurul lucru care trebuie este să stai în prezența lui Dumnezeu, să cunoști, să cauți să cunoști pe Dumnezeu, Dumnezeul acela care va veni la tine ca ploaia, ca ploaia de primavară care udă pământul. Osea 6:3

Acum Dumnezeu nu așteaptă de la tine să faci asta toată ziua. Este nevoie de o legătură permanentă cu El prin Duhul Sfânt pe parcursul zilei, însă fizic nu-ți cere Dumnezeu să te închizi în camăruța ta și să nu mai ieși de acolo. Insă exemplul ăsta te trezește la ceea ce Isus dorește să se întâmple în viața ta. Care ar trebui să fie prioritatea ta cea mai mare, partea cea bună, singurul lucru care TREBUIE în viața ta cu Dumnezeu.

Poate cuvântul cheie aici e cuvântul IMPARȚIT. Marta era ÎMPĂRȚITĂ CU MULTĂ SLUJIRE. Multe lucruri care au dat naștere îngrijorării, tulburării.

Nu face nimic greșit, însă e atât de ocupată, împărțită să-L slujeasca pe Isus încât nu are timp de El. Nu vă suna familiar asta? Ne facem un dumnezeu din lucrarea pentru Dumnezeu și treptat îți dai seama ca nu ne mai închinăm adevăratului nostru Domn și Mântuitor, ci lucrării mâinilor noastre. Și măcar de am fi împărțiți în slujirea lui Isus, însă ne irosim vremea pe nimicuri de cele mai multe ori.

Dumnezeu nu este interesat atât de mult de cât faci pentru El, cât este de interesat de tine și de inima ta. Dar noi ne îngropăm în activități iar sub masca asta a activismului pentru Dumnezeu ne ascundem de fața lui Dumnezeu. Ne înselăm singuri. Sau poate avem impresia că îl impresionam pe Dumnezeu cu jerfele noastre și El ne va trece cu vederea păcatul, nevegherea, lipsa din inima noastră?

Ați remarcat ce se întâmplă înainte de Luca 10, înainte de întâmplarea cu Maria și Marta?

Isus își trimite ucenicii în misiune. Ei vindecă bolnavii, scot dracii și predică evanghelia. Au avut succes, atât de mult încât Isus spune că a văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Apoi pilda Bunului Samaritean, omul care arată milă unui strain, își iubeste aproapele și se cheltuie pentru binele altuia.

Vezi unde pune Luca întâmplarea cu Maria și Marta?

Nu-i un accident. Dacă vindecăm pe cei bolnavi, scoatem dracii, predicăm evanghelia, arătăm milă, cheltuim în Uganda, Craiova, investim la orfelinate și nu stăm la picioarele Domnului Isus, am scapat din vedere ceea ce conteaza cu adevărat.

Suntem chemați să intrăm în cămăruța noastră și de acolo să ne luăm răsplata. Nu aprecierile oamenilor, laudele lor, ci Dumnezeu Însuși, lauda Sa. Ce răsplată mai mare poți să ai decât pe Dumnezeul universului, care vine la tine și umple cămăruța aia a ta. Pentru că asta se întâmplă nd aștepți în prezența Lui. Am uneori momente în care prezența lui Dumnezeu umple cabina macaralei în care lucrez. Momente în care nu mai pot stăpâni din plâns. Uneori de bucurie, alteori datorită păcatului nenorocit din viața mea.

Aș vrea să te întreb. Dacă cineva te-ar înregistra o săptămână și apoi ar pune înregistarea asta unui grup de oameni, care ar fi “partea cea bună”, lucrul pe care trebuie să-L faci. Care e lucrul pe care e musai să-l faci zilnic. Să mergi la sală, săți cureți casa, verifici emailul, Facebook, să vezi serialul?

Sunt lucruri ce trebuie făcute, altele de care trebuie să ne pocăim pentru că le facem, însă putem spune noi că stăm la picioarele lui Isus, investind în cel mai bun lucru în care poți investi, în cunoasterea lui Dumnezeu, în cunoașterea lui Isus și a cuvintelor Sale, partea care nu ni se va lua?

Poate spunem că nu avem cămăruță. Locuim în diaspora. Stăm cu alții. Este greu să ai un loc unde să te retragi și să stai cu Domnul. Tu și El, în tăcere.

Nu cred asta. Am citit despre o mamă cu mulți copii, săraci ce locuiau toți întro cămăruță sau doua. N-aveau loc. Aglomerație. Însă când mama își punea șortul pe cap, se facea liniște iar copiii știau că mama vorbește cu Dumnezeu.

Sunt soluții dacă vrei să le găsești. Te îndemn dar, oprește-te din viața ta împărțită și făți timp săți cunoști Mântuitorul. El oricum este mai interesat de inima ta decât de lucrurile pe care poți să le faci pentru El. Domnul să ne binecuvânteze iar El să ne fie răsplata.

Osea 6 3Os Guiness, îl menționează în cartea Sa, Chemarea Ta, pe Arthur F Burns, fost președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite și Ambasador în Germania de Vest, un om de o solemnitate considerabilă. De o înălțime medie, distins, a fost consilierul economic a numerosi președinți, de la Dwight D. Eisenhower la Ronald Reagan. Când vorbea, avea greutate și Washington-ul asculta.

Dar Arthur Burns era evreu, așa că atunci când a început să participe la un grup neoficial de rugăciune și părtășie de la Casa Albă, în anul 1970, i s-a acordat un respect special. De fapt, nimeni din grup nu știa cum să îl implice, așa că, săptămână după săptămână, când diverși oameni încheiau pe rând întâlnirea de rugăciune, se sărea peste Burns, dintr-un amestec de respect și reticență.

Într-una din săptămâni însă, grupul era condus de un nou venit, care nu cunoștea statutul neobișnuit al lui Burns. La finalul întâlnirii nou venitul s-a întors spre Burns și l-a rugat să încheie cu rugăciune. Câțiva veterani priveau unii la alții cu surprindere așteptând să vadă ce se va întampla. Dar, fără să piardă o clipa, Burns s-a rugat:

Doamne, Te rog să-i ajuti pe evrei să-L cunoasca pe Isus Hristos. Te rog să-i ajuti pe musulmani să-L cunoască pe Isus Hristos. În cele din urmă, Doamne, te rog să-i ajuți pe creștini să-L cunoască pe Isus Hristos. Amin,

Rugăciunea Sa a devenit legendară la Washington.

Si așa este. Din păcate majoritatea creștinilor nu-L cunosc pe Isus Hristos. Pentru că nu este suficient să știi lucruri despre Isus, să-L cunoști pe Isus în felul lumii, după cum spune Apostolul Pavel. Ci suntem chemați să-L cunoaștem într-un mod pe cât se poate de intim, personal, autentic.

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Filipeni 3:1-13

Cel mai mare dezastru pentru creștinismul de astăzi, chiar și crestinismul nostru romanesc din diaspora, nu este societatea seculară în care ne aflam, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, ci sunt creștinii care nu-L cunosc pe Isus Hristos, o Biserică care nu-L mai cunoaște pe Isus.

Suntem mai implicați decât oricând în treburile cetății, în societate, cultură, educație și totuși unde este viața? Unde este transformarea?

Putem foarte ușor să fim cu totul implicați în slujirea lui Dumnezeu și pe nesimtite să ne facem un dumnezeu din lucrarea pentru Dumnezeu. În cartea Sa, Experiencing God, Henry Blackaby menționează un lucru foarte adevarat: Dumnezeu este mai interesat de relație vie cu tine decât este interesat de ce faci pentru El.

Dumnezeu nu este atât de interesat de succesul nostru, de realizările noastre, de performanțele noastre, cât este interesat de noi și inima noastră. Dar noi ne îngropăm în activități iar sub masca asta a activismului pentru Dumnezeu ne ascundem de fața lui Dumnezeu. Ne înșelăm singuri sau poate avem impresia că îl impresionăm pe Dumnezeu cu jerfele noastre și El ne va trece cu vederea păcatul, nevegherea, lipsa din inima noastră.

Golul din inimă nu se umple cu activități pentru Dumnezeu ci numai cu Dumnezeu Însuși, o umplere care se realizează în prezenta Lui.

Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul! Osea 6:3

Charles Swindoll a mentionat povestea asta dimineata in programul sau. Se pare ca e destul de cunoscuta, a inspirat si un film de curand insa cand i-am intrebat pe colegii mei bastinasi, n-au stiut de unde s-o ia.
Am gasit-o putin adaptata si o postez aici pentru bucuria voastra. Va doresc o zi mai buna!

image

Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day
By Judith Viorst
Adapted for Readers Theatre by Karen Knudsen and Barbara M. Hales.
Characters: AlexanderShoeMan Anthony Phillip Albert Mrs. Dickens Nick Paul Dad Dr. Fields

Alexander: I went to sleep with gum in my mouth and now there’s gum in my hair, and when I got out of bed this morning, I tripped on the skateboard and by mistake I dropped my sweater in the sink while the water was running and I could tell it was going to be a terrible, no good, very bad day. At breakfast–
Anthony: Hey look! I got a Corvette Sting Ray car in my breakfast cereal box.
Nick: I got a Junior Undercover Agent Ring in my breakfast cereal box.
Alexander: Hey look! I got breakfast cereal in my breakfast cereal box. I think I’ll move to Australia. (Directly) Then there was the carpool–
Phillip: Oh, boy, I got a seat by the window! Albert: Me too! Paul: Me too!
Alexander: I’m being scrunched. I’m being smashed! If I don’t get a seat by the window, I’m going to be carsick! (Directly) No one even answered. I could feel that it was going to be a terrible, horrible, no good, very bad day. Then at school my teacher Mrs. Dickens said, (mai mult…)