Archive for the ‘Filme’ Category

În ultimele luni am văzut filmul Disney, The Lion King (Regele Leu) de vreo două ori întreg. Și bucăți din el aproape în fiecare săptămână. Însă nu cred că Maya e motivul real. Am o bănuială că Laura este de fapt la butoane.
Hmm…

Pe lângă partea de început cu piesa pe care Maya dansează de fiecare dată, îmi mai place o scenă foarte importantă în desfășurarea acțiunii.

Regele Mufasa este ucis de fratele său, Scar. Simba a fugit și scapă cu viață. Scar devine rege cu ajutorul hienelor. Iar Simba, adoptat de Timon și Pumba, își trăia viața în felul său, se bucura de viață cum știa mai bine. Fără griji, fără complicații. Cum știau prietenii săi, mă rog…
Hakuna Matata!
Asta până când Rafiki, un mandril shaman, îi arată lui Simba că tatăl său e viu. Mufasa, Regele Mufasa îi apare lui Simba apoi pe cerul nopții și îi spune…”Simba, tu m-ai uitat.” Iar Simba îi răspunde…”Nu, cum aş putea?”

Iar Mufasa: „Ai uitat cine ești și de aceea m-ai uitat și pe mine. Ești fiul meu. Ești mai mult decât ai devenit. Amintește-ți cine ești.” El repetă fraza asta iarăși și iarăși. „Amintește-ți Simba, amintește-ți Simba.”
O scenă grozavă, momentul în care totul în film se duce în altă direcție. Momentul trezirii lui Simba. Acum își aduce aminte de tatăl său, de faptul că tatăl său era „viu”. Își aduce aminte că Mufasa a murit pentru ca el să trăiască și că el, Simba, este regele de drept în Pride Rock, fiind parte a familiei regale. Că e responsabil să își trăiască viața într-un fel anume. Că este momentul să își depășească frica și să dovedească curaj.
O excelentă ilustrație a vieții cu Dumnezeu. Uităm și noi cine suntem de multe ori. Ne uitam calea, fiind de nenumărate ori anchilozați în propria frică.

Curaj însă! Amintește-ți cine ești!

Am vizionat în weekend Hacksaw Ridge, un film produs în 2016 de Mel Gibson. Povestea adevarată a lui Desmond T. Doss, un soldat care din motive ce țin de propriile convingeri religioase a refuzat să poarte armă și totuși a primit Medalia de Onoare a Congresului în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Inițial, armata și camarazii, toți îl vroiau plecat, transferat, închis. I-au încredințat cele mai dificile sarcini, vroiau să-l descurajeze, să-l determine să renunțe. Doreau să-l scoată ca fiind debil mintal. Nu aveau incredere în el și îi luau în râs credințele. Cum ai putea să-ți aperi tovarășii dacă singurele tale „arme” sunt Biblia și credința? Cumva, mai ales în război, eforturile lor sunt de înțeles.

O nebunie! O nebunie pentru că pe front, cum se știe, te duci să-ți distrugi inamicul, nu să-i întorci și celălalt obraz.

Totusi, el s-a aflat în linia întâi.

Fără armă.

Salvând vieți.

Credea că doar Dumnezeu are dreptul de a lua viața cuiva și s-a încăpățânat să își servească țara ca medic, dorind să demonstreze că în mijlocul ororilor războiului poți salva, nu doar ucide.

Și asta a facut. La Hacksaw Ridge, Doss a salvat om dupa om. Mărturisea că s-a rugat tot timpul.

        – Doar mă rugam, „Doamne, ajută-mă să mai salvez unul!”

Și a salvat 75 de oameni.

În 12 ore, pe 5 Mai, 1945. În ziua sa de odihnă.

L-a salvat chiar și pe căpitanul său, Jack Glover, cel care a făcut totul pentru a-l elimina din armată, cel care a afirmat mai apoi că asta a fost „cea mai mare ironie a întregii situații”.

Mă întreb și te întreb: Te mai rogi tu așa? Să mai salvezi unul?

Dumnezeu ia în serios astfel de rugăciuni.

Viata bate filmul nu-i asa? Totul e atat de usor in filmul Armageddon. Focalizeaza-te pe asteroid, aterizeaza pe el si apoi arunca-l in aer cu o bomba nucleara.
Poate fi facuta chestia asta pe bune? Nu! La concluzia asta au ajuns studentii de la Universitatea Leicester. Bomba ar trebui sa fie de un miliard de ori mai puternica decat cea mai mare arma detonata vreodata pe pamant.

from my BlackBerry…

Nu știu dacă s-au mai purtat atâtea discuții despre vre-un film în istoria recentă ca în cazul lui Avatar. Mi-am adus aminte după ce l-am văzut de două cazuri similare din perioada cuceririi Lumii Noi.

Cuceritorii care se lasă, la randul lor, cuceriți.

Cazul spectaculos al conchistadorului Gonzales Guerrero, naufragiat încă din 1511 pe coastele Mexicului. Guerrero s-a căsătorit cu o indiancă de rang înalt cu care a avut copii metiși, i-a învățat pe localnici să construiască forturi de apărare și s-a asimilat atât de bine încât le-a adoptat acestora portul, s-a tatuat, s-a convertit la religia lor și a sfârșit prin a cădea în lupta împotriva propriilor săi conaționali care îi propuseseră, fără succes, să revină în tabăra spaniolă.

Mai ciudat este cazul altui spaniol rătăcit printre indieni, Alvar Nunez Cabeza de Vaca, aparent mai integrat culturii locale decât însuși Guerrero, căci devenise șaman-vindecător. El mărturisește că nu practica această îndeletnicire din convingere și nici din interes material (de altmiteri își câștiga traiul zilnic din neguțătorie), ci din compasiune dezinteresată pentru suferințele indigenilor. Nedorind să le lezeze sentimentele, de Vaca accepta să joace rolul unui vraci indian, bolborosind formule magice ininteligibile, dar în același timp se ruga Mântuitorului și sfinților creștini pentru reușita operațiunii și nutrea convingerea nestrămutată că tămăduirea , despre care relatează că survenea fără greș, era rodul acestor rugăciuni. Într-un fel, el anticipa astfel ceva din comportamentul acelor misionari, franciscanii mai întâi, iar mai apoi iezuiții, care, pentru a câștiga cât mai multe suflete pentru credința creștină, erau dispuși la concesii pe care papalitatea însăși avea să le condamne în repetate rânduri.

To save a life.

Posted: 29/01/2010 in Filme
Etichete:, ,

Nu l-am văzut. Doar ce a apărut. Cu tineri, cu probleme d-ale lor…ştii tu, acceptare, nevoi, inclusiv treaba asta urâtă cu sinuciderea.

Poate ai trecut şi tu pe strada asta…

E scris de un pastor de tineret. Îţi dai seama că omul are experienţă. “Am realizat că zilnic vorbim cu studenţi care au parte de atâta durere. Este o parte mare, o parte foarte mare a lucrării noastre”, spune Britt.

Povestea unui  all-star athlete şi a prietenei sale, dezorientaţi cu totul atunci când Jake pierde un prieten din copilărie care se sinucide. Ieşind de pe calea presiunii de grup şi a popularităţii pentru a atinge studenţii îndureraţi, se dovedeşte a fi o provocare ce-ţi poate transforma viaţa.

“Cât de departe ai merge? Cât de mult ai risca? Cât de tare te-ai lupta… să salvezi o viaţă?

AICI pentru trailer.

Totuşi, dacă în final nu trimite la Christos, cel ce Şi-a dat viaţa pentru a salva vieţi şi dacă este doar o încercare ieftină de a schimba atitudini, de a alina dureri fără Christos, nu-şi merită postul ăsta.

Alexandria după decretarea creştinismului drept religie de stat, secolul 4. Hypatia, Davus, Orestes. Hypatia, faimoasa filosoafă, profesoara atee din Alexandria. Davus, un sclav ce trece de partea creştinismului ce tocmai câştigă teren, nutrind speranţa de a-şi găsi libertatea.

Orestes, învatacelul ei, care, întocmai ca si Davus este îndrăgostit de profesoară.

Se mai întâmplă…

Dincolo de eşecul sentimental al celor doi în încercarea de a fi cu ea, dincolo de orice aspect, filmul lui Alejandro Amenábar mi s-a părut o jignire adusă creştinismului. Toate elementele din acest film au fost umbrite de mizeria în care a fost descris.

Da, a surprins cât se poate de bine atitudinea de gloată pseudo-creştină, brutală, furioasă, avidă după sânge. Psedo-creştinismul acela care-ţi cere un tip de obedienţă oarbă şi servilă, în care nu pui întrebări ci ţi se impun răspunsuri. Acel tip de creştinism delapidar, anti-progres, -ştiinţă, -filosofie,-semit şi dictatorial, ce încreştinează sau elimină forţat opozanţii.  “Mai devreme sau mai târziu cu toţii veti fi botezaţi. Este doar o problemă de timp”– o replică ce mi-a rămas în minte.

“Creştinii ăştia n-au prea dat pe la Biserică”, a fost replica unui coleg în timp ce priveam stupefiaţi.

Mesaje subliminale la tot pasul despre locul în univers, nevoia de a înţelege lumea, cosmosul, dumnezeirea, la toate acestea creştinismul nefiind relevant, ba chiar absurd, ignorant, fără răspunsuri. Răspunsurile sunt date însă de OM prin Ştiinţă, Filosofie şi Înţelepciune.

Amenábar: “oamenii încă se ucid unii pe alţii în numele lui Dumnezeu. Fundamentaliştii încă abundă şi în multe ţări, femeile încă sunt considerate inferioare. Ai putea interpreta acest film ca fiind anti-creştin, însă cred că este de fapt creştin. Explorez partea bună a creştinismului, care lucrează cu leproşii şi săracii- umanitatea sa.”

N-am văzut nici un dram de aspect pozitiv cu privire la creştinism în acest film. Da, mă rog…dânsul e mult mai avizat. Ateu şi sodomit laolaltă.

Înarmează-te cu o doză serioasă de discernământ spiritual înainte de a viziona acest film. Triază informaţia si de ce nu…citeşte Biblia.

Tare mă tem că pentru mulţi un astfel de film poate constitui o platformă, o bază pentru o viitoare opinie eronată despre ceea ce este, în esenţă, creştinismul.