Archive for the ‘„Ferestre” CRESTINE’ Category

george-muller-orphanage1Mi-a rămas în inimă o întâmplare pe care o povestește Samuel Chadwick.

El menționează experiența remarcabilă a orfelinatului din Bristol clădit prin credință. Dr. A. T. Pierson a fost prietenul lui Chadwick cât și prietenul și biograful lui Muller. El i-a împărtășit o ocazie în care era oaspetele lui Muller la orfelinat. Într-o noapte când toată casa era liniștită, toți dormeau, Muller l-a rugat pe Pierson să îl însoțească în rugăciune. El i-a împărtășit că nu mai are absolut nimic în casă pentru micul dejun de a doua zi.

Pierson a încercat să empatizeze cu el și să-i aducă aminte că la ora aia toate magazinele erau închise. Muller, binențeles, știa asta însă s-a rugat așa cum s-a rugat întotdeauna. Niciodată nu și-a împărtașit nevoile altora, ci doar lui Dumnezeu.

Ei s-au rugat. Cel puțin Muller s-a rugat. Pierson a încercat să se roage. S-au dus în camerele lor apoi și s-au culcat iar micul dejun pentru doua mii de copii era din abundență a doua zi.

Nici Muller și nici Pierson nu au știut cum a venit răspunsul. Întâmplarea însă a fost spusă în dimineața următoare lui Simon Short din Bristol cu promisiunea că va ține secretul până când binefăcătorul v-a muri. Detaliile sunt extraordinare însă tot ce poate fi spus este că Domnul l-a trezit din somn noaptea pentru a trimite micul dejun orfelinatului. Neștiind nimic de nevoia lor, sau de cei doi oameni care se rugau, el a trimis provizii care să le ajungă pentru mai mult de o lună.

Doamne, mărește-ne credința!

Laura bought two books about marriage relationships this week-end. Bringing out the best in your Wife and Bringing out the best in your Husband by H.N. Wright, translated into Romanian. And of course, I have to read my bit. We started together. Now, in my book, Wright mentions an old, well known story for most. It was new to me. I’ve checked the story online and was quite surprised to see that there is also a movie about it, Johnny Lingo (1969).

Like always, I will share this story here, hoping that someone will benefit from it.

During a trip to Atlanta I read an article in Reader’s Digest. I made a copy of it and have kept it in my heart and mind ever since. It was the story of Johnny Lingo, a man who lived in the South Pacific. The islanders all spoke highly of this man, but when it came time for him to find a wife the people shook their heads in disbelief. In order to obtain a wife you paid for her by giving her father cows. Four to six cows was considered a high price. But the woman Johnny Lingo chose was plain, skinny and walked with her shoulders hunched and her head down. She was very hesitant and shy. What surprised everyone was Johnny’s offer he gave eight cows for her! Everyone chuckled about it, since they believed his father-in-law put one over on him.

Several months after the wedding, a visitor from the U.S. came to the islands to trade and heard the story about Johnny Lingo and his eight-cow wife. Upon meeting Johnny and his wife the visitor was totally taken back, since this wasn’t a shy, plain and hesitant woman but one who was beautiful, poised and confident. The visitor asked about the transformation, and Johnny Lingo’s response was very simple. „I wanted an eight-cow woman, and when I paid that for her and treated her in that fashion, she began to believe that she was an eight cow woman. She discovered she was worth more than any other woman in the islands. And what matters most is what a woman thinks about herself.”

Bringing Out the Best in Your Wife, H. Norman Wright

jean valjeanMy first attempt to read a novel was, I guess, at eleven. I haven’t read much in childhood unfortunately. I seriously started to read only after I’ve met God. God filled me spiritually and only then I realized how empty I was intellectually.

So, the first attempt was Les Miserables by Victor Hugo. I don’t think I finished it. I did tried to read it several times and nearly always my mum woke me up. I didn’t understood much because of that. No wonder…

The names were interesting though. Jean Valjean, Cosette, Javert etc. French. And Romania likes French stuff. Travel to Bucharest and you’ll see Little Paris. We copy paste Paris without a licence. They tought it will be a good ideea to copy paste the language and culture. I was taught French from my 2nd grade till I finished high school. Maybe that’s why I started to hate it. Nothing personal or national. I assume it was just my old teacher. Her style was slightly communist. But enough about my petite histoire francais

Talking about Les Miserables, I realized that it’s a sad and beautiful story, but also a story about God’s grace. Max Lucado brilliantly points this out in his book, Grace.

JeanValjeanValjean enters the pages as a vagabond. A just-released prisoner in midlife, wearing threadbare trousers and a tattered jacket. Nineteen years in a French prison have left him rough and fearless. He’s walked for four days in the Alpine chill of nineteenth-century southeastern France, just to find out that no inn will take him, no tavern will feed him. Finally he knocks on the door of a bishop’s house.

Monseigneur Myrel is seventy-five years old. Like Valjean he has lost much. The revolution took all the valuables from his family except some silverware, a soup ladle, and two candlesticks. Valjean tells his story and expects the religious man to turn him away. Butthe (mai mult…)

max lucado, GraceA few years ago I contacted Max Lucado to ask his permission to translate his daily devotionals from MaxLucado.com. He was quite happy about it and he wrote back:

It is a wonderful honor to be a part of this valuable website. God loves all the people of Romania . It is my prayer that every single person of this great nation discovers the love of God and the gift of Jesus Christ. Thank you for allowing me to share a word and, Lord willing, lift a heart.” Max Lucado.

I was overwhelmed by the fact that Max Lucado wrote to a kid like me. Wonderful. Speechless.

I’ve created a blog, Max Lucado Romania, where we translated some of his devotionals. We stopped for a while but we started again a few weeks ago. He’s playing with the words and illustrates deep Biblical truths in a way that fascinates me. He used an interesting illustration in his book, Grace – More than we deserve, Greater than we imagine, that I would like to share here.

When grace happens, we receive not a nice compliment from God but a new heart. Give your heart to Christ, and he returns the favor. I will give you a new heart and put a new spirit within you (Ezek. 36:26).

You might call it a spiritual heart transplant.

Tara Storch understands this miracle as much as anyone can. In the spring of 2010 a skiing accident took the life of her thirteen-year-old daughter, Taylor. What followed for Tara and her husband, Todd, was every parent’s worst nightmare: (mai mult…)

It’is difficult sometimes to understand certain passages from Scripture. It becomes even harder when you have to communicate them so they can be understood. Of course, the Holy Spirit lights up and opens the heart of the listeners but I’m not desconsidering the preparation and the personal effort.

The sermon illustrations play a vital role in the communication and the reception of the truth. God told Noah to „build a window in the boat”. The sermon illustrations, in this respect, are „windows”, as Spurgeon mentioned. You might bring a lot of fog with plenty definitions and theological explanations but inserting a good illustration will bring clarity and practicability to your message. It will bring freshness and will make „the air to circulate in your exposure”.

On the other hand, you can inflict damage to your text with an awkward illustration. I remember the sermon evaluation tests at the seminary. You can hear many homiletic pearls if you have the patience to listen. And I have also used many, let’s say, strange illustrations. God have mercy. That’s why we were assessing the sermons after, to learn from our mistakes.

Such an illustration, from a sermon, got stuck in my mind.

Our colleague spoke from 1Cor. 3:12, 13, describing what means to build on gold, silver, precious stones, wood, hay, straw and that each man’s work will become evident, and the Lord’s day will show it.
But he wasn’t very inspired. He used the story of the three little pigs to support his message. And he was preaching with passion on „how the wolf arrived at the first house of straw and blew (and he blew too, as though he had been the wolf) and the house falls down. Got to the second one, made of wood (and again blows) and the house falls down. At the third one, made of stone, the wolf blows and keeps blowing … until he falls fainted because of so much air flow. That’s why we must be careful on what and how we build, because in the end, each man’s work will become evident. 🙂

Uneori este dificil să înțelegi anumite pasaje din Scriptură. Devine și mai greoi când trebuie să le comunici pentru a fi înțelese. Binențeles, Duhul Sfânt luminează și deschide inima ascultătorilor însă nu desconsider pregătirea și efortul personal.

Ilustrațiile joacă un rol vital în comunicarea și receptarea adevărului. Dumnezeu i-a spus lui Noe să „facă corăbiei o fereastră, sus”. Ilustrațiile, în sensul ăsta, sunt ferestre, vorba lui Spurgeon. S-ar putea să bagi în ceață oamenii cu definiții și explicații teologice însă ilustrațiile inserate potrivit aduc limpezime și practicabilitate mesajului. Vor aduce prospețime și vor face ca aerul sa circule în expunerea ta .

Pe de altă parte, poți să aduci pagube textului cu o ilustrație nepotrivită. Îmi aduc aminte de predicile semestriale de la institut. Poți auzi multe perle homiletice dacă ai răbdare să asculți. Și eu am folosit multe ilustrații ciudate. Domnul cu mila. De aceea și critica după, pentru a învața.

O astfel de ilustrație dintr-o predică mi-a ramas în minte.

Colegul nostru vorbea din Cor 3:12, 13, descriind ce înseamnă să clădești pe Temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie și că lucrarea fiecăruia va fi dată pe față în ziua Domnului. A fost însa neinspirat. A folosit (mai mult…)

Îmi plac ilustrațiile bune și relevante. Nu întotdeauna ai luxul unei ilustrații potrivite.
Am ascultat un mesaj astăzi despre felul în care cârtim și-L ispitim pe Dumnezeu și vreau să împărtășesc una din ilustrații și cu voi.

O povestire din lumea islamică. Se spune că într-o zi un om L-a rugat pe Isus să-i spună care este cel mai mare nume al lui Dumnezeu.

– „Nu ești vrednic să afli” i-a răspuns Isus. De ce dorești ce nu poți dobândi?
Omul a stăruit atât de tare încât Isus s-a lăsat înduplecat și i-a spus omului care este cel mai mare nume al lui Dumnezeu.

(mai mult…)

     Dumnezeu doreste sa te ierte. In Isus, El a facut totul pentru ca aceasta sa fie posibila. Insa iertarea trebuie primita si acceptata. J. MacDonald ofera o ilustratie extrem de sugestiva in directia asta, in cartea sa, Fascinat de maretia lui Dumnezeu.

     In 1826, doi barbati, cu numele de familie Porter si Wilson, au fost condamnati la spanzuratoare pentru ca au jefuit Serviciul Postal al Statelor Unite. Porter a fost spanzurat primul in iulie 1830. Trei saptamani mai tarziu, presedintele Andrew Jackson l-a iertat pe Wilson, cel de-al doilea faptas. Pedeapsa cu moartea a fost anulata.
     Apoi s-a intamplat lucrul cel mai ciudat cu putinta. Wilson a refuzat iertarea. „Nu vreau sa fiu iertat.” Ce bizar! Intreg sistemul juridic a fost aruncat intr-o mare confuzie. „Ce ne facem? Presedintele l-a iertat si el nu vrea iertarea.” Solutionarea cazului a durat 3 ani. Cauza a ajuns sa fie judecata chiar de Curtea Suprema, unde judecatorul John Marshall a exprimat o opinie istorica referitoare la acceptarea sau respingerea iertarii. Iata ce a spus Curtea Suprema.
     „Iertarea este un act al harului care il absolva pe individul asupra caruia este pedeapsa legii. Iertarea este o fapta pentru validarea careia acordarea este esentiala. Acordarea nu este completa fara acceptare. Poate fi respinsa de persoana careia ii este adresata. Daca iertarea este respinsa, Curtea nu are nicio putere sa-l oblige sa o primeasca.”
(mai mult…)

S-au scris multe în ultimii ani despre problema plagiatului în predicare. Totuşi această problemă nu este nouă. În 1330, călugărul franciscan John de Werden a oferit o compilaţie de predici numită Dormi Secure. Titlul întreg ar fi fost Dormi liniştit şi nu te îngrijora despre predica de mâine; sunt o mulţime în această carte din care poţi să alegi”. Probabil erau mulţi predicatori care dormeau în zilele acelea. Această colecţie s-a reeditat de 25 de ori înainte de anul 1500. (Charles Smyth, The Art of Preaching 747-1939).

Lev Tolstoi, scriitorul rus, vorbeşte despre o întâmplare de-a sa. Mergea pe stradă şi a trecut la un moment dat pe lângă un cerşetor. Tolstoi şi-a scos portofelul din buzunar pentru a da cerşetorului ceva bani, dar portofelul său era gol. S-a întors către bărbat şi a zis… „Îmi pare rău fratele meu, dar nu am nimic să-ţi dau”.

Cerşetorul s-a luminat la faţă şi i-a zis… „Mi-ai dat mai mult decât ţi-am cerut. M-ai numit fratele tău. ”

Pentru cei iubiţi, apreciaţi un cuvânt bun, o vorbă de apreciere poate nu înseamnă atât de mult, însă interacţionăm zilnic cu mulţi oameni flămanzi după afecţiune, după cuvinte frumoase, după mângâiere. Din păcate mulţi dintre noi nu oferă în mod gratuit dragoste şi compasiune. Politica după care merg merg este dă-mi şi-ţi voi da. Ei nu pricep şi nu au avut parte de bucuria, de fericirea celui care mai degrabă  dă decât se aşteaptă să primească.

Când ai apreciat, ai folosit cuvinte frumoase, ai îmbărbătat, mângâiat ultima oară în mod necondiţionat, dezinteresat pe cei de lângă tine?

În ianuarie 2009, Jenna şi Barbara fiicele fostului preşedinte S.U.A., George Bush, au scris o scrisoare deschisă , Playing House in the White Housecătre fiicele noului preşedinte Sasha şi Malia Obama. Ele au oferit tot felul de sfaturi fetelor despre cum să se bucure de tot ceea ce viaţa la Casa Albă poate oferi. Gemenele Bush au încurajat fetele să meargă la meciuri de fotbal, la recepţii şi evenimente culturale. Scrisoarea precizează toate binecuvântările care vin odată cu acest statut de fiică a preşedintelui. Însă, la sfârşitul scrisorii se află un sfat personal, emoţionant şi extrem de folositor. Jenna si Barbara au scris:

„Şi în final, chiar dacă este o onoare şi chiar dacă este plină de oportunităţi extraordinare, nu este întotdeauna uşor să fii un membru al clubului la care vă veţi alătura. Tatăl nostru, ca şi al vostru, este un om de o mare integritate şi dragoste – un om care ne-a pus întotdeauna pe primul plan. Încă îl vedem acum cum l-am văzut când aveam 7 ani: ca tăticul nostru iubitor… El este tatăl nostru, nu desenul dintr-un ziar sau o parte dintr-o parodie de la TV. Mulţi oameni vor crede că îl cunosc însă n-au nici o idee cum s-a simţit în ziua în care tu te-ai născut, mândria pe care a simţit-o în prima ta zi de şcoală sau cât de mult iubiţi amândouă să fiţi fiicele lui. Aşa că iată care este cea mai importantă fărâmă de sfat: Amintiţi-vă cine este cu adevărat tatăl vostru!

Din păcate, nu-i aşa,… chiar şi în privinţa lui Dumnezeu oamenii au tot felul de idei, prejudecăţi şi gânduri. Sfatul este potrivit pentru noi toţi: Amintiţi-vă cine este cu adevarat Tatăl vostru!

În Words We Live By, Brian Burrell povesteşte despre un hoţ înarmat pe nume Dennis Lee Curtis care a fost arestat în 1992 în Rapid City, South Dakota. Curtis după câte se pare avea scrupule în privinţa tâlhăriilor sale. în portofelul său poliţia a găsit o bucată de hârtie pe care era scris următorul cod:

1. Nu voi ucide pe cineva numai în cazul în care sunt nevoit s-o fac.

2. Voi lua bani cash şi bonuri valorice – fără cecuri.

3. Voi jefui numai noaptea.

4. Nu voi purta mască.

5. Nu voi jefui magazine mici sau magazine 7-Eleven.

6. Dacă sunt urmărit de poliţie pe jos, voi scăpa. Dacă voi fi urmărit de vreun vehicul, nu voi pune în pericol vieţile civililor inocenţi.

7. Voi jefui numai şapte luni pe an.

8. Mă voi bucura furând de la cei bogaţi pentru a da la cei săraci.

Acest hoţ avea un sentiment al moralităţii, însă era greşit. Când a stat în faţa judecătorului, el nu a fost judecat după standardele pe care şi le-a impus ci după un standard mult mai înalt, legea statului respectiv.

La fel, când vom sta înaintea lui Dumnezeu, El nu ne va judeca după codul de moralitate pe care ni l-am impus ci după legea perfectă a lui Dumnezeu.

Numai Christos a împlinit această lege. Îmbracă-te deci cu Christos pentru a putea sta în faţa lui Dumnezeu în ziua aceea.