Archive for the ‘Books’ Category

​Live – Lansarea cartii „Cetatea sub asediu” -Teodor Baconschi 

Cărțile pot fi comandate telefonic (L-V, 9:00-18:00): 0724 550 463.

Book is not dead

Posted: 16/03/2016 in Books
Etichete:, ,

image

image

image

There are subdivisions within conservative Protestant Christianity. These include especially “the prosperity gospel” and “the second coming is soon gospel, even as some conservative Christians resolutely reject both.
The former proclaims that being Christian leads to a prosperous life here on earth. A blatant form is inscribed over the door of a mega-church with more than twenty thousand members: “The Word of God is the Way to Wealth.”
The latter emphasizes that Jesus is coming again soon for the final judgment and thus it is important to be ready. Books proclaiming this have been bestsellers for decades; forty years ago, we had Hal Lindsey’s The Late Great Planet Earth and more recently the bestselling Left Behind novels by Tim LaHaye and Jerry Jenkins. How many Christians believe that the second coming and last judgment are at hand? The one relevant poll I have heard of suggests that 20 percent of American Christians are certain that Jesus will come again in the next fifty years and that another 20 percent think it is likely.

Marcus J. Borg, Convictions: How I Learned What Matters Most

the anatomy of peaceThe Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict, second edition (July 13, 2015) este o narațiune semi-fictivă, “inspirată din fapte reale”, autor fiind The Arbinger Institute. „Leadership and Self-Deception” (Liderul şi amăgirea sinelui), o carte de același autor, apărută în limba română la Editura Curtea Veche a devenit rapid bestseller internațional.

Povestea cărții The Anatomy of Peace se desfașoară pe durata unui weekend, într-un centru (Camp Moriah) pentru “reabilitarea” tinerilor cu probleme destul de serioase (droguri, violență etc.),  centru condus de un musulman palestinian (Yusuf) și de un evreu (Avi), o combinație ciudată inițial, însă destul de interesantă în timp ce ni se descoperă treptat date despre aceștia.

În vreme ce tinerii se pregătesc de o excursie mai lungă, părinții petrec două zile în discuții profunde, încordate inițial, piperate apoi de mărturisiri și revelații, discuții ce elimină chirurgical, pas cu pas, fără anestezie, unele dintre cele mai frecvente minciuni crescute la rădăcina propriilor relații interpersonale.

În Camp Moriah părinții descoperă că nu există o soluție simplă pentru „repararea” propriilor odrasle ci că ei înșiși trebuie să ofere un cadru și o invitație pentru schimbare în viața lor.

„Remarcați totuși că toate părțile în conflict, toate așteaptă aceeași soluție: ele așteaptă ca cealaltă parte să se schimbe. Ar trebui să ne surprindă atunci că problema persistă și conflictul se prelungește?”

The Arbinger Institute ne plimbă prin istorie, experiențe personale, filosofie, câteva diagrame și discuții în grup pentru a evidenția pericolul de a avea o inimă tulbure, o inimă fără pace, în război („a heart of war”). De a vedea persoanele drept obiecte și de a nu le vedea de fapt așa cum sunt, indivizi unici, oameni autonomi.  Acest principiu se aplică în cazul relațiilor interpersonale, al familiei dar și în cel al comunităților, corporațiilor, națiunilor etc.

Yusuf: “Aceeași problemă o are fiecare în familia sa. Și aceeași problemă o au colegii de lucru și țările între ele. Suntem cu toții înconjurați de alți indivizi autonomi care nu se comportă întotdeauna așa cum ne-ar plăcea.

Istoria lui Lou Herbert și a familiei sale ocupă cel mai mare spațiu în carte. Lou este un veteran al războiului din Vietnam, conduce compania Zagrum, iar împreună cu soția Carol își aduce fiul (Cory) în Camp Moriah pentru a fi, vorbele sale, „reparat într-un fel – schimbat, motivat, disciplinat, corectat”.

Lou pe de o parte este suparat să fie în locul acela ocupându-se iarăși de această „problemă” supărătoare a sa, Cory, însă pe de altă parte, are un timp de respiro aflându-se acolo, detașat pentru o vreme de cealaltă problemă, compania care, in mod paralel, se cam destrama.

Sceptic față de unele idei, Lou se gândește rapid să plece însă Carol în disperarea ei, insistă ca acesta să rămână, din acel punct începând și transformarea sa. Prezentarea brută a propriilor idei în coliziune cu cele ale cuplului palestiniano-israelian reprezintă firul narativ și drama cărții. Aceștia ca și celelalte cupluri realizează că de multe ori se situează în propriile cutiuțe ale propriilor mentalități, alimentate de propriile justificări personale ce le conturează și mai mult poziția în interiorul cutiuței, automat și propriile conflicte.

The Anatomy of Peace încheie cu invitația lui Yusuf: (mai mult…)

image

Nothing I can do in the present can take away the mistreatment of the past, the way I carry myself in the present determines how I carry forward the memories of those mistreatments. When I see others as objects, I dwell on the injustices I have suffered in order to justify myself, keeping my mistreatments and suffering alive within me. When I see others as people, on the other hand, then I free myself from the need for justification. I therefore free myself from the need to focus unduly on the worst that has been done to me. I am free to leave the worst behind me, and to see not only the bad but the mixed and good in others as well.
“But none of that is possible,” he continued, “if my heart is at war. A heart at war needs enemies to justify its warring. It needs enemies and mistreatment more than it wants peace.”
“Yuck,” Ria said under her breath.
“Yuck, indeed,” Yusuf (Palestinian) agreed. “A high-ranking Israeli political leader once said to me, ‘we and our enemies are perfect for each other. Each of us gives the other reason never to have to change.’ Unfortunately, the same is true in our homes and workplaces. The outward wars around us start because of an inward war that goes unnoticed: someone starts seeing others as objects, and others use that as justification for doing the same. This is the germ, and germination, of war. When we’re carrying this germ, we’re just wars waiting to happen.”

The Arbinger Institute, The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict, second edition

Urban legends“Eu nu pot lua Cina astăzi. Am mâncat de dimineață și nu pot lua parte la Masa Domnului!”, îmi preciza destul de serios o soră mai în vârstă duminica trecută. Tot săptămâna trecută vorbeam cu cineva despre o problemă din biserica sa. Pentru că soții nu se vedeau în timpul săptămânii și aveau relații intime doar în weekend n-au mai participat la Cină de luni de zile, considerând că fac ceva nepotrivit, ei fiind necurați și nevrednici.

Binențeles, nu găsim vreun argument scriptural pentru perspectivele acestea, ele ținând mai mult de domeniul tradițiilor neverificate, al miturilor și folclorului autohton, al „legendelor urbane”, așa cum le numește David A. Croteau în cartea sa Urban Legends of the New Testament: 40 Common Misconceptions – Nashville: B&H Academic, 2015).

Ce este o legendă urbană? O legendă urbană în perspectiva lui Croteau și în contextul cărții, este „un mit comun care circulă, repetat în cultură printr-o cunoaștere comună, dar care nu este adevărat. Cumva, ceva fals a fost afirmat, este auzit și apoi este retransmis fără a verifica detaliile.”

În Urban Legends of the New Testament, autorul oferă o paletă din cele mai comune interpretări greșite din Noul Testament. Cartea este împărțită în două secțiuni, Urban Legends in the Gospels (Legende Urbane în Evanghelii) și Urban Legends in the Acts of the Apostles, the Epistles, and Revelation (Legende Urbane în Faptele Apostolilor, Epistole și Apocalipsa), plimbându-ne prin 40 de astfel de interpretări (în 40 de mini-capitole).

Croteau face diferența între interpretările înșelătoare și cele greșite. O legendă greșită este o legendă ce conține informații greșite. Este incorectă. O legendă înșelătoare nu este în mod necesar incorectă însă este incompletă. Conține ceva adevăr, însă nu tot adevărul, nu toată povestea.

Titlul fiecărui mini-capitol reprezintă denumirea legendei în sine, nu interpretarea corectă a textului. Câteva dintre legendele tratate: Noi suntem trei împărați din Orient, Isus a fost tâmplar, Isus a murit la treizeci și trei de ani, Iadul referindu-se la o groapă de gunoi din primul secol de lânga Ierusalim, „Urechea acului” a fost o poartă din Ierusalim, Pocăința înseamnă „să-ți schimbi mintea”, Evanghelia este dinamită, Putem totul în Hristos care ne întărește, Iadul este absența lui Dumnezeu, Femeile n-ar trebui să poarte bijuterii, Acceptă-L pe Isus în inima ta pentru a fi mântuit etc.

În fiecare capitol este prezentată inițial legenda, este demonstrată invaliditatea interpretării pasajului, sunt explicate unele probleme cu privire la interpretare pentru ca apoi autorul să ofere propria versiune iar la final să încununeze totul cu aplicații practice. (mai mult…)

image

In the study NOT ALL is IN THE HANDS OF HEAVEN: ESCHATOLOGY AND KABBALAH*, Rachel Elior mentions that after the martyrdom of Shlomo Molcho, who chose to be burnt at the stake in Mantua in 1532 rather than to submit to the Papal decree demanding a renunciation of his profound belief in imminent messianic expectations, Rabbi Joseph Karo, a leading rabbinic figure in Turkey who was associated with Molcho, began to receive what he perceived as auditory and visual heavenly visitations which embody the concepts of exile and redemption in a new way that changed the nature of mystical eschatology. Karo left detailed recordings of his visions in his mystical diary which was published posthumously as Maggid Mesharim. He wrote of hearing the heavenly voice of the Shekhinah (the Divine presence which dwells, ideally, in the Holy of Holies in the temple. When the temple does not stand the Shekhinah is spoken of as being in exile and is described as the female aspect of the Godhead) urging him and his fellow mystics in Turkey to redeem this divine entity from the bondage of exile:

My friends, my beloved. .. blessed are you. . . that you have undertaken to crown me tonight, for it is now many years since the crown fell from my head, I have no one to comfort me and I am cast into the dust, embracing dungheaps. But now you have restored the crown to its former glory. . . therefore my sons, be strong, resolute and joyful in my love, my Torah and my reverence; and if you could surmise the minutest part of the grief that is my lot. .. therefore, be strong and resolute and desist not from study. .. therefore, stand upon your feet and exalt me. . . and She repeated, blessed are you, resume your studies and desist not for one instant and go to the Land of Israel instantly. .. and through you I have been exalted tonight.

* Eschatology in the Bible and in Jewish and Christian Tradition, edited by Henning Graf Reventlow

Just wondering about the editor’s intentions now. It’s quite puzzling! Not that intriguing though, if you read Eschatology – in the Bible – and in Jewish and Cristian Tradition.
It comes with the Package.

image

image

„Another thing, Socrates. I thought I recognized Epicurus too, though I have never met him. I realized that only after we left him and his face appeared in my memory superimposed on the face of another man. Now I know where I’ve seen him before. He’s a dead ringer for Hugh Hefner, the head of a network of playpens in my world. Was that Epicurus or Hugh?”
I was not surprised to receive another mysterious answer: „You assume it was one or the other. How do you know it was not both?”
„Do you mean reincarnation?”
„No, I would not now call it that. I was a wee bit off in my guesses back then. But not wholly off. I would call it reindoctrination.”
„What do you mean by that?”
„Do you remember, in your Bible, Jesus saying that John the Baptist was the prophet Elijah come back?”
„Yes.”
„But Jews (and Christians) don’t believe in reincarnation, do they?”
„No. So what does it mean, this ‘reindoctrination’?”
„Not one soul migrating into two different bodies, but one philosophy migrating into two different souls. As John the Baptist thought and taught and did what Elijah did, Hugh Hefner thinks and teaches and does what Epicurus did. The similar faces were mirrors of the similar souls.”
„But they lived thousands of years apart.”
„This is a philosophical story that we are in,” he explained, „and we will confront opposite philosophies at each fork of your road. These philosophies are bodied forth to your imagination in the form of philosophers both ancient and modern. Time and history do not matter now. The same philosophies, the same alternatives, the same choices that you confront in your world, we ancients had in ours.”
Just as they say, I thought: the more things change, the more they stay the same.

The Journey: A Spiritual Roadmap for Modern Pilgrims, by Peter Kreeft

image

Everyone has heard of the fictional “world’s only consulting detective” Sherlock Holmes, the creation of Sir Arthur Conan Doyle, who has been immortalized in numerous short stories, novels, movies and television series. He has been played by more actors than any other character. Almost a century after Conan Doyle put down his pen for the last time, the character Holmes still appeals to readers. Numerous spin-offs have been written, striving to match the genius of the detective’s creator in spinning a yarn about his exploits in defeating crime in late nineteenth-century and early twentieth-century England. Hollywood continues to produce movies based on the character.
A series of novels is being published by various mystery writers all competing best to continue the saga of Sherlock Holmes and Dr. Watson.
Why mention Sherlock Holmes in a book about modern theology? There is precious little theology in any of the stories. The answer is, “Elementary!” (Holmes frequently said that to the often nonplussed Watson.) Holmes represents the ideal modern man, the paradigm of an Enlightenment person.
He was unemotional, objective, rational and committed to reaching conclusions only by evidence and logical deduction. He said nothing against religion but displayed no interest in it. He refused to take miracles or the supernatural seriously even when a crime seemed to have been perpetrated by a vampire or ghost. Above all, he had a steadfast and unwavering faith in observation and deduction. After finally discovering the truth about a crime, when he had seemed to be wrong about a piece of evidence, the detective declared to Watson, “I should have had more faith [in my methods]. . . . I ought to know by this time that when a fact appears to be opposed to a long train of deductions, it invariably proves to be capable of bearing some other interpretation.”
A person as detached, rational and dedicated to observation as Holmes may never have existed, but it would be surprising if Conan Doyle was not intentionally trying to portray the perfect model of an Enlightenment man of science and reason—the model modern man. (Ironically, Conan Doyle himself was the opposite of Holmes. The author, though a medical doctor and therefore well acquainted with modern science, believed in communication with the dead and “garden fairies.”) One can imagine Holmes sitting in his brother’s Diogenes Club smoking a pipe and congenially conversing with Locke or Hume or even Kant. One way to understand the abstract concept of modernity is to think of a character like Holmes, who seemed to be the perfect embodiment of modernity’s ideals for all people.

Roger E. Olson, The Journey of Modern Theology: From Reconstruction to Deconstruction