Archive for the ‘Amintiri din COPILARIE’ Category

670px-Play--Ding-Dong-Ditch--or--Ring-and-Run--Step-2Mai țineți minte când, copii fiind, sunam la ușa vecinilor și până să deschidă ei, noi eram deja departe, ascunși undeva și priveam?
La fel se întâmplă și când venim înaintea lui Dumnezeu. Grăbiți sunăm și când să deschidă porțile Cerului, să ne întâmpine, să ne umple de prezența Sa, noi deja nu mai suntem acolo.

impartasanie copiiAm încercat să-mi amintesc care a fost primul meu contact cu cele sfinte. Flash-urile mă duc undeva prin clasa I. Am fost anunțați din timp că o să mergem într-o dimineață la Biserică, unde aveam să luăm Sfânta Împărtășanie. Punct.

Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti,  graieste parintele Cleopa.

Am fost încolonați doi câte doi și eu aveam rețineri s-o țin de mână pe colega. Nu de alta, însă nu prea avea servețele ori hârtie igienică și când strănuta i se umplea mâna de muci, pe care apoi îi lăsa sub bancă.

Apoi, la Biserică, o coadă până-n stradă. O mulțime de copii. În biserică, în rând, ne ciupeam și ne călcam pe picioare, suferind în tăcere. Cu foarte multe rețineri m-am împărtășit (m-au împărtășit), mai ales când am văzut că toată gloata aia de copii mucioși sunt părtași Sângelui Mântuitorului, dintr-o singură cupă aurie, cu o singură linguriță argintie. A pus capac apoi și anafura cu miros de naftalină. Nu știu să fi căzut bolnav după, însă dacă aveam mintea de pe urmă, mă foloseam cu siguranță de scuza asta.

N-a fost spovedanie în aceeași zi. Prima oară când m-am spovedit din proprie inițiativă cred că eram mai măricel și știu că am îndrugat-o și că mă mai serveam din geanta bunicii, dar nu așa ca nesimțitul, ci cumpătat, ca să nu se prindă.

Mamaia si tataia locuiau la intrare in Onesti langa o fabrica de lapte, transformata mai apoi in depozit Coca-Cola, brutarie etc.
Un teren de joaca destul de intins daca mai adaugi si ACR-ul de langa. Acolo era mai „periculos”. Nu se bagau toti. Odata m-au prins la mere si m-au tinut cateva ore intr-o hala in care era legat si un ciobanesc german. Cand te prindeau „in fapt” nu scapai fara un arac pe spinare. Nu ma lasam insa descurajat cu una, cu doua. Doar era teritoriul nostru si eram impreuna.
Ma umplu de bucurie, vorba maestrului, cand imi aduc aminte cum ne cataram in ciresii inalti cat blocul, fiecare pe creanga sa, ori cum goleam zarzarii si nu mai asteptam sa se coaca.
Cum ne furisam pe acoperis dupa struguri ori cum ajungeam in pod pe ramurile caisilor, unde ne faceam cazemate, jucam carti, mancam seminte prajite in casa ori spionam paznicul drojdit de cele mai multe ori.
Imi placea adrenalina din hotii si vardistii, jucat cu tevile (scoase din peretii unor cladiri de la Gara) si cornete, pe care le intaream la capat cu scoci ca sa piste mai bine.
Cum mai conduceam si dezmembram masinile de lapte parasite, mirosul de vaselina si hainele mudare, cum ne jucam de-a v-ati ascunselea, avand atat de multe optiuni unde sa te pitesti.
Cum mai impingeam cu randul caruciorul cu rulmenti, juliti si ciufuliti ori intrecerile cu rotile de bicicleta cu sarma, cum proiectam pocnitori din suruburi cu gamalii de chibrituri, bombe in sticle cu carbit si tunuri cu carbit.
Nici nu mai dadeam pe acasa si am fi inoptat prin colturile noastre secrete daca nu eram chemati insistent de bunici, parinti ori frati mai mari. Parca eram in alta lume. Timpul statea in loc.