Ultimele suflări ale Evului Mediu

„Când nu am de lucru, îmi place să mă plimb către luncă, de-a lungul râului. Cel mai frumos e către asfinţit, când se întorc vacile şi caprele de la păşune.

La început femeile mă opreau să mă întrebe: „Pe cine cauţi?“ Prin satul nostru nu vezi prea des necunoscuţi. În tonul lor se simţea preocuparea de a-şi proteja satul. Alert întotdeauna, Liviu mă învăţase să răspund: „Sunt din neamu’ Dojeilor.“ Repetam asta ca un papagal, după care pe faţa lor înflorea un zâmbet. „Știm cine eşti. Eşti măritată cu dom’ inginer. Tatăl lui a fost doctor şi a luat-o pe una din neamu’ lu’ Tuţa. Io ţi-s verişoară de-a treia. Am casa sus pe deal.“

Un vecin, nea Ion, Dumnezeu să-l odihnească, m-a învăţat să joc hora, într-un an, de Paşti. Am jucat afară, în jurul mesei. Tanti Viorica, nevasta lui nea Ion, se ocupa de chiuituri. În prima zi rece după ce ne-am mutat, tot ea m-a învăţat meşteşugul nepreţuit de a face focul.

Oamenii din sat ne aduc ouă, cârnaţi, gemuri, lapte, bucăţi impresionante de carne când se taie porcul, brânzeturi de casă, ţuică, flori. Am fost naşi la o nuntă. Dar acum am început să mergem şi la înmormântări.

Asistăm la ultimele suflări ale Evului Mediu. Când va muri satul acesta, lumea va fi mai ştearsă.“

Jean A. Harris

Cum să fii fericit în România, Oana Bârna

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s