De-a lungul carierei pastorale am văzut și am auzit multe făcute și spuse în necazuri, mai ales în necazurile altora. Am învățat în acești ani că este mai bine să taci în unele momente. Oare cînd vor învăța pastorii să tacă în situații grele, imposibile, mai ales cei tineri care n-au pierdut și n-au îngropat încă nici măcar o gîscă proprie? N-au pierdut nici măcar un cîine. Nu știu cum se simt toți datori să ”vestească Evanghelia” cu orice preț, spunînd bazaconii celor în suferință. Să vestească Evanghelia, sigur, să citească Crezul, să citească imnurile cristologice, să proclame, dar să nu tragă concluzii derivate pe linia logică ”cauză-efect” precum prietenii lui Iov!

Lozinci de genul ”lăsați, că rămîneți cu Domnul, că El este Mîngîietorul, Duhul Sfînt va ocupa locul celui mort … ” mă scot din sărite. Da? Duhul va face de mîncare celor patru copii, dintre care ultimul încă sugar?…