Tony Campolo. Împărăția lui Dumnezeu este o petrecere

Am auzit de întâmplare via Tim Keller. Apoi am căutat mai multe detalii. Ea vorbește despre ce ar trebui să fie și să facă Biserica astăzi. O poveste adevărată relatată de Tony Campolo (sociolog, pastor, autor, fost consilier spiritual al fostului președinte al Statelor Unite, Bill Clinton) în cartea sa, „The Kingdom of God is a Party” (Împărăția lui Dumnezeu este o petrecere).

Tony se afla în Hawaii, într-una din călătoriile sale și într-o noapte, fiindu-i foame, a ieșit din hotel să caute să-și cumpere ceva de mâncare. 

Voi încerca o traducere. Stiu că relatarea nu are chiar dimensiuni de blog, însă dacă aveți răbdare, s-ar putea să vă folosească.

Pe o stradă lăturalnică am găsit un loc micuț care era încă deschis. Am intrat, m-am așezat pe un scaun de la tejghea și am așteptat să fiu servit.

Era unul acele locuri soioase ce merită numele de „lingura unsuroasă”. Nici măcar nu m-am atins de meniu. Mi-a fost teamă că dacă voi deschide meniul ceva groaznic se va târâ afară. Însă era singurul loc pe care l-am putut găsi.

Tipul gras din spatele tejghelei a venit și m-a întrebat, „Ce vrei?”

I-am spus că vreau o cafea și o gogoașă.

A turnat o cafea, si-a șters mâinile nespălate de şorțul mânjit iar apoi a apucat o gogoașă de pe raftul din spatele său. Sunt un realist. Știu că în camera din spate al acelui restaurant gogoșile sunt probabil scăpate pe jos și târâte de colo colo. Însă când totul este în față unde se poate vedea, aș fi apreciat tare mult dacă ar fi folosit un clește și dacă ar fi pus gogoașa aia pe o bucată de hârtie cerată.

În timp ce stăteam acolo clefăind la gogoașa mea și sorbind cafeaua la 3:30 dimineața, ușa restaurantului s-a deschis dintr-o dată și, spre stinghereala mea, au intrat înăuntru opt sau nouă prostituate provocatoare și gălăgioase.

Era un loc mic iar ele stăteau lângă mine în ambele părți. Discuția lor era zgomotoasă și grosolană. Mă simțeam cu totul nelalocul meu și eram pe punctul de a pleca când am auzit-o pe femeia de lângă mine spunând, „Mâine este ziua mea de naștere. Voi împlini 39.”

„Prietena” ei a răspuns într-un ton răutăcios, „Și ce vrei de la mine? O petrecere de ziua ta? Ce vrei? Vrei să-ți iau un tort și să cânt ‘La mulți ani’?”

„Haide,” a spus femeia de lângă mine. „De ce trebuie sa fii atât de răutăcioasă? Doar îți spuneam, atâta tot. De ce trebuie să dai cu mine de pământ? Doar ți-am spus că e ziua mea. Nu vreau nimic de la tine. Vreau să spun, de ce să-mi faci o petrecere? N-am avut în viața mea parte de o petrecere de ziua mea. De ce să am una acum?”

Când am auzit asta, am luat o decizie. Am rămas locului și am așteptat ca femeile să plece. Apoi l-am chemat pe tipul ăla gras din spatele tejghelei și l-am întrebat, „Vin aici în fiecare noapte?”

„Mda!” a răspuns.

„Cea de lângă mine, vine aici în fiecare noapte?”

„Mda”, a spus. „Aceea-i Agnes. Mda, vine aici în fiecare noapte. De ce vrei să știi?”

„Pentru că am auzit că mâine e ziua ei”, i-am spus. „Ce-ai zice dacă tu și cu mine vom face ceva în privința asta? Ce-ai spune dacă am organiza o petrecere pentru ea – chiar aici – mâine seara?”

Un zâmbet drăgălaș i-a trecut prin obrajii bucălați și a răspuns cu o încântare măsurată, „E grozav! Îmi place! E o idee grozavă!” Chemându-și soția care gătea în camera din spate, el a strigat, „Hei! Vino încoa’! Tipul ăsta are o idee grozavă. Mâine e ziua lui Agnes. Tipul ăsta vrea să dăm o petrecere – chiar aici – mâine noapte!”

Soția sa a ieșit din camera din spate luminoasă și cu zâmbetul pe buze. „Este minunat! Doar știi că Agnes este una din acele persoane foarte drăguțe și bune și nimeni nu face nimic drăguț și bun pentru ea.

„Uite,” le-am spus eu, „dacă e ok pentru voi, mă întorc aici mâine dimineață pe la 2:30 și voi decora locul. Voi lua chiar și un tort!”

„Nicidecum”, a spus Harry (ăsta era numele său). „Torturile sunt specializarea mea. Voi face eu tortul.”

La 2:30 în dimineața următoare, eram iarăși la restaurant. Am adus niște decorațiuni din hârtie creponată și am scris pe un carton cu ele „La mulți ani, Agnes!” Am decorat restaurantul de la un capăt la altul. L-am făcut să arate chiar bine.

Femeia care a gătit probabil că a răspândit vestea, pentru că la 3:15 fiecare prostituată din Honolulu era acolo. Plin de prostituate și …de mine!

La 3:30, la țanc, ușa s-a deschis și a intrat înăuntru Agnes cu prietena sa. I-am pregătit pe toți (până la urma, eram cumva maestrul de ceremonii al evenimentului) și când au intrat am strigat cu toții „La mulți ani!”

Niciodată n-am văzut o persoană mai uimită, atât de surprinsă…atât de zguduită. Gura i-a rămas deschisă. Picioarele păreau ca-i tremură. Prietena a apucat-o de braț pentru a-i menține echilibrul. În timp ce era condusă să se așeze pe unul din scaunele de lângă tejghea, cu toții i-am cântat „La mulți ani”. În timp ce ne apropiam de finalul cântatului „la mulți ani, Agnes, la mulți ani”, ochii i s-au umezit. Apoi, când a fost adus tortul cu toate lumânările pe el, și-a pierdut cumpătul și a început să plângă.

Harry a mormăit grosolan, „Suflă în lumânări, Agnes! Haide! Suflă în lumânări! Dacă nu sufli tu în lumânări, o să suflu eu în lumânări.” Și, după câteva secunde interminabile, a făcut-o el. Apoi i-a oferit un cuțit și i-a spus, „Taie tortul, Agnes. Hei, Agnes, toți vrem niște tort.”

Agnes s-a uitat la tort în jos. Apoi fără să-și ia ochii de la el, încet și ușor a spus: „Uite, Harry, este în regulă pentru voi dacă …vreau să spun, este ok dacă aș putea…ce vreau să întreb este dacă…dacă este O.K. să mai păstrez tortul puțin? Vreau să spun, este în regulă dacă nu-l mâncăm chiar acum?”

Harry a ridicat din umeri și a răspuns, „Sigur! Este O.K. Dacă vrei să păstrezi tortul, păstrează tortul. Ia-l acasă dacă vrei.”

„Pot?” a întrebat. Apoi, uitându-se la mine, a spus, „Locuiesc mai jos pe stradă, la câteva uși. Vreau să iau tortul acasă, ok? Voi reveni imediat. Sincer!”

S-a dat jos de pe scaun, a luat tortul și îl căra de parcă ar fi fost Sfântul Graal, pășind încet înspre ușă.  În timp ce noi toți stăteam acolo nemișcați, ea a plecat.

Când s-a închis ușa, a fost o tăcere uluitoare în încăpere. Neștiind ce să mai fac, am rupt tăcerea spunând, „Ce-ați spune dacă ne-am ruga?”

Uitându-mă în urmă acum, pare mai mult decât ciudat pentru un sociolog să conducă o întâlnire de rugăciune cu o gramadă de prostituate într-un restaurant, în Honolulu, la 3:30 dimineața. Însă atunci am simțit că e cel mai potrivit lucru pe care l-aș fi putut face. M-am rugat pentru Agnes. M-am rugat pentru mântuirea sa. M-am rugat ca viața ei să fie schimbată și ca Dumnezeu să fie bun cu ea.

Când am terminat, Harry s-a aplecat peste tejghea și cu o urmă de ostilitate în vocea sa, a spus, „Hei! Nu mi-ai spus vreodată că ești predicator. De ce fel de biserică aparții?” În unul din acele momente când îți vin cuvintele potrivite, i-am răspuns, „Aparțin unei biserici ce organizează petreceri onomastice pentru curve la 3:30 dimineața.”

Harry a așteptat un moment și apoi aproape rânjea în timp ce mi-a răspuns, „Nu, nu-i adevărat. Nu există biserică de felul ăsta. Dacă ar fi, m-aș alătura și eu ei. Aș fi membru într-o asemenea biserică!”

Nu am face la fel cu toții? Nu ne-ar plăcea tuturora să fim membri într-o biserică ce organizează petreceri onomastice pentru curve la 3:30 dimineața?

Ei bine, acesta este tipul de biserică pe care Isus a venit să o creeze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s