Un tip vizitează o Biserică neoprotestantă pentru prima dată

Posted: 30/11/2016 in Book Excerpts
Etichete:,

​Prea tare să nu împărtășesc cu voi. Un tip vizitează o Biserică neoprotestantă pentru prima dată:
„Oamenii, pe scaune de plastic rabatabile, negre, cu biblii în mâini sau pe braţe, erau în general atenţi. Unii îşi notau scrupulos în carneţele. 
Omul la costum şi cravată, tuns scurt şi cu început de chelie, dădea din mâini şi, evident, din gură. Povestea ceva despre o măgăriţă care vorbeşte. Mai spunea de la el, mai citea din Biblie, dar se pare că se descurca destul de bine, de vreme ce lumea stătea ţintuită pe scaunele incomode. I se păru cel puţin bizar că, la sfârşitul secolului XX, un tip matur, îmbrăcat decent, chiar cu pretenţii de eleganţă, putea vorbi serios despre un animal vorbitor. Şi cui, nu unui grup de mucoşi, ci unor ditamai oamenii, unii cu părul alb, care-l mai şi ascultau cu neprefăcută atenţie. Bieţii de ei se treziseră de dimineaţa şi, în loc să se ducă la piaţă, să cumpere pătrunjel, veniseră să-şi vadă de treburile sufletului, iar tipul ăsta le vindea tot felul de gogoşi. Devenea enervant! Bun, pe el îl înţelegea, probabil era un şarlatan care voia să câştige o bucată de pâine, însă de poporul care stătea cu urechile ciulite nu ştia ce să creadă. 
Pe măsură ce studia atmosfera, îi semăna tot mai mult a casă de nebuni. În fine, îi ardea buza după o ţigară, ceva de speriat, dar îşi propuse să mai reziste cinci-zece minute şi apoi să o şteargă. Voia să se lămurească dacă iese de-un reportaj sau nu. Acum chiar îşi punea problema dacă merita riscul. 
Dacă scrii naşpa despre asemenea indivizi, care cred în animale vorbitoare, în Moş Crăciun şi în cine ştie ce alte drăcovenii, te trezeşti că te caută şi-n gaură de şarpe să se răzbune. Se şi vedea cu un cuţit înfipt în spate într-un gang mirosind a bere filtrată prin rinichi sau mâncând dintr-o ciorbiţă bine condimentată cu arsenic. E drept, nu aveau feţe de ucigaşi profesionişti, dar niciodată nu poţi şti. Dimpotrivă, mai toţi aveau figuri blajine, zâmbitoare. Chiar aşa, îi luă pe rând şi îi studie. Incredibil, nu găseai unul care să stea încruntat. De la surâs prins cu pioneze în colţul buzelor şi până la zâmbete late, vecine cu transfigurarea, găseai toată gama. O adunare de chelneri, decretă în sinea lui. 
După îndelungi căutări, găsi un tip ofilit, cu părul lung şi rar, un Crist autohton, cu o mină preocupată. Răsfoia nişte hârtii. Un om relativ normal. Un hipiot decăzut. Probabil că întârziase şi nu mai apucase să se înfrupte din licoarea care-i făcea pe ceilalţi să zâmbească şi pe animale să spună şarade.”
Dan Lungu, „Cum sa uiți o femeie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s