Nu dăunează la mântuire

​Și pe asta o surprinde bine Dan Lungu. Nu dăunează la mântuire :))
„— Ai rămas acelaşi.

 — Iar tu te-ai schimbat.

 — Muuult… mult de tot…

 L-ar fi invitat la o bere, dar nu voia să sară calul.

 — Dar ia spune, ai venit aici special (la Biserică) sau te-ai adăpostit de ploaie?

 — De-amândouă, se eschivă, fără să mintă.

 — Şi cum ţi-a plăcut la noi?

 — Păăi… ce să spun… am văzut că voi cântaţi, vă simţiţi bine… Chiar dacă unele versuri e certate cu gramatica.

 Lumea începuse să iasă, zumzăind.

 — Eh, se mai întâmplă… o să vorbesc cu cei de la retroproiector, zise Ştefan uşor jenat.

 — Aaa, nu, n-o lua chiar aşa… Bănuiesc că nu dăunează la mântuire.”
Dan Lungu, „Cum să uiți o femeie”