Dacă tot vorbim despre demonstrații ale existenței lui Dumnezeu, cea mai hazlie pe care am văzut-o vreodată este cea formulată de o studentă boboc în eseul de semestru. A scris așa: „Dumnezeu trebuie să existe, pentru că nu ar putea fi atât de rău încât să mă lase să cred că există dacă el nu există!“
Oare argumentul ăsta e chiar așa de rău? E mai rău decât argumentul ontologic al existenței lui Dumnezeu, furnizat de Anselm și Descartes, printre alții?
Raymond Smullyan, „5000 î.Hr. și alte fantezii filosofice”
