Capcana Daesh – Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei

​Este evident că e dificil de prezis viitorul Statului Islamic, prins astăzi ca într-un cleşte între forţe ostile. Dar înfrângerea lui militară nu ar rezolva nimic dacă nu sunt luate în calcul cauzele succesului său iniţial. Vechilor puteri mandatare le este foarte greu să-şi asume trecutul colonial. Multe dintre idealurile proclamate ale colonizării şi îndeosebi ale mandatelor, inspirate de Secolul Luminilor, au fost în contradicţie cu realitatea unei dominaţii imperiale. E de ajuns să ne amintim de Jules Ferry, părintele şcolii franceze laice, care apăra din toate puterile colonizarea Tunisiei… „Misiunea civilizatoare” a Europei a servit ca acoperire pentru nişte apetituri coloniale fără limite. Acest refuz de asumare a trecutului explică dificultatea diplomaţiilor occidentale de a prevedea un viitor pentru Orientul Mijlociu.
Se încheie o lungă perioadă istorică: nu se va reveni la Orientul Mijlociu aşa cum l-am cunoscut de aproape un secol. Un război lansat fără perspective politice nu este oare pierdut dinainte? Aceasta este capcana pe care Statul Islamic le-o întinde democraţiilor occidentale, pentru care reprezintă cu siguranţă un pericol mortal. Lecţiile Istoriei trebuie să ne folosească şi în lupta împotriva lui.
Pierre-Jean Luizard, “Capcana Daesh – Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s