„Totul ți se iartă, când ești mamă bună, spuse sentențios doamna Maloir”, referindu-se la Nana lui Émile Zola.
O mamă ce-și neglijează băiețelul plasat în grija mătușii dar care trimitea totuși bani pentru îngrijirea acestuia, banii provenind de pe străzile mizerabile ale Parisului sau din palatele și conacele aristrocraților.
Nana nu este Fantine, „mama” lui Hugo. Aceasta este mai interesată de ea însăși decât de prunc, dar totuși ți se frânge inima observând evoluția decăderii omului și cotloanele întunecate în care te poate duce viciul.
Și dacă-ar fi vorba doar de ficțiune și de trecutul negru, revoltător. Însă vedem astfel de tragedii zilnic în propria noastră lume.
