Capcana sfinţeniei.

Un slujitor experimentat al lui Dumnezeu a spus că, în timp ce popularitatea este o capcană în care puţini sunt prinşi, totuşi o capcană mai periculoasă şi mai subtilă este să fii faimos pentru sfinţenia ta. Faima de a fi un om evlavios este o capcană la fel de mare ca faima de a fi un om învăţat sau elocvent. Este posibil să te ţii cu conştiinciozitate chiar de obiceiurile din taină ale devoţiunii pentru a câştiga un renume pentru sfinţenie. (Cât de adevărat, şi totuşi înfricoşător, este limbajul dr. Owen- citat în Lucrarea creştină, scrisă de Bridge-: Fie ca cel ce se pogoară în groapă în pace să capete o mare reputaţie pentru religiunea lui; fie ca cel ce predică şi slujeşte pentru a-i face pe alţii mai buni decât este el însuşi şi, în acelaşi timp, uită să-şi smerească inima, să umble cu Domnul în sfinţenie şi rodnicie manifestate, iar el nu va avea un sfârsit neplăcut).

Viaţa lui Robert Murray M’Cheyne, de Andrew A. Bonar, p. 166.

1 comentariu

  1. Uita-te cum este situatia si in America.
    Pt USA…care este o tzara neo-protestanta…este cea mai depravata tzara..din lume…prostitutia este legala…casatoriile intre homosexuali sunt permise…. Tot ei detin si industria porno..care corupe si si distruge sufletul uman
    ne raspandesc otrava. Au cei mai multi omeni in inchsori si fac cele mai multe avorturi.
    LA ei este foarte normal sa fii pastor homosexual. Acesta este mediul neo-protestant.
    Majoritatea dintre penticostalii din USA…sunt practicanti homosexuali.
    Pastorii chiar acepta casatoriile intre homosexuali.

    Exista si un site official si foarte popular printre ei.
    http://www.gaypentecostal.com/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s