Condamnaţi la fericire!

Am vazut aseară, 23 August, pe TVR1 un film documentar „Condamnaţi la fericire: Experimentul comunist în România”, în regia lui Dinu Tănase, documentar scris şi prezentat de Vladimir Tismăneanu.

Prezenta domnul Tismăneanu istoria unui regim în diferitele sale ipostaze, de la Ana Pauker şi Gheorghe Gheorgiu-Dej la Ceauşescu. Imaginile necenzurate, perspectiva pe care sistemul dorea s-o transmită, manipularea, servilismul faţă de ruşi ( a fost amintit si textul sadoveanian „Lumina vine de la Răsarit!” ), linguşeala faţă de orice/oricine straluceşte din Occident, lagărul de la Sighet, Gulagul românesc, mi-au vorbit şi amintit de ceea ce părinţii noştri doar povesteau în frânturi.

Dictatura, mecanismul diabolic de represiune, teroarea în masa, ideologia urii de clasă, a urii faţă de fiinţă şi demnitatea umana, exacerbarea propagandei anticreştine şi au xenofobiei, interzicerea cugetului liber, a dreptului de asociere, a liberei iniţiative, exterminarea şi marginalizarea intelectualităţii, lichidarea proprietăţilor private, confiscarea bunurilor materiale ale ţăranilor şi colectivizarea satului, prigoana împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, închiderea, profanarea şi demolarea locaşurilor de cult etc. întrun cuvânt, toate acestea sunt câteva din trăsăturile „fericirii” de altădată, COMUNISMUL!

Ce mă irită cel mai mult sunt indivizii pe care de multe ori îi aud afirmând… „Era mai bine pe vremea comunismului!” Nu prietene, nu era! E suficient sa priveşti un filmuleţ de genul ăsta pentru a-ţi stimula memoria.

Asta credeau şi altădată evreii care îl respingeau pe Dumnezeu din treburile lor. Rătăcind prin deşert şi uitând de biciurile supraveghetorilor, evreii s-au întrebat şi ei: „De ce oare n-am rămas să murim în Egipt?” Pentru ei, acelea erau vremurile bune de odinioară. Câteva secole mai târziu, în exil, urmaşii lor se întrebau: „Cum să cântam cântările Domnului pe un pământ străin?” Gândurile lor se îndreptau spre Ierusalim şi apoi spre vremurile bune de altădată. Şi aşa trăiesc unii în trecut şi nu se încred în Dumnezeu pentru prezent.

Deşi este corect şi drept să ne întoarcem înapoi şi să-i multumim lui Dumnezeu pentru îndurările revărsate peste noi chiar şi în acele vremuri, Hristos este Cel care merge înaintea noastră şi împreună cu noi în călătoria pe care o parcurgem în prezent. Şi chiar dacă este greu, este criză, chiar dacă sunt atâtea lipsuri, Hristos este împreuna cu noi şi nu ne va dezamăgi.

Poate că prezentul nu e atât de frumos. Fără Dumnezeu însă este îngrozitor! Şi fără Dumnezeu e normal ca umbrele sfăşietoare ale trecutului să treacă drept oaze de apă în deşert. În scurt timp îţi vei da seama că e doar o iluzie. Fata Morgana.

„Încrede-te în Domnul (astăzi) din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările!” Prov. 3:5-6

5 comentarii

  1. Salut!
    Reflecţiile tale despre comunism sunt …ok…dar, vezi că imaginile pe care le-ai postat: „Trăiască 23 august” şi stema României comuniste au la baza vechiul sistem de propagandă…Un mesaj verbal este anulat, în cazul tău, de mesajul vizual (oamenii din fotografie par fericiţi!)
    Toate gândurile bune!

    Apreciază

  2. Tocmai… in filmul cu pricina pe de o parte erau prezentate imaginile frumoase, trucate de altfel de catre televiziunea publica, partea pe care dansii au dorit s-o transmita despre comunism, cand, pe de alta parte „comentariul” domnului Tismaneanu elucida avantul contrafacut al celor care jucau atat de bine. Acestia, vorba dvs. doar „pareau fericiti”. Mesajul verbal anula astfel mesajul vizual, creionand o imagine cu atat mai oribila a vechiului sistem.

    Apreciază

  3. Dumnezeu,sa-l ierte sa-l odihneasca in pace,pe care nici acolo nu-l lasa talhari,sa-i fie tarana usoara,asa un presedinte nu am avut nici nu vom avea un adevarat erou,patriot, frumos omul care ne-a prezentat cu mandrie in tote statele lumi si tot odata ne-am primit respectul datorita lui care il primeam de la celelalte state,tov.presedinte NICOLAE CEAUSESCU PTR.majoritatea poporului roman asteptam sa apareti de unde-va,sa va fie tarana usoara

    Apreciază

  4. Comentarile de o parte, ia cauta matale domnule Zarnescu documentarul politologului acum pe web….Ca si comunismul, a fost si s-a terminat..

    Tismaneanu a fost prins de fuduliile luii veleitare cu declaratii anti semite si proantonesciene, s-a coprocultularizat si se gindeste pe unde ar putea s-o scoata, chestie care nu prea s-a bagat in tirgul desertaciunilor lui etice, deci a incurcat-o !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s