Cum ar fi dacă-ar fi…

Într-o lume în care ar predomina shalom, toate căsătoriile ar fi sănătoase şi toţi copiii-n siguranţă. Cei care ar avea prea mult le-ar da celor care ar avea prea puţin. Copiii palestinieni şi cei israelieni s-ar juca împreună pe malul vestic al Iordanului, iar părinţii lor şi-ar construi case uii altora. În birourile şi sălile de consiliu ale marilor companii, directorii executivi ar „complota” între ei să-şi ajute colegii şi i-ar coplimenta pe la spate. Ziarele de scandal ar fi pline de fapte eroice şi de pilde de frumuseţe morală. Talk-show-urile ar aduce în prim-plan mame şi fiice care se iubesc cu adevărat una pe cealaltă, soţii care aduc pe lume copiii concepuţi cu soţii lor, bărbaţi cărora le face plăcere să se-mbrace ca bărbaţi.

Nemulţumirile sau neînţelegerile ar fi rezolvate cu bunăvoinţă şi consideraţie. Ar mai exista poate avocaţi, dar numai ca să presteze munci cu adevărat folositoare, ca producerea şi livrarea la domiciliu a celor mai bune pizza, fără grăsimi şi cu nivel minim de colesterol. Uşile n-ar mai avea încuietori, iar maşinile n-ar mai avea nevoie de sisteme anti-furt. În scoli nu ar mai fi nevoie de asistenţa poliţiei, şi nici de supraveghere electronică. Elevii şi profesorii şi-ar aprecia reciproc munca depusă, iar în vacanţe, fiecare copil ar fi selecţionat pentru o echipă în care să practice sportul preferat.

Bisericile nu s-ar mai dezbina.

Oamenii n-ar mai fi plictisiţi sau grăbiţi. Nici un tată nu şi-ar mai dezamăgi copilul cu un descurajant: „Sunt foarte ocupat!” Deficitul nostru naţional de somn ar fi compensat, iar în cafenele n-ai mai găsi decat cafea „fără cofeină”.

Tribunalele şi centrele de adăpost pentru femeile sau persoanele abuzate s-ar transforma în centre comunitare de recreere. Ori de câte ori cineva s-ar atinge de un semen al sau, ar fi doar ca să-şi manifeste afecţiunea, încurajarea sau încântarea.

Nimeni n-ar mai fi singur, nimănui nu i-ar mai fi frică. Oamenii de diverse rase şi-ar da mâinile, s-ar simţi onoraţi şi îmbogăţiţi prin diferenţele lor şi s-ar apropria mai mult unii de alţii în numele umanităţii comune.

Iar în centrul întregii comunităţi S-ar afla magnificul ei arhitect şi cel mai de seamă cetăţean al ei: Dumnezeu, a Cărui prezenţă umple fiecare persoană cu nesfârşită splendoare şi cu o mereu sporită încântare.

John Ortberg, Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti, p. 20.

Un gând despre „Cum ar fi dacă-ar fi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s