Grupul celulă: anul IV, ITB.

Avem anul acesta un “curs”. Teologia misiunii cu Mike Hein, un fel de principii biblice pentru  echiparea câştigătorilor de suflete şi a plantatorilor de biserici. Radu Oprea, pastor în Bis. Baptistă “Betania”, din str. Popa Rusu îl traduce. De fapt aş putea spune foarte bine că Radu ţine cursul, Big Mike fiind doar “cârligul”.

O parte faină  a cursului sunt întalnirile regulate din apartamentul său. Pizza, Coke, song and praises, prayer time… foarte tare! Însă cel mai interesant aspect este însă observarea mecanismului unui astfel de grup. Sunt un  partizan al structurării Bisericii in ”grupuri celulă”. O unealtă eficientă în evanghelizare, maturizare spirituala, echiparea sfinţilor…etc.

“Formarea grupurilor celulă în biserică a început odată cu biserica nou-testamentală descrisă în cartea Faptele Apostolilor. “Celulele” din biserică se întâlneau în casele oamenilor pentru închinare, părtăşie şi creşterea în noua lor credinţă, pentru a împărtăşi apropriatilor şi prietenilor vestea bună pe care o aflaseră.

În biologie celula desemnează un organism viu, în creştere, care se multiplică de mai multe ori. Principala diferenţă dintre un grup celulă şi un grup mic este aceea că un grup celula se multiplică, în timp ce un grup mic rămâne în general, acelaşi. Aceasta este o distincţie vitală. Poţi îndeplini multe tipuri de slujire într-un grup, dar dacă unul din scopurile grupului nu este de a creşte şi de a se multiplica în noi grupuri, el nu se poate numi grup celulă.

Fiecare grup celulă pune acentul pe:

  1. Evanghelizare;
  2. Învăţarea şi ucenicizarea credincioşilor;
  3. Formarea liderilor;
  4. Multiplicare, cu scopul de a îndeplini porunca lui Isus de a merge în toată lumea, pentru a face ucenici din toate neamurile.

Un gând despre „Grupul celulă: anul IV, ITB.

  1. Pentru că am făcut deja schimb de linkuri, îndrăznim să vă rugăm să publicaţi acest articol, pentru a ne face cunoscută lucrarea şi pentru a găsi colaboratori:

    Cartea CONTRA CURENTULUI: Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă!

    Se spune că a înota contra curentului este nerecomandat şi chiar periculos. Însă atunci când curentul te duce la moarte, lucrurile stau altfel. Homosexualitatea duce la moarte. Unii homosexuali decid să-şi schimbe viaţa. Cartea ‘Contra Curentului’, disponibilă acum la http://www.contracurentului.com, prezintă câteva astfel de cazuri: lupta lor, căderile, ridicările şi credinţa lor. Şi faptul că în lupta aceasta nu sunt singuri.

    Vă scriu aceste rânduri cu ochii plini de lacrimi. Eu aşa sunt destinat, să trăiesc o viaţă de chin. Nu am pe nimeni, pentru că tuturor le este ruşine de mine, colegii îşi bat joc într-una de mine, mă fac să sufăr enorm. Simt o foarte mare singurătate, nu mai rezist. De ce vrea Dumnezeu asta? Cu ce sunt eu de vină? Nu ştiu dacă mai are rost să trăiesc, nu are niciun sens. Dumnezeu mă poate ajuta, dar eu simt că nu mai pot, că mă sfârşesc. Oare voi avea clipe de bucurii în viaţă? Nu prea cred. Oare o să mă mai simt singur? – Ruben

    La un procent estimat de 2,5% din populaţie, în prezent există în lume 155 de milioane de homosexuali, dintre care 18 milioane în Europa. Mulţi dintre aceştia îşi duc viaţa în tăcere, temându-se că dacă se află despre orientarea lor sexuală se vor confrunta cu respingerea celor din jur. Pe aceşti homosexuali tăcuţi, paginile lucioase ale revistelor mondene, care prezintă homosexualitatea ca pe un lucru cool sau trendy, îi ajută prea puţin. Cei care se destăinuie în această carte prezintă o altă faţă a homosexualităţii. Unii homosexuali suferă, luptă din răsputeri împotriva atracţiilor faţă de acelaşi sex şi doresc să se schimbe. Mulţi dintre aceştia fac parte din mediul evanghelic. Există homosexuali care cred în Dumnezeu şi Îl văd ca pe singura lor salvare, dar pe lângă credinţă, au nevoie de cineva care să îi asculte. Au nevoie de ajutorul nostru! – Contra Curentului

    Cuprins

    Mulţumiri
    Cuvânt înainte
    1. Homosexualitatea prin ochii lor
    2. Ei au nevoie de noi!
    3. Unde poţi primi ajutor?
    4. Resurse
    Provocare

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s