Fie noaptea cât de grea….mâine am examen.

Cei ce dorm, dorm…(parțial) noaptea și cât se poate după examen. În sesiune binențeles…

Prima mea experiența de genul ăsta a fost chiar la admitere. Nu știam că pentru examen aveam și mărturisirea de credință a cultului. Aflasem în seara precedentă examenului. Și, cum aspirațiile la cât mai bine erau pe măsură, am zis că merită, ba nu…trebuie să fac o figură bună. Că, spuneau predecesorii… “dacă ești luat de băiat bun…așa o ții pân’ la capăt”. Bine, ei mai spuneau și ceva de genul „de terminat termini tu, numa’ să nu te calce tramvaiul din fața institutului ”.

Așa…să revenim. Și, m-am pus pe studiat. L-am corupt și pe Alex. A fost prima noastră noapte împreună. 🙂 Într-un final, a adormit. Și-a pus o pătură pe o bancă și s-a culcat acolo. Când durerile de spate l-au luat mai tare și-a luat pătura și s-a dus sus.

Eu am mai stat. Să învăț binențeles. Mai este nevoie să spun că, de fapt,… noaptea nu înveți mai nimic? De fapt, te chinui, te lupti cu textul, cu frazele… care sar uneori de pe foaie, care devin alteori o mare pată neagră pe o întindere nemarginită de culoare albă s.a.m.d.

Sunt perseverent, deci am continuat, adormind, moțăind, prăbușindu-mă de câteva ori pe masă, o dată pe lângă,…involuntar, of course.

Că nu mi-a rămas nimic în căpușor, că eram prea obosit pentru a mă concentra, că nu puteam lega două fraze…e cu totul altă discuție. Dar, cum condiția esențială pentru a lua un examen, în primul rând, este să te prezinți la el, celelalte fiind variabile, m-am prezentat…

A fost bine pân la urmă. Mi-a picat ceva usor, despre slujitorii Bisericii. N-am învățat însă lecția…vine noaptea, și tare mi-e că … stau să-nvăț.