Biserica, un idol?

John Ortberg semnează un articol interesant, Idol Pleasures, în care subliniază problematica spectacolului în detrimentul închinării în Biserică, a competiţiei şi nu a efortului comun în trupul lui Christos de a evangheliza eficient comunitatea, a recompensării spectaculoase a „slujitorilor”  faţă de atitudinea umilă care ar trebui să-i caracterizeze.

Din păcate, observ acelaş lucru şi în România, cel puţin în oraşele mai mari. Din ce în ce mai pregnant se crează o cultură a Bisericii, a acordurilor tacite, în care succesul este măsurat în funcţie de celebritatea păstorului, a grupului de închinare etc., într-un cuvant: spectacol.

Oare ambiţiile şi efortul susţinut pentru recunoaştere, succes, putere, admiraţie, competenţă a celor din afara Bisericii ar trebui să fie caracteristic si trupului lui Christos?

Din prea multe păcate, competiţia seduce, afirmă Ortberg şi mulţi falimentăm la acest capitol. Ne dezvoltăm un idol din lucrarea pentru Dumnezeu, din Biserică. Destul de ironic. Locul închinării către Dumnezeu devine locul idolatriei, păstorul fiind cel mai mare idolatru.

Ortberg propune un test pentru măsurarea coeficientului de idolatrie:

* De unde îmi extrag simţământul securităţii- de la Dumnezeu sau din felul în care Biserica progresează.

* După serviciul de închinare, sunt recunoscător de faptul că Dumnezeu este Dumnezeu şi sunt bucuros de faptul că sunt în grija Sa? – dacă sunt cinstit- sunt emoţiile mele dictate de câte persoane sunt în clădire?

* Petrec mai mult timp gândindu-mă la Dumnezeu sau gândindu-mă cum să fac lucrarea/Biserica să meargă mai bine?

* Cum mă simt când eventualele premii din acest turneu bisericesc– recunoaşterea, lauda, reputaţia, aplauzele – îmi sunt luate?

* Simţământul personal al identităţii decurge din relaţia mea cu Dumnezeu sau din performanţa mea în Biserică?

* Cât de mult sacrific pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai bine faţă de cât de mult sacrific pentru ca Biserica să meargă mai bine?

Doamne, izbăveşte-ne de idoli…

10 comentarii

  1. Nu neaparat biserica trebui sa fie un idol pentru noi
    Eu nu consider biserica un idol /Mergi la biserica pentru a te inchina idolului tau care este DUMNEZEU /EL trebuie sa fie idolul din viata noastra /EL este unicul pe care trebuie sa ni-l facem ca si idol /Nu uitati ca EL este gelos

    Apreciază

  2. Da, asta e problema…orice ar putea lua locul lui Dumnezeu in viata noastra este idol. Profesionalismul, de care vorbea Piper, slujirea fara o relatie corecta cu Dumnezeu, accentul eronat pus pe performanta, competitie etc pot face din Biserica un idol. Mai ales pentru pastori, lucratori etc.

    Apreciază

  3. Tedy, Dumnezeu nu poate si nu are cum sa fie un idol. El este transformat in idol de multi credinciosi. Caracteristicile unui idol..: unii il poarta pe Dumnezeu ca pe un lemn la adunare, apoi il lasa acolo. Precum stalpii si idolii antici.
    Domnul este un Duh Viu, Puternic si Atotprezent.

    Apreciază

  4. Domnule Alexandru
    Intradevar Dumnezeu este pretutindeni ,dar daca nu l-am avea ca si idol altceva ar lua locul SAU ,si sunt multe lucruri care spunem noi ca au prioritate / Putem face idoli din copii sau din haine ? putem ,si atunci de ce sa nu-L facem pe Dumnezeu ca si idol pentru noi /sau poate nu am prea inteles ceai dorit a spune
    Totusi cei care il au ca si idol pe Dumnezeu il va purta in imima si cu ei mereu //

    Apreciază

  5. Biserica, un idol? Culmea este ca cei mai in pericol sunt, probabil, cei care au totusi o pasiune pentru Dumnezeu. Atentie la falsa evlavie, nascuta din naivitatea de a considera ca Imparatia lui Dumnezeu se rezuma la cateva ore de resuscitare spirituala.

    De fapt, in orice domeniu, oricat de pasionat se crede cineva pentru Domnul, daca cocheteaza cu a se lasa guvernat de propriile dorinte in defavoarea dorintelor lui Dumnezeu poate deveni idolatru. De ce? Pentru ca nimeni nu poate sa aiba vreun idol inainte de a a-si fi devenit lui insusi un idol. Adica intotdeauna primul idol se numeste EU.

    Apreciază

  6. despre vorbirea in limbi

    Darul limbilor va inceta (1 cor. 13-8)… Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh sa insemne o bolborosire de vorbe intr-o limba inexistenta si nepriceputa de nimeni, pt, ca atunci nu s-ar mai vorbi de „limbi„ si de limbi „noi„ (marcu 16, 17). Iar mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul atat de limpede al capitolului 2 din Faptele Apostolior.
    De ce a fost luat acest dar???
    Nu pt. motivul ca Dumnezeu nu ne cinsteste, ci pt. ca ne cinsteste foarte mult.
    Oamenii erau atunci mai fara minte, deoarece erau de curand izbaviti de idoli si mintea lor era inca neascutita si erau atrasi si incantati de toate cele trupesti, nu aveau inca nici o idee de darurile netrupesti si nici nu stiau ce este harul spiritual, care se contempla numai prin credinta. Pentru aceea se faceau atunci semne. Cei de atunci nu credeau daca nu primeau un semn.
    Sfanta Scriptura spune ca este un sg. botez (Efes.4,5; I cor. 12,13). Iar botezul cu Duh Sfant si cu foc, de la Cinzecime, este altceva decat botezul crestin pe care il vestise atat Ioan Botezatorul (Matei 3, 11: marcu 1,8; luca 3,16;ioan1;33) cat si Mantuitorul (Fapte 1,5).Si despre care Mantuitorul a spus ca va fi cu apa si cu duh (IOAN 3,5);nu numai cu apa, ca al lui ioan, dar nici ,numai cu Duh.
    Chiar daca uneori, in legatura cu practica acestei Taine se vorbeste fie numai de apa (Fapte 18, 36-39), fie numai de Duh (Fpate 1,5; Matei 3,11). Botezul crestin este unul singur si nedespartit (Ioan 3,5).
    Apostolii l-au prmit la Cinzecime numai prin varsarea Sfantului Duh, fara apa, dar acest fel de impartasire a fost numai o exceptie , ca inceput al Botezului crestin. Incolo insa, chiar ei insisi cand l-au impartasit cuiva, l-au impartasit deodata cu apa si Duh si numai in acest sens vorbesc ei despre Botez. Asa a botezat Diaconul Filip pe famenul etiopian (Fapte 8, 26-38), Apostolul Pavel pe ucenicii din Efes (Fapte 19, 1-6), Apostolul Petru pe paganii din casa sutasului Corneliu (Fapte 10, 47-48), adica exact asa cum ii spusese Mantuitorul lui Nicodim (Ioan 3, 5). Apostolul Pavel zice textual: Este un Domn, o credinta, un botez (Efes. 4, 5). Daca in crestinism ar exista doua botezuri, apostolul n-ar fi putut spune ca este unul, ci ca sunt doua si ca unul fara celalalt nu este indestulator, sau nu este complet.
    Vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh nu este o simpla bolborosire, ci este vorbirea intr-o alta limba, straina, pe care strainii o inteleg perfect, cum a fost cazul in Ierusalim, la Cincizecime (Fapte 2, 8-12) si numai localnicii nerecunoscatori ai altor limbi n-o intelegeau fara talmacire, cum a fost cazul tot atunci la Ierusalim (Fapte 2, 13) si mai ales mai apoi in Corint (I Cor . 14, 2 s.a.). Iata deci ca limbile vorbite prin darul deosebit al Sfantului Duh pot fi intelese de ascultatori si ca nu totdeauna este nevoie de darul talmacirii, ele nefiind nedeslusite si incalcite, ci limbi cu inteles si existente ale unui popor strain.
    Noi trebuie sa-i aducem lui Dumnezeu inchinare inteleapta (Rom. 12, 1), folosind nu numai duhul nostru, ci si mintea (I Cor. 14, 15), spre a ne fi si noua insine si altora de folos (I Cor. 14, 16-17).

    2
    Daca s-ar aduna toti si ati vorbi in limbi, si ar intra nestiutori sau necredinciosi, nu vor zice oare ca sunteti nebuni? ( 1 cor 14-23). Sunteti ca niste oameni ce vorbesc in vant.: Daca prin limba nu veti da cuvant lesne de inteles, cum se va cunoaste ce ati grait? Veti fi ca niste oameni care vorbesc in vant ( cor 14, 9.) Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi nici una din ele nu este fără sunete înţelese (1 Cor 14 10)
    Nu Duhul LUI Dumnezeu va poarta pe voi atunci cand vi se pare voa ca vorbiti in limbi straine, ci duhul satanei, care gasind la voi minte slaba si nelamurita, voieste prin voi sa falsifice adevarata lucrare a Duhului Sfant.
    Daca vorbirea in limbi de la Cinzecime ar fi o bolborosire, atunci tot atat de neinteleasa ar fi fost si pt. altii. Dar noi vedem ca la Pogorarea Sfantului Duh, nu a fost asa.
    Miscarile trupului in timpul presupusei „vorbiri„, sunt clar, semen ale prezentei duhului cel viclean. Manifestari asemanatoare se intamplau si in vremea grecilor pagani, care, rugandu-se zeului lor Dionisis, tremurau, cadeau in transa (extaz), se tavaleau pe jos, la fel ca indracitii ( ca cei posedati de diavol). Apoi se sculau si cantau cantece, scotand exclamatii de bucurie draceasca.
    Penticostalii se intrec care mai de care sa vorbeasca in limbi, si nu pt. straini necredinciosi, ci chiar pt. credinciosii lor, iar limbile sunt pt. necredinciosi ( I cor. 14-22).
    In Ierusalim la Cinzecime, a fost deplina randuiala. Nu ni se spune si nu rezulta din nimik ca ar fi fost neoranduiala, pt. ca astfel nu s-ar fi inteles nimik din ceea ce se predica acolo.
    In Corint insa prin vb. In limbi era neoranduiala si de aceea ap. Pavel cere sa se inlature harmalaia care facea ca rugaciunea sa se faca in chip necuviincios, pt. ca Dumnezeu nu este al neoranduirii(I Cor 14-33).
    La penticostali este ceva mult mai mult decat cum trebuie sa fi fost in Corint pana la momentul cand a intervenit apostolul. Voi vb in „limbi„ mai multi deodata si nu numai ca nimeni nu intelege, dar in harmalaia asta, unii sar in sus, ridica mainile, striga, plang tremura, cad in genunchi…..fiind o atmosfera mai mult de balci, decat una de rugaciune.
    In adunarile penticostale, predicatorii gasesc prilejul ( inainte sau dupa vb in limbi), de a adresa cuvinte de batjocura, la adresa altor religii, si oameni, dupa care cad iarasi si vb in limbi. Oare este cu putinta ca intr-o astfel de atmosfera sa fie de fatza Duhul Sfant, Care in astfel de oameni sa-si risipeasca darurile Sale? Oare Duhul este la indemana batjocoritorilor, care se fac judecatori trufasi ai altora, in locul singurului Judecator, Dumnezeu.
    Asemenea comportament este de natura demonica, pe care voi penticostalii o aveti de la „filosofii iadului`, si de la dracii numiti arhiconi, care stiind scripturile, duc in ratacire pe cei nestiutori, si inselati de ei, chiar cu cuvinte luate din Sfanta Scriptura.

    In Scriptura citim ca exista un dar special al Sfnatului Duh, prin care cineva poate deosebi duhurile (I cor 12, 10), deoarece, nu numai Duhul Lui Dumnezeu insufla pe oameni, ci si duhul satanei (I cor 12, 3), si chiar duhul omului.
    Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci incercati, daca duhuriule sunt, sau nu , da la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume (I Ioan 4, 1). Dar sa nu uitam ca duh diavolesc poate fi uneori si cel ce marturiseste pe Hristos, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si demonii iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor (II cor. 11, 14-15).

    Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari. ( 1 cor 14-20)
    Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. ( 1 cor 10-9)
    Marcu 13 21-23
    21Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L, acolo”, să nu-l credeţi.
    22Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
    23Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.
    Fereste-te si deprinde-te cu dreapta credinta (I Timotei 4, 7), ca toti sa se hraneasca cu cuvintele credintei si ale bunei invataturi (I Timotei 4, 6).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s