Festivalu’, șatra, Elena și țiganul(ii).

Șatră reunită în scopuri comerciale pe perioade limitate de timp. Așa i-aș numi pe cei 30-40 de țigani ce au urcat împreună cu noi din Onești. De unde apărură? Păi, “Festivalul Verii 2009”. 3 zile de mici și bere, bălibulășeală, țigănie și aglomerație pentru oneșteni. Așa succes a avut evenimentul încât primarul a apărut chiar și la Realitatea Tv. A încercat să dea socoteală, sau mă rog, i s-a cerut să dea, pentru faptele sale, întrucât această Țiganiadă a verii a venit și în contextul unei crize financiare ce s-a răsfrânt în mucles apă caldă pentru oneșteni de ceva timp.

La final, după 3 zile de dormit sub cerul liber, echipa de entertainment se retrage spre meleagurile ei…

24082009231Mai era un loc liber în compartimentul nostru și pentru o stație Elena ne-a fost tovarășă. Așa mi-a zis că se numește. Vădit obosită, prost îmbrăcată, cu ochii goi privind înspre nicăieri își mângâie fetița. Cred că are în jur de 30 de ani, deși pare de mult mai mult. Viața, greutățile au îmbătrânit-o prematur. Aflu de la ea că face asta de ani de zile. An de an merge și încearcă să mai facă un bănuț în plus pe ici colo. Cumpară din București de la Dragonul Roșu tot felul de brizbriz-uri, de jucării, articole la preț mic, pe care le valorifică apoi la târguri, festivaluri etc.

“Ultima dată am fost în Tecuci. La sfârșitul lunii o să fim în Bârlad. Asta e viața noastră”, îmi spune ea. “Da, asta e ocupația dvs.?” „Nu, eu sunt măturătoare. Așa mai câștig și eu ceva în plus. Deabea aștept să ajung acasă. Oriunde te duci, casa-i casă. “ Acasă, din câte mai spunea o așteaptă încă 3 copii. Am apreciat-o pe femeia asta.

Apare controlorul. Deschide ușa la compartiment, se uită ciudat la ea și spune: “Băi de ce umblați așa de mulți pe tren?..la care ea se întinde și-i dă 2 lei.  „Cobor la  Adjud”. „ O să vă tai un bilet la toți.”, răspunde el luând totuși banii, închizând rapid ușa. „Ce țigan!!!”, afirm eu acum. Termen folosit de multe ori impropriu. „Eh, așa fac ăștia. Mergem mereu așa. Zic și ei așa că-i vede lumea. Da…” îmi spune ea.

Imediat, doi polițiști mâncând semințe trec fără să vadă nimic. Bănuiesc că și ei sunt lumea

24082009234Observ apoi că pe fiecare ușă de la vagon este ditai afișu’ Trenul este pentru călătorii CU BILET. Călătoria fără bilet este un fapt atisocial. Așa și…, marmota ce făcea?!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s