Maniere de invidiat.

evul mediuPiatra de educaţie a unui om este comportamentul său la masă, afirma doamna Marinescu în a sa carte, Codul bunelor maniere astăzi. Omul de obicei mănâncă în compania celorlalţi. Chiar acest cuvant,companie, se pare că este derivat din latină şi semnifică tocmai actul de a împărţi pâinea, a împărţi masa cu cineva. Astfel, a manca împreună cu devine un simbol relational, dar şi o oglindă a valorilor culturale existente.

Oare cata educatie aveau tipii din evu’ mediu…

Iata ce spune J.L. Flandrin:

„în Evul Mediu, îţi întindeai mâna în farfuria comună, îţi sorbeai fiertura în doi sau în trei din acelaşi blid, îţi mâncai bucata de carne de pe acelaşi fund de lemn, îţi muiai buzele în aceeaşi cupă care circula de jur împrejurul mesei, te lipseai de cuţite, de linguri, pe care nu şi le însuşise încă nimeni, îţi înmuiai bucata de pâine sau de carne în solniţe sau în castronaşe cu sos comune.”

Da, ma intreb de cata educatie dam dovada noi azi…cand ne ospatam cu fast-food-u’ la KFC, MacDonald’s, BurgerKing’ sau orice alt tip de restaurant de gen. Prin meniuri de tipul take-out, take-away, semi-preparate, grab’n go,  junk food, mai pe larg, ne indreptam cu siguranta inspre zona evului mediu …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s