Mesajul meu este despre El. de Max Lucado

Mesajul meu este despre ElCererea a venit când aveam douăzeci de ani. „Poţi să vorbeşti tinerilor bisericii noastre?” Nu vorbim de evanghelizări ample aici. Gândeşte mai ales în termeni de câţiva copii adunaţi în jurul unui foc de tabăra din vestul Texasului. Eram nou în credinţă, deci, nou în privinţa puterii credinţei. Mi-am spus povestea, şi, minunează-te, au ascultat! Unul chiar s-a apropiat de mine după şi a spus ceva de genul, „Ce ai spus, m-a mişcat Max!” Pieptul mi s-a ridicat şi picioarele mi s-au miscat cu un pas în direcţia centrului atenţiei.

Dumnezeu m-a ghiontit mereu de atunci.

Unii dintre voi nu fac legatura. Lumina reflectoarelor nu te atrage pe tine. Tu şi Ioan Botezătorul cântaţi aceaşi melodie: „Trebuie ca El să crească iar eu sa ma micşorez”(Ioan 3:30). Dumnezeu să te binecuvânteze. Te-ai putea ruga şi pentru noi ceilalţi. Noi dependenţii de aplauze le-am făcut pe toate: asocieri cu nume mari, cântat puternic, îmbrăcare pentru a arăta de primă clasă, ori pentru a arăta cool, citări de autori pe care nu i-am citit vreodată, vorbit din greacă, pe care n-am studiat-o vreodată. În ce priveşte viaţa mea, cred că satan antrenează batalioane de demoni pentru a ne şopti o întrebare în urechi: „Ce cred oamenii despre tine?”[…]Mai mult pe Max Lucado Romania.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s