Dude, ieşti balkan bre’?

Istoria zbuciumato-falso-contopită de alţii, relieful specific, spaţiul combat pentru diferiţi nănaşi, invazie, cruzimi, cuceriri, revolte, deturnări, violenţă, rivalitate, râcă etnică, religiozitate teatrală,  fragmentare, instabilitate, imprevizibilitate, toate aceste s-au uniformizat în istorie într-un brand în definirea „balcanismului”,  brand ce înglobează şi „românismul” în diferite contexte. Acesta a făcut carieră binenţeles în Occident, cu efecte notorii în privinţa percepţiei spaţiului românesc, ataşându-i-se astfel nenumarate atribute peiorative. Herman von Keyserling în 1928, decreta spiritul Balcanilor în sine ca „spiritul vrajbei eterne. Populaţii de rase primitive (între care îi include şi pe români), ei ne înfăţişează imaginea originară a luptei dintre toţi şi toate”. 65 de ani mai târziu George Kennan vorbea în cazul balcanicilor de un „naţionalism agresiv provenind din nişte trăsături de caracter mai profunde, moştenite, probabil, dintr-un trecut tribal îndepărtat”.  Mărturia unui călător suedez, Marcus Ehrenpreis în 1927 e la fel de tranşantă. „Balcanicii („aceste creaturi”) nu sunt nici orientali, dar nici europeni. Nu s-au eliberat de viciile Estului şi nici nu s-au deprins de virtuţile Vestului”. Daca această caracterizare nu era suficientă, pătura comunismului, apoi, a întregit această imgine.

Această asociere a Vestului pentru balcani a determinat ca atitudinea românilor să fie una de respingere, de revoltă. Nu am dorit vreodată ca popor această asociere. Reacţiile asupra acestui fenomen au fost juste. Maria Todorova a ajuns astfel să exprime ca „Regiunea [Balcanilor] nu deţine monopolul absolut asupra barbariei!” Nici geografic nu ne-am definit vreodată ca balcanici. Alecsandri opunea în Balcanul şi Carpatul spaţiul românesc de cel balcanic, „sălbatic”, „crud”. Nicolae Iorga susţinea şi el asocierea balcanică cu românismul ca fiind  „o eroare, atât din punct de vedere geografic, cât şi istoric”. Cioran prezenta această situatie ca „blestemul balcanic”. Vedea situatia ca un stigmat, un demon al identităţii noastre ce trebuia exorcizat. Alexandru Paleologu afirma şi el că, noi românii considerăm balcanismul drept, ghiuleaua de picior care ne trage în jos, nepermiţându-ne să fim „integrabili” în Europa.

În prezent, registrul s-a schimbat simţitor. Deşi perceptiile în privinţa balcanismului de către lumea civilizată nu au suferit transformări majore, totuşi  percepţiile negative, ideile peiorative asociate cu termenul sunt acceptate cu nonşalanţă în spatiul autohton. Că e sub formă de başcălie sau nu, demersul acesta promovat de cei din interior este clar şi deschis. Efortul de a face ceva în privinţa receptării diferite a românismului sunt aproape cvasi-nule. De altfel, tonul în privinţa receptării ideii de balcanic nu mai este dat de diferitele somităţi. Pregnanţa postmodernismului şi-a făcut într-un mod clar apariţia în gândirea românilor, promovarea spiritului balcanic în diferite sfere adiacente, fără o anumită greutate autoritativă, căpătând o mai mare relevanţă.

Muzica este o astfel de tribună specială de trâmbiţare a noilor tendinţe. Fiind un limbaj universal, modalitate de exprimare lăuntrica, mesajul transmis prin muzică este receptat într-un mod mult mai amplu şi general de către diferitele publicuri.

Trupe precum Holograf, prin melodii ca „Sunt un balcanic” în care este enunţat spiritul balcanic de turmă „supărăcios, ireconciliabil, mincinos, leneş, temperamental vulcanic, gelos, ofticos, scandalagiu, diliu, nebun şi ageamiu” câştigă teren în percepţia generală a diferitelor părţi din public.

Dacă nu este de ajuns, pentru alt tip de public, rapperi ca Puya gălăgioşi şi triviali anunţă spiritul balcanic prezent în Undeva în Balcani. Astfel, un balcanic e băutor de bere, vin, caracterizat de şpagă şi corupţie, nepăsător de evenimentele globale, ce-mi pasa mie de-ncalzirea globală. Vrem dolar, dolar, balenele să moară de viaţă uşoară.; Nu ne pasa de Fâşia Gaza sau Irak, Adu’ lăutarii că am un teanc de aruncat. Apărători ai imoralităţii, a infracţionalităţii, balcanicul nu se integreaza în ci invadează Europa. Avem multe biserici ca păcătuim cam des, Pline de femei măritate din interes. Sud-Est, România undeva în Balcani, Când aterizezi pe aeroport ţine bine de bani. Mai mult, trupe de genul Balkan Girls, fără vreo noimă sau legatură cu identitatea românească, dar provenită de pe aici, îşi aduc aportul superfluu.

Aceste tendinţe te determină să-ţi iei adio de la idei de genul civilizaţie multimilenară, ospitalitate românească, respect faţă de diferitele valori, moralitate, folclor. Acestea sunt de domeniul utopiei. Imaginea negativă se fundamentează încet dar sigur, efortul de a schimba aceste percepţii fiind extrem de redus, mai ales în contextul actual. Trist este că influenţa românescă la cultura europeană, aport major din multe privinţe este practic anulat de modul în care suntem percepuţi, drept balcanici. Într-un articol apărut în The Economist după Cortina de Fier „Romania şi Bulgaria au rămas predominant rurale, mai brutale şi, pentru a spune lucrurilor pe nume, mai balcanice.” Această atitudine este de neconceput, dar este.

Ne putem sau nu ne putem delimita de această etichetă, viitorul va grăi cu siguranţă. Un lucru e cert totuşi. Suntem damnaţi, cel puţin în prezent să purtam această povară. Eticheta, prejudecata, preconcepţia pusă de ceilalţi, dar, mai recent, de noi înşine, fac ca aceasta să fie din ce în ce mai grea. Evenimentele curente aproba acest lucru. Cum? Trusturile mediatice europene au făcut o reală miştocărie de noii euro-parlamentari. Domn’ Becali, oier euro-parlamentar, Vadim, fostul poet de curte, iată-l la curtea europeană, dom’şoara Elena.. sunt numai câteva exemple ce dovedesc notorietatea spaţiului autohton. Exact cum afirma Dom’ Preşedinte într-un interviu acum vreo doi ani reluat recent într-un colaj tendenţios, scos din context de către Realitatea TV. Acesta discută intrarea în comunitatea europeană asociind-o cu situaţia în care cineva ia masa în oraş. Astfel, „el poate lua masa atât la o bodegă cât şi la un restaurant de cinci stele. Dacă nu ai bani să-ţi plăteşti consumaţia, la bodegă te iau ăia în şuturi, te dau afară”, afirma domnu’ Traian. „La un restaurant de cinci stele, nu te dau afară, însa,… te dispreţuiesc.”

Oare au de ce…?