Un Dumnezeu bun intr-o lume a raului ?!?!

Dumnezeu si problema raului Problema raului este destul de complicata. Cum poate sa fie Dumnezeu bun, daca raul inca persista in lume?  Poate ca nu vom afla niciodata raspunsul concret la aceasta intrebare si vom ramane doar cu un mister de neelucidat. Si chiar daca ar fi asa, intocmai cum afirma Philip Yancey, cel mai frumos lucru pe care il putem trai este misteriosul. El este izvorul a tot ce inseamna autenticitate in arta si stiinţa. Cel caruia ii este straina aceasta traire, cel care nu-si poate lua ragazul sa se minuneze cuprins de o uimire infricosata, se poate socoti ca si mort: este orb.

Totusi, nu suntem totalmente sub o aura de mister in privinta acestui subiect, si chiar daca aceste rationamente nu sunt atat de satisfacatoare dupa parerea unora, totusi,  impreuna, formeaza un argument puternic in favoarea existentei unui Dumnezeu bun intr-o lume in care raul inca exista. Dumnezeu ne-a descoperit anumite lucruri in privinta aceasta, lucruri care ne pot introduce cu adevarat intr-o atmosfera de inchinare, un cadru sfant.(Deut. 29:29) Daca nu suntem motivati la inchinare prin descoperirea Cuvantului Sau, ci toata cercetarea noastra nu constituie altceva decat o delectare intelectuala, consider ca se pierde esenta.

John Stott afirma la un moment dat ca „ problema suferintei constituie fara indoiala singura si cea mai mare provocare in cazul credintei crestine.” Nici nu se pune problema in acest sens in a afirma ca cel mai mare obstacol in credinta crestina este realitatea raului si a suferintei in lume. Unul dintre argumentele cele mai tari in privinta demontarii existentei lui Dumnezeu este tocmai aceasta problema. Dintre toate argumentele ateiste acesta a rezistat cel mai mult. Despre acesta s-a scris cel mai mult. Si, diferite raspunsuri au fost date din partea crestinilor.

Raul este este inteles prin cuprinderea atat a raului moral (cauzat prin libertatea actiunilor umae), cat si a raului natural (cauzat de fenomene naturale precum bolile, cutremurele, inundatiile). Multi ganditori, totusi, vad acest argument ca fiind foarte simplu, fiindca nu recunoaste cazurile in care, daca se elimina un rau duce la aparitia altuia sau in cazul in care existenta unui rau particular contine totusi ceva bun ce duce la depasirea calitativ morala. Mai mult, se pune problema limitelor logice ale actiunii unei fiinte omnipotente. Majoritatea scepticilor, astfel, au luat realitatea raului ca dovada, evidenta a faptului ca existenta lui Dumnezeu este putin probabila ori imposibila.

Charl Henry enumera diversi ganditori ce discuta aceasta problema a raului. Intrebarea De ce? sta la baza suferintei extinse care pare sa puna in pericol calitatea vietii si chiar ratiunea de a trai. „Osul din gatul teologiei occidentale, remarca Sidney Hook, este problema raului- intrebarea mereu recurenta de ce o Fiinta Suprema considerata atot puternica si atotbinevoitoare permite in fiecare epoca torturarea multimilor nevinovate. Unele rele slujesc evident binele. Dar multe rele se opun unei explicatii simple; la prima vedere sunt gratuite. Problema cu adevarat interesanta, a raului este…daca gratuitatea este reala si deci daunatoare pentru credinta religioasa. Madden si Hare indica spre „durerea si suferinta insuportabila cauzata fie de evenimentele naturale, fie de actele altor oameni, de defectele de caracter, de actele imorale, de diformitatile fizice si mentale, de prosperitatea celor ticalosi si de esecul oamenilor cinstiti”, adica de acel gen de adversitati si calamitati ale experientei de care cititorii Biliei isi vor aminti, daca nu din activitatile lui Hitler, Stalin sau Mao, atunci din lectura lor din cartea lui Iov sau din alte surse scripturale.

I. Aspectele problemei raului.

  1. Aspectul metafizic al problemei raului.

Forma pe care o imbraca dimensiunea metafizica a problemei raului este aceasta:

  1. Dumnezeu este autorul tuturor lucrurilor din lume.
  2. Raul este ceva din lume.
  3. Deci Dumnzeu este autorul raului.

Raul nu este o substanta sau un lucru. Toate lucrurile facute de Dumnezeu au fost bune. Si apoi, a nega ca raul nu este o entitate reala sau o substanta nu inseamna ca raul nu este o realitate. Din contra, raul este real; este o lipsa reala in lucruri. Si aceasta lipsa reala sau acest neajuns din lucruri nu vine de la Dumnezeu, ci de la creaturi, care au facut sa apara aceasta coruptie in natura lucrurilor. Si nu e nimic rau in libertatea ca atare, dar acest lucru bun numit libertate este raspunzator de aparitia coruptiei in lume. Acest raspuns la aspectul metafizic al raului conduce in mod firesc la problema morala a raului, adica: de ce a creat Dumnezeu o lume libera inlauntrul careia El stia ca se va naste coruptia?

  1. Aspectul moral al problemei raului

Exista diferite moduri de a rezuma problema morala, dintre care majoritatea inclus, cel putin prin implicare, ceea ce mai tarziu va fi separat de ea ca fiind problema fizica a raului. Dilema a fost formulta de Pierre Bayle in secolul al XVII-lea.

  1. Raul exista
  2. Un Dumnezeu atotputernic ar putea distruge raul.
  3. Un Dumnezeu binevoitor ar distruge raul.
  4. De aceea, de vreme ce raul nu este distrus, exista alternativele:
  5. Dumnezeu este atotputernic, dar este intr-un fel oarecare rau-voitor
  6. Dumnezeu este binevoitor, dar este intr-un fel oarecare neputincios.
  7. Dumnezeu este si rau-voitor, si neputincios,
  8. Nu exista deloc Dumnezeu.

Conform teismului, Dumnezeu rezolva problema in modul cel mai bun in care se poate rezolva raul, adica il va distruge. Aceasta nu este lumea cea mai buna, dar teistul crede ca ea este calea ce mai buna pentru realizarea lumii celei mai bune. Exista si o alta modalitate de a formula problema morala, care anuleaza mai ales ideea de libertate a omului. Ea poate fi pusa sub aceasta forma:

  1. Dumnezeu are responsabilitatea de a fi facut totul pe lume, inclusiv libertatea omului.
  2. Libertatea omului este aceea care a adus raul moral in lume.
  3. Deci Dumnezeu este raspunzator pentru ceea ce a adus raul moral in lume.

Pozitia teista afirma insa ca nu Dumnezeu este respunzator pentru tot raul din lume, ci mai degraba Dumnezeu este raspunzator pentru crearea libertatii prin care raul a aparut in lume. Adica Dumnezeu, in felul in care afirma Norman Geisler, este raspunzator ca a creat ceea ce a facut raul posibil (si anume creaturi libere), dar El nu este raspunzator pentru ceea ce fac ele cu libertatea lor, asa cum nu sunt raspunzatori fabricantii de automobile pentru accidentele produse de conducerea lor nechibzuita. Prin incalcarea libertatii acordata primului cuplu, prin alegerea lor in detrimentul vointei lui Dumnezeu, raul a aparut in univers.

  1. Aspectul fizic al problemei raului.

Nu tot raul este in mod clar rezultatul libertatii omului, si chiar raul fizic rezultat din libera alegere ar putea fi zadarnicit de interventia divina. Dar daca Dumnezeu a ingaduit raul fizic, s-ar parea ca este imoral ca oamenii sa lucreze impotriva scopurilor lui Dumnezeu, opunandu-se raului fizic. Formularea problemei de catre Camus este probabil cea mai cunoscuta. Vorbind despre o epidemie adusa de catre sobolani intr-un oras, el argumenteaza:

  1. Omul trebuie sa fie ori de partea doctorului si sa lupte impotriva epidemiei, ori de partea preotului si sa  nu lupte impotriva epidemiei
  2. Dar a nu lupta impotriva epidemiei este antiumanitar.
  3. Dar a lupta impotriva epidemiei inseamna a lupta impotrica lui Dumnezeu care a trimis-o.
  4. De aceea, daca umanitarismul are dreptate, teismul greseste.

Teistul crestin crede ca boala este ceva universal si ca ea este boala pacatului care a rezultat din abuzul de libertate, cum am precizat. Rezulta ca toti crestinii trebuie sa lupte impotriva epidemiei, nu numai impotriva consecintelor ei, ci impotriva cauzei ei. Sunt corecte ambele variante dar esentialul este sa nu ne limitam numai la tratarea simptomelor. Trebuie tratata insasi boala morala. Crestinul lucreaza mai hotarat si cu siguranta mai eficient impotriva epidemiei atunci cand o ataca in chiar sursa ei, adica in libertatea omului de a alege razvratirea impotriva lui Dumnezeu si astfel de a atrage boala pacatului asupra sa. Boala este cauzata de vointa proprie a omului, de aceea, a lupta impotriva ei nu inseamna a lupta impotriva lui Dumnezeu, ci pentru El si impotriva alegerii pacatoase a omului. Tratatarea simptomelor constituie un act de mila si actiunile izvorate din mila si cele din indurare sunt lucrari ale lui Dumnezeu.

II. Perspectiva biblica asupra raului.

Printr-o incursiune in Sfanta Scriptura, cu siguranta putem privi la  anumite pasaje care se adreseaza cat mai direct in privinta acetui subiect. In unele pasaje se observa faptul ca Dumnezeu este acela care, intradevar, a cauzat aparitia unor evenimente neplacute si savarsirea unor fapte rele. Dar in toate aceste pasaje, asa cum afirma Scriptura, nu ni-L arata nicaieri pe Dumnezeu facand in mod direct ceva rau, ci doar permitand comiterea unor fapte rele prin actiunile volitive ale unor fiinte morale. In plus, nici macar o singura data Scriptura nu-L invinuieste pe Dumnezeu pentru rau si nu-L prezinta pe Dumnezeu gasindu-Si placerea in rau, iar Acesta nu scuza niciodata fiintele umane pentru raul pe care-l fac.

Oricum am intelege relatia lui Dumnezeu cu raul, nu avem voie niciodata sa ajungem pe punctul de a crede ca nu noi suntem responsabili pentru raul pe care-l facem, ca Dumnezeu isi gaseste placerea in rau sau ca trebuie invinuit pentru comiterea acestuia. O concluzie ca aceasta este contrara Scripturii, afirma Wayne Grudem.

Un exemplu pe care merita sa-l mentionam este istoria vietii lui Iosif. Scriptura ne spune clar ca fratii lui Iosif l-au invidiat pe nedrept(Geneze 37:11), l-au urat(Geneza 37:4. 5 si 8), au vrut sa-l ucida(Geneza 37:20), au facut un rau cand l-au aruncat in groapa (Geneza 37:24) si apoi l-au vandut ca sclav in Egipt (Geneza 37:28). Totusi, mai tarziu, Iosif a putut sa spuna fratilor lui: Caci ca sa va scap viata m-a trimis Dumnezeu inaintea voastra”(Geneza 45:5)si voi negresit v-ati gandit sa-mi faceti rau; dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar.”(Geneza 50:20).

Aici avem o combinatie intre faptele rele savarsite de oameni pacatosi care sunt pe drept cuvant responsabili pentru pacatul lor si controlul suveran al lui Dumnezeu prin care scopurile Lui sunt realizate. Ambele elemente ale creatiei sunt afirmate.

In multe din pasaje, nu doar in cel enuntat mai sus, Dumnezeu aduce raul si nimicirea peste popor ca judecata asupra pacatelor lor: poporul fusese neascultator sau a alunecat in idolatrie, iar Domnul Se foloseste de fiinte umane rele, de forte demonice sau de dezastre „naturale” ca sa-i judece. Nu se intalmpla la fel in toate cazurile, spre exemplu Iosif si Iov, dar de cele mai multe ori asa se intampla afirma Wayne Grudem.

Toti oamenii sunt pacatosi, pentru ca Scriptura ne spune ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23). Nici unul nu merita mila si harul lui Dumnezeu, ci doar o condamnare vesnica. De aceea, cand Dumnezeu aduce raul peste fiintele umane, fie ca sa-si disciplineze copii, fie sa-i conduca pe cei necredinciosi la pocainta sau sa aduca condamnare si nimicire peste pacatosii impietriti, nici unul dintre noi nu-L poate invinui pe Dumnezeu pentru savarsirea unui rau. In cele din urma, totul va lucra in conformitate cu scopurile Sale desavarsite ca sa-I aduca Lui glorie, iar poporului Sau, binele.

Totusi, este necesar sa stim ca prin pedepsirea raului in cei nerascumparati (cum ar fi Faron, cananitii si babilonienii),  existenta lui Dumnezeu este demonstrata prin manifestarea dreptatii, a sfinteniei si a puterii Lui.

Cel mai mare rau din istorie, specifica Wayne Grudem, crucificarea lui Hristos, a fost hotarata de Dumnezeu – nu doar realizarea crucificarii, ci fiecare actiune individuala legata de ea. Biserica din ieruslim a recunoscut acest lucru, pentru ca s-au rugat:

In adevar, impotriva Robului Tau Celui Sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu neamurile si cu noaroadele lui Israel, Ca sa faca tot ce hotarasera mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. (fapte 4:27,28).

Toate actiunile participantilor la crucificarea lui Isus au fost predestinate de Dumnezeu. Totusi, apostolii nu atribuie lui Dumnezeu nici o vina morala, pentru ca actiunile acelea au fost rezultatul alegerilor voite ale unor oameni pacatosi. Petru clarifica acest lucru in predica sa de la Rusalii: Pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit, si L-ati omorat prin mana celor faradelege.(fapte 2:23). Intr-o propozitie Petru leaga planul si precunoastrea lui Dumnezeu de vina morala atribuita actiunilor intreprinse de niste oameni ai faradelegii”. Acestia nu au fost fortati de Dumnezeu  sa actioneze impotriva vointei lor; dimpotriva, Dumnezeu Si-a realizat planul prin alegerile lor voite si pentru care s-au facut responsabili.

Alcatuind un rezumat, Carl Henry arata faptul ca teologia crestina plaseaza problema raului si a suferintei intr-un context multiplu:

  1. Binele si raul sunt definite prin voia si porunca Creatorului suveran,
  2. Rebeliunea satanica voluntara si consecintele ei pentru creatia perfecta a lui Dumnezeu, precum si caderea ulterioara a omului si pacatosenia universala au facut ca soarta unniversului sa fie dezordinea si suferinta cosmica.
  3. In actul rascumpararii substitutionara a pacatosilor penitenti Hristos a suferit nedreptatea in cel mai inalt grad si moartea in profunzimea ei maxima, dar prin victoria Sa asupra lui Satan, prin actul invierii, a anticipat triumful final al binelui si infrangerea raului.
  4. Desi in intervalul istoric prezenta, oamenii raman marcati de pacat si victimizati de nedreptate, Biserica regenerata este totusi un organism vindecator care anuleaza condamnarea pacatului si punerea inrobitoare a acestuia, ii modereaza consecintele prin rugaciune si prin Duhul si indreapta mostenirea suferintei credinciosilor si o raporteaza la o glorie viitore promisa.
  5. Scopul si prezenta providentiala a lui Dumnezeu in istorie si experienta subordoneaza toata durerea si suferinta credinciosilor regenerati la un bine si mai mare.
  6. Intregul univers creat asteapta implinirile escatologice care implica un cer nou si un pamant nou eliberate total de suferinta, pacat si moarte, unde Dumnezeul viu si suveran va fi pe deplin cunoscut asa cum este El, Dumnezeul care ii aduce la glorie si la bucurie sfanta pe toti cei care si-au pus credinta in El.

DUmnezeu este bun Nu sunt destule argumente care sa fie date unei inimi necredincioase pentru a o convinge de existenta unui Dumnezeu bun chiar si intr-o astfel de lume decazuta, pacatoasa, depravata. Aceste argumente prezentate se pot recepta numai prin credinta. Poti fi fericit, implinit intr-o astfel de lume in care raul inca predomina doar printr-o relatie speciala, apropriata cu Mantuitorul. Legatura cu acesta aduce implinire si satisfactie, fericire chiar si in durere, toate lucrurile fiind ingaduite de El pentru un anumit scop si plan mult mai complex decat ne putem imagina, intemeiat de El inca din vesnicii.

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri, pe vecie, ca sa implinim toate cuvintele legii acesteia.”(Deuteronom 29:29)

1 comentariu

  1. Ce inseamna armonia?
    Cand ne luptam pentru a atinge perfectiunea, se datoreaza faptului ca dorim sa fim in armonie cu noi insine, pentru a fi multumiti. Sa imi organizez viata bine, sa am totul sub control, astfel pot realize ceva anume.
    Cum poti fi in armonie cu tine insuti, daca nu poti fi in armonie cu altii? Aceasta armonie nu poate fi completa fara ca sa poti avea armonie cu altii. De aceea armonia cu altii este o nevoie de baza pentru a putea atinge fericirea. Daca nu ai armonie cu alti oameni, vei trai continuu in lupte si nemultumiri. Nu vei fi niciodata fericit.
    Dar si armonia cu altii este ceva care nu iti va aduce prea mare bucurie, va fi asa numai daca cladesti pe o alta temelie. Aceasta este armonia cu Dumnezeu. Armonia cu Dumnezeu inseamna indepartarea pacatului, partasie cu El si s a ai o constiinta linistita. Fara aceasta temelie a armoniei, nu vei putea avea o armonie cu alti oameni .
    Armonia cu noi insine multumire
    Armonie cu altii pace
    Armonia cu Dumnezeu o constiinta buna

    1 Ioan1.3-4
    „Deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.”

    Va facea aceasta partasie fericiti? Desigur, aici scrie: „Şi vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.”
    Acestea nu pot fi separate, daca sunt separate nu sunt complete.
    Oamenii incearca sa le separe. Se incearca sa se castige partasie fara iubire. Se incearca armonia fara partasie. Ce inseamna acest lucru? Cred ca fiecare am experimentat acest lucru.
    Ce inseamna partasia fara iubire? Sau fara armonie?
    Partasie fara iubire, armonie cruzime
    Ar fi placut pentru voi sa traiti cu cineva cu care sa nu aveti partasie sau iubire? Unele persone trebuie sa suporte aceste lucruri. Unii sunt legati pe viata in aceste situatii si nu pot fi eliberati in nici un fel. Acest lucru nu se refera numai la casatorie, ci si la un loc de munca. De fapt la orice fel de relatie in care nu exista iubire. Eu o numesc cruzime. De fapt asa o descrie oamenii care au o astfel de situatie. Este o situatie oribila.
    Ce inseamna sa fie o armonie fara o partasie?
    Armonie fara partasie moare
    Imaginati-va ca doi oameni sunt in armonie, se comporta frumos unul fata de celalalt dar nu au partasie. La un moment dat ei nu se vor mai comporta frumos unul fata de celalalt. Aceata armonie va muri la un moment dat. Armonia este urmata de partasie de obicei. Este important acest lucru.
    Ce inseamna armonia fara iubire? Sa presupunem ca este partasie si armonie, se inteleg bine doua persoane, pertrec timp impreuna. Dar daca nu exista iubire dezinteresata acolo? Exista o armonie in care ambele parti au acelasi scop, deci acel tel corespunde in ambele parti. Poate ambele persone doresc sa devina bogate, sau doresc sa devina populare. Ce inseamna acest lucru? Armonie fara iubire. O armonie numai pentru un anumit scop este ceva temporar.
    Armonie fara iubire numai pentru un scop temporar
    De fapt unii oameni pot sta in armonie fara ca sa se iubeasca unul pe celalalt, acest lucru se datoreaza faptului ca au un anumit scop comun. Sunt partide politice care nu se iubesc intre ele, dar ca sa poata sa conduca o tara impreuna, sunt unite intr-un anumit scop care este comun. Acest lucru este valabil si in situatii ale unor persoane.
    Ce inseamna iubire fara partasie? Sau iubire fara armonie? Exista iubire, dar nu este partasie si nici armonie. Aici ma refer la o iubire lipsita de egoism, deci nu o iubire sentimentala. O iubire divina, in care nu este partasie si nici armonie. Este ceva dureros.
    Iubire fara partasie si armoni dureros
    Aceste trei lucruri merg impreuna. Armonie, partasie si iubire.
    Sa vedem cum acestea sunt unite?
    1 Ioan 1:1
    „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii,
    2 pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată;
    3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.
    4 Şi vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.”
    Ioan scrie aici unei categorii de oameni. Vreau sa avem o partasie, dupa cum o avem cu Tatal si cu Fiul, ca sa puteti si voi sa aveti partasie cu noi. Ce fel de partasie? Numai felul acesta de partasie o vrem, asa cum o avem cu Tatal si cu Fiul, iar bucuria noastra va fi deplina. Lucrul acesta ne lipseste. De aceea nu exista bucurie perfecta. Acum putem intelege de ce unii crestini nu sunt intotdeauna bucurosi, daca nu exista partasie, exista o anumita durere. Sau poate ca iubirea exista dar nu exista partasia, este ceva care nu este deplin, de aceea este foarte dureros. Noi suntem schimbati prin aceasta partasie.
    Partasie cu Tatal si Fiul apoi partasia va fi deplina intre noi
    Suntem schimbati prin aceasta partasie.
    Apoi apoatolul spune mai departe:
    5 ” Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric.
    6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.”
    Nu este posibil sa avem partasie adevarata, daca nu avem iubirea Lui in noi. Este ceva imposibil, nu va merge.
    7 „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”
    Prin aceasta partasie cu El noi vom fi schimbati. Nu va exista un alt rezultat. Daca vom avea o astfel de partasie vom umbla in adevar.
    El merge mai departe si spune:
    1 John 3:
    7 „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.
    8 Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
    9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
    Nu putem avea partasie cu El si nu avem armonie, daca nu suntem schimbati. Nu putem pacatui, de ce?
    Pacatul inseamna lipsa de armonie cu El. Daca spunem ca nu putem fi in dezarmonie cu El daca avem partasie cu El, de fapt spunem acelasi lucru. Partasia cu Dumnezeu inseamna armonie cu Dumnezeu. Iar armonia cu El inseamna ca nu exista pacat. Pacatul ne separa de Dumnezeu. Acest lucru trebuie sa ne fie foarte clar. Daca intelegem acest lucru astazi, daca avem partasie cu EL in rugaciune , ce mareata va fi aceasta armonie cu El, si la fel va fi armonia unuia fata de altul, aceasta va fi conditia.
    Armonia cu Dumnezeu constituie o conditie in ceea ce priveste armonia cu aproapele.
    Este imposibil pentru noi sa fim multumiti in inima noastra, si sa nu avem armonie cu altii in acelasi timp?
    Nu putem fi in pace cu alti oameni, daca nu avem pace cu Dumnezeu. Este imposibil.
    Cum ne luptam pentru perfectiune sau pentru armonie? Cum facem acest lucru? .
    Cum ne luptam sa obtinem armonia?
    Cum ma lupt ca sa obtin armonia cu alti oameni?
    Daca nu Il avem pe Dumnezeu ca temelie si daca nu venim in armonie cu El, atunci ceea ce se va intampla o sa va explic mai departe.
    Numai pentru un anumit lucru incercam sa ii aducem pe altii in armonie cu noi insine, deoarece suntem convinsi ca noi mergem pe calea care este dreapta. Asa ca trebuie sa fiu sigur ca ceilalti vor veni in armonie cu noi. Acest lucru inseamna sa te lupti pentru armonie. Incerc sa ii aduc pe altii in armonie cu mine insumi.
    Mai exista o alta cale, ca eu sa ma lupt sa intru in armonie cu altii. Caut armonia cu altii, prin a ma adapta pana ce voi ajunge in armonie cu ei.
    Sa vedem ce inseamna sa ii aduc pe altii in armonie cu noi insine.
    Matei 23.15
    „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.”
    Au facut eforturi mari pentru a ramane in armonie cu lumea. Au înconjurat marea şi pământul. Incercati sa ii aduceti pe oameni in armoie cu voi, si ca rezultat: „faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.” Este clar ca Dumnezeu nu doreste aceasta armonie.
    Vrei sa vi in armonie cu lumea, dar acest lucru eu nu-l pot aproba.
    Romani 14.4
    Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.”
    Cu alte cuvinte: Tu judeci pe altii in functie de tine insuti. Incerci sa ii aduci in armonie cu tine insuti. Te tot lupti asa, nu mai face asta.
    Sa incerci sa aduci o persoana in armonie cu tine inseamna sa il judeci. Tu esti standardul, tu spui: eu sunt standardul, eu sunt unitatea de masura, eu sunt judecatorul. Incercam sa intram in armonie cu alti incercand ca noi insine sa venim in armonie cu ei.
    Vedem ca este dezarmonie intre noi si alti, de aceea ne luptam sa ii aducem in armonie cu noi insine. Nu avem pace pana nu facem acest lucru. Este ceva de inteles , tine de omenescul nostru.
    2 Corinthians 6:14
    Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum pot sta împreună lumina cu întunericul?
    15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? ”
    Ce partasie exista intre neprihanire si nelegiuire. Cu alte cuvinte, nu incerca sa te inchini la Belial, nu este posibil acest lucru, nu ai partasie. Nu incerca sa ai partasie cu el. Dar oamenii fac acest lucru din nou si din nou. Aceasta cautare pentru armonie are o aplicatie speciala in relatia parintilor cu copiii.
    Parintii si copii vor sa fie in armonie unii cu altii.
    Parintele se lupta pentru a veni in armonie cu copiii. Cand copiii decid sa mearga pe calea lor, atunci exista pericolul sa te apropi de copii, cautand sa vi in armonie cu ei. Incerci sa te lupti ca sa poti veni in armonie cu ei.
    Vreau sa va citesc ceva in legatura cu aceasta.
    Educatia 290.4
    „Ar trebui sã se clarifice din capul locului cã modul de guvernare al lui Dumnezeu nu cunoaşte nici un compromis cu rãul. Neascultarea nu ar trebui toleratã nici în cãmin, nici în şcoalã. Nici un pãrinte sau educator, care are pe inimã bunãstarea celor care se aflã în grija sa, nu va face compromisuri cu independenţa încãpãţânatã, care sfideazã autoritatea sau recurge la subterfugii sau la manevre de evitare a datoriei de a se supune. Nu dragoste, ci sentimentalism este numele atitudinii de a sta la tocmealã cu ceea ce este rãu, de a cãuta sã înduplece sau sã mituiascã pentru a obţine acordul şi de a accepta, în final, un înlocuitor al lucrului cerut iniţial.”
    Asa ca parinti nu incercati sa pacatuiti.
    „Cei nesocotiţi glumesc cu pãcatul.” Proverbele 14,9. Ar trebui sã ne ferim sã tratãm pãcatul ca fiind un lucru neînsemnat. Îngrozitoare este puterea lui asupra aceluia care îl face.”
    Este o mare greseala sa incerci sa cauti armonie cu cei ce s-au indepartat, chiar daca sunt proprii tai copii.
    Pk (Profti si regi) 236.2
    „Chiar şi bunãtatea îşi are limitele ei. Autoritatea trebuie menţinutã printr-o severitate categoricã, altfel va fi privitã de mulţime cu batjocurã şi dispreţ. Aşa-numita bunãtate, linguşirea şi îngãduinţa arãtate faţã de tineri de cãtre pãrinţii sau supraveghetori sunt unele dintre cele mai grave rele care se pot abate asupra lor. În orice familie, fermitatea, hotãrârea, cerinţele categorice şi clare sunt esenţiale.”
    Ce putem face? Pe de-o parte, nu merge sa ii aducem pe altii in armonie cu noi insine, iar pe de alta parte nu ne putem aduce pe noi insine in armonie cu ei, atunci cum putem obtine aceasta armonie? Putem vedea ca nu merge.
    Armonia cu altii o putem avea numai daca suntem in deplina armonie cu Dumnezeu. Aceasta este temelia.
    Cum este cu incercarea de a veni in armonie cu Dumnezeu? Sunt doua cai prin care incercam sa intram in armonie cu Dumnezeu.
    Prima este acea cale in care incercam sa Il aducem pe Dumnezeu in armonie cu noi. Iar cealalta cale este de ne aduce pe noi insine in armonie cu Dumnezeu.
    Intrebarea este, ce putem face atunci?
    Desigur ca nimeni nu recunoaste ca vrea sa il aduca pe Dumnezeu in armonie cu el insusi, dar este atat de usor sa se intampla acest lucru.
    2 Tes 2, 3
    „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,
    4 potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”
    Pavel descrie aici o apostazie care va avea loc in biserica. Si explica cum se va face acest lucru. Cineva se va pune in locul lui Dumnezeu. Persoana se va pune ca judecator peste altii. Va incerca sa se puna in prim plan. Char si in ceea ce priveste inchinarea se va face pe el insusi model si il va adapta pe Dumnezeu la el insusi. Tot ceea ce spune Dumnezeu, el pune in raport cu ceea ce este el.
    Ceva asemanator se spune despre Lucifer.
    Isaiah 14:13
    Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;
    14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”
    Cu alte cuvinte:Vreu sa-l conduc pe Cel Prea Inalt, El trebuie sa se adapteze la ceea ce eu sunt. Asa ar trebui sa fie lucrurile.
    Cati oameni au aceasta atitudine, au acest spirit? Eu sunt unitatea de masura, si toti, chiar si Dumnezeu trebuie sa mi se adapteze. Vi se pare ciudat acest lucru?
    Sa vedem ce a spus Dumnezu celei de a 7-a biserici.
    Apocalipsa 3,14
    Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
    15 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
    16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”
    Acest lucru il spune Dumnezeu, acesta este judecata Sa.
    Si ce spui tu?
    17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,”
    Nu putem face nimic in ceea ce priveste ceea ce nu cunoastem. Deci nu suntem raspunzatori de ceva ce nu cunoastem. Se spune ca ignoranta nu este ferita de pedeapsa. Dar cand se aplica acest lucru? Numai daca am fi putut cunoaste. Dar daca am cunoscut ceva, si daca am neglijat sa punem in practica, atunci vom fi responsabili de lucruri pe care nu le-am cunosacut. Atunci nu poti spune, „nu am stiut”, deoarece ai fi putut sa sti. A fost in fata ta, era scris foarte clar. Numai ceea ce nu am putut ajunge sa cunoastem, numai de aceste lucruri nu vom fi facuti responsabili. Pentru ca esti sarac, gol si orb… ce spui de asta? Ai ajuns sa cunosti asta sau nu? Nu esti sigur? Ce spune Dumnezeu? Déjà s-a spus. Dar ce spune Laodiceea?
    „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” sau altfel spus: Te rog nu mai privi in felul acesta la mine, nu sunt chiar asa de rau. Te rog sa nu ma mai privesti in acest fel. Eu nu sunt chiar asa.

    Mat 25:44
    Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu ţi-am slujit?”
    Doamne nu putem face nimic, nu putem sa ajutam. Dar noi nu am vrut chiar asa sa fie. Te rog nu ne judeca chiar asa de rau.
    Aceasta este ceea ce spunem. Ce facem atunci? Incercam sa il adaptam pe Dumnezeu la ceea ce suntem noi?
    Uite aici sunt eu, motivele mele. Iar acolo este Dumnezeu si evaluarile lui. Atunci eu trebuie sa fac ceva, sa schimb aceasta judecata pe care o are fata de mine, astfel incat El sa fie in armonie cu motivele mele. Deci, acest lucru se spune aici. Ma pun pe mine in locul lui Dumnezeu.
    Aici este un alt incident. Oamenii care l-au batjocorit pe Isus nu se vedeau chiar asa de rau. In ochii lor, ceea ce faceau ei, era exact ceea ce era bine sa faca. Chiar si rastignirea nu li s-a parut un lucru rau.
    Marcu 15.29
    „Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap, şi ziceau: „Ua! Tu care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile,
    30 mântuieşte-Te pe Tine însuţi, şi coboară-Te de pe cruce!”
    Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii îşi băteau joc de El între ei şi ziceau: „Pe alţii I-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui!
    32 Hristosul, Împăratul lui Israel să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Cei răstigniţi împreună cu El, de asemenea îşi băteau joc de El.”
    Aceasta a fost situatia.
    Coboara de pe cruce si vom recunoaste. Fa ceea ce ti-am spus. Te vom recunoaste Isus, promitem. Nu avem probleme sa facem acest lucru pentru ca esti destul de acceptabil. Ai vindecat oameni, ai hranit 5000 de oameni, ai mers pe apa. Tu esti cel de care avem nevoie, tu esti omul de care avem nevoie. Dar din pacate nu faci ceea ce iti spunem. De aceea te vom pune la incercare. Te vom forta pana la nefericire. Asa ca, coboara de acolo, si totul va fi bine.
    Au incercat sa-L aduca pe Isus in armonie cu ei. Aceasta batjocura nu a fost nimic altceva decat sa il aduca pe Isus in armonie cu ei. Char daca era o batjocura, acesta era un mijloc de a-L aduce in armonie cu ei.
    Si Iuda a facut la fel
    DA (H.L.L.) 720. 4
    „Iuda socotea cã, dacã Domnul Hristos avea sã fie crucificat, atunci evenimentul trebuia sã aibã loc. Partea sa în trãdarea Mântuitorului n-ar fi schimbat rezultatul. Dar, dacã Domnul Hristos nu trebuia sã moarã, atunci el nu fãcea decât sã-L forţeze sã Se elibereze. ”
    Interesant, nu? De ce voia Iuda sa-l forteze? Voia sa il aduca in armonie pe Isus cu planurile lui. Acesta era scopul lui. De aceea l-a tradat. Voia sa Il forteze ca sa se elibereze.
    „Orice s-ar întâmpla, Iuda avea sã câştige ceva de pe urma trãdãrii lui. El a socotit cã face o afacere iscusitã vânzându-L pe Domnul sãu.
    Cu toate acestea, Iuda nu credea cã Domnul Hristos va îngãdui ca El sã fie arestat. Vânzându-L, planul sãu era de a-I da o lecţie. El intenţiona sã joace un rol care sã-L facã pe Mântuitorul mai atent de aici înainte şi sã-l trateze cu respectul cuvenit. Iuda însã nu ştia cã a dat morţii pe Domnul Hristos. De câte ori, când Mântuitorul învãţa în parabole, cãrturarii şi fariseii nu fuseserã înfrânţi prin ilustraţiile Lui uimitoare! De câte ori nu se osândiserã singuri! Adesea, când adevãrul pãtrunsese în inimile lor, ei erau plini de furie şi luau pietre ca sã arunce în El; dar mereu şi mereu El scãpase. Deoarece El a scãpat din aşa de multe curse, cu siguranţã, gândea Iuda, cã nu va îngãdui sã fie prins.
    Iuda s-a hotãrât sã facã o încercare. Dacã într-adevãr Domnul Hristos era Mesia, atunci poporul, pentru care El fãcuse atât de mult, se va strânge în jurul Sãu şi-L va proclama împãrat. Aceasta va face ca multe minţi, care pânã acum au fost nehotãrâte, sã se hotãrascã o datã pentru totdeauna. Iuda avea sã aibã meritul de a-L fi aşezat pe Împãrat pe tronul lui David. Faptul acesta avea sã-i asigure o poziţie de frunte în noua împãrãţie, dupã Domnul Hristos.”
    Am un plan fantastic, iar Isus trebuie sa se supuna.
    Vreau sa fiu in armonie cu Isus, chiar vreau… O sa fac orice pentru a veni in armonie cu El.
    „Falsul ucenic îşi îndeplini partea în vinderea lui Isus. În grãdinã, când le-a spus conducãtorilor mulţimii: „Pe care-l voi sãruta eu, acela este; sã puneţi mâna pe el!” (Mat. 26,48), el era pe deplin convins cã Domnul Hristos va scãpa din mâinile lor. Apoi, dacã ei ar fi aruncat vina asupra lui, el putea sã le spunã: „Nu v-am spus sã-L ţineţi bine?”
    Iuda privi la cei care-L prindeau pe Domnul Hristos, acţionând la cuvintele lui şi legându-L strâns. Plin de uimire, el vãzu cã Mântuitorul a îngãduit sã fie legat şi dus. Nerãbdãtor, el L-a urmat din grãdinã pânã la judecarea Lui în faţa conducãtorilor iudei. În fiecare moment, aştepta ca El sã-ªi uimeascã vrãjmaşii, apãrând înaintea lor ca Fiu al lui Dumnezeu, fãcând fãrã efect toate comploturile şi toatã puterea lor. Cum însã ceasurile treceau, unul dupã altul, şi Domnul Hristos Se supunea tuturor abuzurilor ce au fost îngrãmãdite asupra Lui, o teamã teribilã veni asupra vânzãtorului pentru faptul cã a vândut pe Învãţãtorul sãu, ca sã fie dat morţii.
    Cum judecata se apropia de sfârşit, Iuda n-a mai putut îndura tortura conştiinţei sale vinovate. Deodatã, o voce rãguşitã a rãsunat din sala de judecatã, fãcând ca un fior de groazã sã punã stãpânire pe toate inimile: „Este nevinovat, cruţã-L, Caiafa!””
    A fost Iuda un tradator? Este un tradator astfel? El a vrut sa fie in armonie cu Isus.
    „Fãptura înaltã a lui Iuda era vãzutã acum fãcându-şi loc prin mulţimea înmãrmuritã. Faţa sa era palidã şi descompusã şi stropi mari de sudoare se vedeau pe fruntea lui. Repezindu-se spre scaunul de judecatã, el a aruncat jos, înaintea marelui preot, monedele de argint ce fuseserã preţul vânzãrii Domnului sãu. Apucând nerãbdãtor haina lui Caiafa, îl implorã sã-L elibereze pe Isus, declarând cã nu fãcuse nimic vrednic de moarte. Mâniat, Caiafa îl îndepãrtã, dar rãmase încurcat, neştiind ce sã spunã. Perfidia preoţilor a fost datã pe faţã. Era evident cã ei îl mituiserã pe ucenic ca sã-şi vândã Învãţãtorul.
    „Am pãcãtuit”, strigã din nou Iuda, „cãci am vândut sânge nevinovat.” Dar marele preot, recâştigându-şi stãpânirea de sine, rãspunse batjocoritor: „Ce ne pasã nouã? Treaba ta” (Mat. 27,4). Preoţii fuseserã dispuşi sã facã din Iuda unealta lor; dar îi dispreţuiau josnicia. Când el a venit la ei ca sã-şi mãrturiseascã vina, l-au luat în râs.
    Iuda s-a aruncat apoi la picioarele Domnului Hristos, recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu şi rugându-L sã se elibereze.”
    Te rog vino in armonie cu mine, sti ca eu vreau asta….. Caut acesta armonie, te rog!
    „Mântuitorul nu i-a reproşat nimic vânzãtorului Sãu. El ştia cã Iuda nu se pocãise; mãrturisirea sa era stoarsã din sufletul sãu vinovat de sentimentul îngrozitor al condamnãrii şi al judecãţii viitoare, dar el nu simţea o durere profundã şi zdrobitoare de inimã pentru cã vânduse pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu şi cã se lepãdase de Sfântul lui Israel. Cu toate acestea, Domnul Hristos n-a rostit nici un cuvânt de condamnare. El a privit cu multã milã la Iuda şi a spus: „Pentru ceasul acesta am venit în lume”.”
    Nu ma pot adapta ideilor tale, tu trebuie sa te adaptezi mie. Acum trebuie sa merg la cruce.
    „Un murmur de surprindere strãbãtu adunarea. Cu uimire, ei au vãzut rãbdarea Domnului Hristos faţã de vânzãtorul Sãu. Din nou îi cuprinse convingerea cã acest Om era mai mult decât un muritor. Dar, dacã El era Fiul lui Dumnezeu, se întrebau ei, de ce nu-ªi desface legãturile şi nu triumfã asupra acuzatorilor Sãi?”
    Ei tot incercau sa-L puna in armonie cu ei.
    „Iuda s-a convins cã toate stãruinţele lui erau zadarnice şi a fugit din sala de judecatã exclamând: „E prea târziu! E prea târziu!” El simţea cã nu va putea trãi sã-L vadã pe Isus crucificat şi, în disperarea lui, s-a dus şi s-a spânzurat.”
    A fost prea tarziu pentru Isus? Nu, Iuda nu mai voia sa mearga pe calea lui Isus. Mai bine a mers pe calea lui decat sa intre in armonie cu Isus. Cu alte cuvinte, in loc sa se puna pe sine in armonie cu Isus, el voia sa il aduca in armonie pe Isus cu el. Nu putea sa suporte aceasta lipsa de armonie. Nimeni nu va suporta acest lucru la sfarsit.
    Lipsa de armonie, o constiinta nelinistita, aceasta este marea problema pe care oamenii o au, chiar daca admit sau nu.
    Dar tot incearca sa intre in armonie cu altii, incearca sa il aduca pe Dumnezeu in armonie cu ei, dar nu va merge acest lucru. Nu este posibil acest lucru. Nu este calea pe care putem veni in armonie cu Dumnezeu.
    Singura cale in care putem veni in armonie cu Dumnezeu, este ca noi sa venim in armonie cu El. Daca EL ar incerca sa vina in armonie cu noi, asta ar insemna ca El sa recunoasca pacatul in locul neprihanirii. Acest lucru ar pune tot universal in dilema mare. Acest lucru nu este posibil.
    Pe de alta parte daca noi ne punem in armonie cu El, va exista o situatie diferita.
    1 Ioan 1.8
    „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.”
    Cu alte cuvinte, aici puteti avea un Martor Credincios, si spune foarte clar care este situatia in realitate. Aici sunt eu care spun, nu aceasta nu este situatia ideala.
    Nu-i asa ca oamenii recunoscun ca au pacat? Nu spun ei cu toti, suntem pacatosi? Am vazut foarte putin oameni care spun ca sunt fara pacat. Cam toti recunosc ca sunt pacatosi. Dar cand se pune degetul pe rana, atuci sa vezi reactie. In acel punct specificat, se spune: Eu nu pot vedea acest lucru. In mod general recunosc ca sunt pacatos, dar in acest punct, esti complet gresit.
    Deci este exact ceea ce am vorbit. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Cand Martorul Credincios spune Laodiceei ceva, se raspunde: Nu, nu, motivele mele sunt bune..
    Ne înşelăm singuri.
    9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
    10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.
    Cand Laodiceea spune ca este bogata, nu am nici o problema, sunt satisfacuta. Laodiceea il face pe Dumnezeu mincinos. Atunci adevarul nu este in noi.Toti spunem ca suntem pacatosi. Admitem ca avem un anumit pacat. Dar daca se atinge pacatrul, atunci nu se recunoaste problema.
    Ne amagim si adevarul nu este in noi.
    1 John 2:1
    Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
    2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
    3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
    4 Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
    5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.”
    Cuvantul „In El” inseamna ca avem partasie cu El.
    6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
    Ps 51 6
    „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
    Este adevarat, ai dreptate, nu vreau sa te numesc un mincinos. Te rog Doamne ramai ceea ce esti. Mergi pe calea pe care trebuie sa mergi. Eu trebuie sa vin in armonie cu tine.

    COL (Parabolele Domnului Hristos)143.1
    „În parabolã, cel care cerea a fost respins în repetate rânduri, dar el n-a renunţat la cererea sa. Tot aşa este şi cu rugãciunile noastre. Poate cã nu totdeauna primim un rãspuns imediat; dar Domnul Hristos ne învaţã cã nu trebuie sã încetãm a ne ruga. Rugãciunea nu are ca scop sã determine vreo schimbare în Dumnezeu, ci ea trebuie sã ne aducã în armonie cu Dumnezeu. Când ne adresãm Lui, cerându-I ceva, El poate vedea cã este necesar ca noi sã ne cercetãm mai întâi inimile şi sã ne pocãim de pãcatele noastre. De aceea, El ne trece prin încercãri şi necazuri, El ne trece prin umilinţã, pentru ca sã putem sã ne dãm seama de ceea ce împiedicã lucrarea Duhului Sãu cel Sfânt în noi.”
    Rugaciunea nu il schimba pe Dumnezeu, ci ne pune pe noi in armonie cu El. Aceata partasie cu Dumnezeu, care ne aduce in armonie cu El, numai acest lucru ne va schimba. Acest lucru ne va aduce in armonie cu El, si nimic altceva. Si cand suntem in armonie cu El, suntem in armonie unul cu altul, si este o armonie care este bazata pe iubire. Nu este o armonie care sa ne slujeasca unui anumit scop. Aceasta este o armonie care este foarte profunda. Aceasta armonie va conduce la multumire, vom fi in armonie cu noi insine. Acest lucru vrea sa ne ofere Dumnezeu.
    Daca ne luptam ca sa ajungem perfecti, desavarsiti, asa dupa cum Pavel a facut-o, merg inainte, pentru ca sunt impins de Isus Hristos. Atuci vom dori sa ne luptam la fel cum Pavel s-a luptat. Vrem sa facem acesat lucru, dar nu prin al aduce pe Dumnezeu in armonie cu noi, ci incercand sa ne punem noi in armonie cu El.
    Aceasta este dorinta mea pentru noi. Amin!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s