E.T.A. Hoffmann. – Elixirele Diavolului

elixirele-diavolului-hoffmann

Viata monahala ma mai stapanea si aici, binenteles, fara sa se observe. Oricat ma lauda printul, oricat ma straduiam sa atrag asupra mea prezenta principesei, ea ramanea, totusi, rece si distanta. Da, prezenta mea parea, deseori, s-o nelinisteasca profund, si numai cu mare efort reusea sa-mi arunce cateva cuvinte amabile, ca si celorlalti. La doamnele care o inconjuratu aveam mai mult noroc; exteriorul meu parea sa le fi facut o impresie favorabila si, deoarece ma aflam mereu in cercul lor, am reusit curand sa-mi aproprii acea educatie mondena care se numeste curtoazie si care consta in supletea de a te misca dezinvolt in mijlocul oricarei societati te-ai afla, sid e a te face agreabil, atat prin fizicul, cat si prin conversatia ta. E un talent sa vorbesti despre nimic in cuvinte mari si sa le provoci doamnelor o anumita satisfactie, de a carei cauza sa nu-si poata da seama. Ca aceasta aleasa curtoazie nu se poate manifesta pri lingusiri de prost gust, se-ntelege de la sine, nici chiar intr-o discutie interesanta care suna ca un imn adresat adoratei, fiind o totala consimtire a gandurilor ei cele mai intime, astfel incat fiinta-i sa ti se dezvaluie si sa se oglindeasca, incantata, in reflexul eului tau propriu.

Cine l-ar mai fi putut recunoaste in mine pe fostul calugar? Singurul loc mai primejdios pentru mine era poate biserica, unde cu greu puteam sa ocolesc acele rugaciuni monahale, cu un ritm si o intonatiee specifice. 154, 155

 

In a cui viata oare n-a inloltit candva, pastrata in cel mai adanc ungher al inimii, minunata taina a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, daca vei frunzari vreodata aceste pagini, recheama-ti in amintire acea vreme insorita, contempla pentru a nu stiu cata oara gingasul chip al aceleia pe care insusi duhul iubirii ti-a scos-o in cale! Ai avut atunci credinta ca numai in ea iti recunosti fiinta, esenta ta cea mai inalta. Iti amintesi susurul izvoarelor, fosnetul frunzisului, felul in care vantul mangaios de seara iti vorbea despre ea si despre iubirea voastra? Mai vezi oare cum te priveau florile cu ochii lor limpezi si prietenosi, aducandu-ti salutul si sarutul ei? 163

 

Nebunia dainuie pe pamant, ca o adevarata regina a duhurilor. Ratiunea e doar un guvernator trandav, caruia nu-i pasa de ceea ce se intampla in afara hotarelor tarii sale, si doar din plictiseala porunceste ca soldatii sa faca instructie in piata rezervata pentru parade, iar acestia nu sunt in stare, mai apoi, sa traga un singur glonte cand dusmanul navaleste din afara. Dar nebunia, adevarata regina a poporului, porneste cu tobe si trompete: bum-bum, bum-bum! In urma ei, explozie de bucurie, entuziasm. Vasalii parasesc locurile unde erau prizonierii ratiunii, nu vor sa mai stea smirna, sa sada si sa se intinda pe jos, cum vrea pendantul maresal al Curtii; acesta controleaza numerele si rosteste: „Priviti, nebunia mi l-a luat pe cei mai buni discipoli ai mei, nu mai sunt buni…sunt ne-buni..i-a inebunit…da, au innebunit!” Asta e un joc de cuvinte, fratioare Medardus, iar un joc de cuvinte este un drot incins in mainile nebuniei care rasuceste toate ideile. 227

 

Dar mie nu-mi ajungea cea din urma penitenta, care consta in obisnuinta flagelare zilnica. Refuzam cu indaratnicie orice hrana mai buna care mi se oferea; zile intregi zaceam, pe lespezile reci de marmura, in fata icoanei sfintei Rozalia, si ma torturam, in chilia singuratica, in modul cel mai crunt, fiindca prin chinuri corporale incercam sa molcomesc groaznicul martiriu launtric. Era zadarnic! Mereu reveneau acele naluciri plasmuite de gandurile mele si eram dat prada Satanei, ca sa ma chinuiasca batjocorindu-ma si sa ma imbie spre pacat. 237

 

Reusi, prin cultura si intelepciune sa se ridice si sa-si sporeasca simtitor mostenirea destul de importanta lasata de tatal fetei, astfel incat se bucura in voie de buna stare pamanteasca. Dar nesigura si vana e fericirea nelegiuitului care nu e impacat cu Dumnezeu. 258

 

 

 

Sa nu se spuna ca cel mai simplu vesmant de interior este cea mai potrivita podoaba pentru o fata frumoasa; gateala femeilor raspandeste un farmec tainic caruia cu greu ii putem rezista. Poate ca salasluieste in adancul firii ei faptul ca, din splendoarea imbracamintei, se desprinde tot ce e mai stralucitor si mai frumos in ea, asemenea florilor care se implinesc doar atunci cand isi desfac petalele, in desavarsita lor policromie. 164

 

Medicii si duhovnicii sunt oameni care domnesc, stapani ai trupului si ai sufletului, deci de o noblete binemeritata. Oare indigestia si osanda vesnica il incomodeaza mai putin pe cel demn de a fi admis la Curte? In ceea ce-i priveste pe duhovnici, de acest privilegiu au parte numai protii catolici. Predicatorii protestanti, la tara cel putin, sunt doar oficianti casnici care, dupa ce au alinat constiinta onorabelelor gazde, sunt asezati la coada mesei pentru a se infrupta umili, cu mancare si vin. 203

Leda, Bucuresti, 2004

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s