Radio Vocea Evangheliei. Promovare mediatica.

radio-vocea-evangheliei
Puține cărti pot fi citite si de o femeie si de un barbat cu acelasi interes.
Editura AQUA FORTE iti ofera acum o astfel de carte.
O lectura pentru amandoi, sot si sotie.
O jumatate doar pentru el.
O jumatate doar pentru ea.

(El): Esti descumpanit de reactiile sotiei?
Intri in panica daca incepe sa planga fara motiv?
Ti-e clar de ce trebuie sa ii repeti la infinit ca e frumoasa si ca o iubesti?

(Ea): Te mai surprind reactiile sotului tau?
Vrei sa-i intelegi temerile nemarturisite?
Vrei sa-ti faci idee de bataliile nevazute pe care le poarta zilnic?

(El): Iti recomand cartea Doar pentru el.
(Ea): Iti recomand cartea Doar pentru ea.

O singura achizitie si beneficiati amandoi.
Suna la _ _ _ si o obtii mai repede si mai ieftin.
Doar pentru tine!

Mijloacele de comunicare în masă sunt definite în general ca suporturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivzi separați. Mesajele transmise variază în funcție de scopul propus. Mihai Coman preciza faptul că „presa, născută atât ca o activitate intelectuală, cât și ca formă artizanală de producție, a intrat, începând din secolul XIX-lea, în spirala industrializării și a comercializarii: ea a devenit astfel obiectul unei piețe și, respectiv, industrii a produselor mass-media. Tot el specifica faptul că cererea de produse mass-media este cu totul aparte. Pentru a întari această afirmație îl citeaza pe Fr. Balle, care preciza că:

“produsele respective nu sunt bunuri de primă necesitate (hrană, îmbracăminte, locuință). Ele nu raspund nici unei nevoi de a simplifica viața sau de a obține un anume , precum o fac produsele așa numitei industrii de transformare. Industria mass-media trebuie să satisfacă nevoi numite . Orice discuție asupra orientării acestei industrii ori a nevoilor cărora ea le raspunde este conjuncturală.

Plecând de la această aserțiune, se poate afirma faptul că, publicitatea este esențială pentru industria mass-media. Chiar mai mult, vânzarea generalizată a spațiului și, ulterior, a timpului încorporate în produsele mass-media în favoarea unor persoane și institutii care doreau să-și plaseze mesajele proprii, a dus la crearea sistemului publicitar. În timp se va contura și o piată duală. Mesajul studiat se incadreaza nu în prima piață, cea a bunurilor culturale de consum, purtătoare ale unor mesaje cu conținut informativ, ideatic sau de divertisment, ci în a doua, cea a anunțurilor și reclamei care atrag firmele și persoanele interesate să difuzeze aceste mesaje prin calitătile formale ale acelor media, și prin resursele instituției de presă.

Acest mesaj se încadrează în modelul interactiv al comunicării. Comunicarea se realizează într-un mod dinamic, existând interactiune între text, și cititor, cel care receptează mesajul. În acest caz, mesajul transmis este unul radiofonic.
Un prim emițător îl putem identifica, „Editura Aqua Forte”, ce dorește să propună cititorilor o carte interesantă, cu un grad înalt de spiritualitate creștină. Suportul media este Radio Vocea Evangheliei, un post de radio cu specific religios, local, organizat la nivel national sub formă de rețea. Dupa cum specificau G. Lochard si H. Boyer acest tip de radio este unul tematic, ce ilustreaza procesul de segmentare al publicului, specializându-se pe un anume tip de conținut. Deci, în acest caz putem vorbi despre un dublu emițător.

Este un lucru cunoscut faptul că radioul este mijlocul de informare cel mai accesibil- și deci cel mai utilzat în ziua de azi, chiar și în tările dezvoltate . Întradevăr, cei care receptează un anume mesaj, din partea unui astfel de instrument media, radioul, cei ce traiesc în zona de emitere a semnalului, nu se cunosc unii pe alții și adeseori nu împărtășesc valori, credințe sau convingeri politice comune. Însa, publicul țintă, în cazul postului ”Radio Vocea Evangheliei” are o relevantă deosebită, fiind majoritar evanghelic, ceea ce presupune aderarea la anumite idei, concepții, valori, convingeri comune. Acest lucru face ca impactul mesajului să fie și mai puternic.

Acest public țintă este pe deasupra mult mai stabil. Lumea evanghelică din București și împrejurimi, din sfera de acțiune a radioului, pe internet, se constituie ca un public loial, spre deosebire de acel tip de public instabil, „nomad”, al cărui atașament depinde de factori aleatori, greu de prezis și greu de generalizat.

Deasemnea, abordarea mesajului este foarte personală. Acest lucru induce încadrarea într-un anumit model subliniat de G. Lochard si H. Boyer în „Comunicarea mediatică”. Ei propuneau un exemplu preluat de la una din agențiile foarte prezente pe piața publicitară, agenția Australia. Această agenție reperează cinci modele ale articulării dintre mesajul publicitar și ținta. Unul din ele este modelul adeziunii, model preluat și în cazul de fată. Acest model se adresează sensibilității consumatorului. El se bazează pe complicitatea cu ținta în jurul valorilor împărtășite. Apelând la empatie, având o abordare personală, nivelul de acceptare al mesajului în rândul ascultatorilor este foarte ridicat.

Mesajul este unul informativ- publicitar. Se promovează o carte cu o tematică despre viața de familie, ce promovează valori creștine specifice cadrului familial, cu precădere în sfera rezolvării conflictelor de acest gen. O analiză desciptivă a unui astfel de produs l-au propus și cei doi, analiza ce merită a fi acceptată în cazul de fată.

Afirmau în acest sens că „ Reclama este în întregime focalizată asupra produsului, căruia îi declină calitătile fără înflorituri. Este vorba despre o strategie rudimentară motivată de un scop simplu: a face cunoscut un bun de consum și caracteristicile sale (indeosebi pretul). Mesajul se compune dintr-o introducere ce prezintă cadrul în care se va situa anecdota construită în jurul produsului, și care se termină printr-un prim-plan asupra aceluiaș produs. Întregul este închis de propunerea comercială.

Întradevar scopul mesajului este acela de promovare a literaturii creștine, a valorilor familiale dar și acela de atragere a unui număr cât mai mare de clienți, printr-un conținut informativ, combinat de altfel cu alte tipuri de conținuturi, note de divertisment, interactiune, etc. Se doreste implicit și atragerea de clienți fiindcă finanțarea acestui post de radio este diversă. Pe lângă firmele particulare, fundații, persoane particulare, publicitatea constituie un pilon serios în privința susținerii acestui instrument media.

Tipul de mesaj discutat, după clasificarea făcută de Lochard și Boyer, poate fi incadrată într-o formă de neo-reclamă, mesajul fiind mai scurt, mai putin sofisticat, și mai sumar argumentat. Spotul rămâne centrat pe produs. I se laudă calitățile tehnice. Nu imaginarul consumatorului este solicitat, ci preocuparile sale practice, fără a face recurs, ca mai înainte, la implicit, la sugestie.
Limbajul este accesibil, curent, foarte ușor de înteles și de perceput.

Sloganul este bine conturat, „Doar pentru tine.” Aceste cuvinte atrag, captează atenția și o directionează spre produs. Este deasemnea o declarație foarte personală ce implică acțiune din partea consumatorului.

Produsul studiat este un produs care comunică eficient. Comunicarea este eficientă în primul rând datorită suportului mediatic folosit: radioul.
Radioul se adresează unui anumit segment, unui anumit public țintă și foarte usor poți să localizezi acest segment, și astfel să-ți promovezi produsul, costurile fiind și ele mult mai mici. Radioul este o formă de media mobilă, majoritatea produselor electronice audio fiind dotate cu acest sistem.

În privința acestui post de radio crestin Radio Vocea Evangheliei anumite beneficii care fac din publicitate un segment forte, care asigură o parte din fonduri.
Cercetătorii au descoperit că în cazul unui post creștin de radio, ascultătorii preponderenti sunt femeile. Mai mult de 60% din ascultători fac parte din acest segment. Acest lucru este benefic pentru mesajul lansat, mesaj adresat catre ea implicit.

Radioul crestin, deasemenea, atinge acel segment al famililor cu studii superioare. Mai mult de 70% din familiile ce asculta au studii superioare, motiv pentru care promovarea unei carți este deosebit de relevantă.
Pentru ca radioul creștin este „sigur pentru toata familia” este o formă de media de obicei ascultată de mai mulți membri ai aceleiași familii. Un alt lucru interesant este și faptul că timpul de ascultare este mult mai mare la un post de radio crestin decât la alte formate, contribuind clar la receptarea mesajului.

De notat este și faptul că ascultătorii acestui gen sunt mult mai loiali decăt ascultătorii celorlalte tipuri de radio. Potrivit cu cercetările făcute de Simmons Market Research, o companie americană, analizând radiourile cu tematică creștină din State, s-a constatat că 72% din ascultători preferă să cumpere de la o întreprindere care face publicitate la postul lor de radio. 62% afirma că ar cumpăra mai mult de la o firmă dacă ar fi promovată la un post creștin de radio. Acest lucru se datoreaza credibilității care este foarte ridicată. Un mesaj auzit prin lentilele unui post de radio creștin este mult mai demn de încredere, decat un mesaj auzit la un post de radio laic, obișnuit.

Binențeles, sunt și anumite impedimente, subliniate foarte bine de Mihai Coman, și anume că piața produselor mass-media este inevitabil, limitată: aria de circulație a unui produs este definită de constrângeri de natură fizică (zona de acoperire a postului radio), culturală (obstacole lingvistice, de tradiție sau de mentalitate), socială (gradul de alfabetizare, gradul de dotare cu echipamente de recepție), fiziologică, (orele de muncă, orele de somn, orele consacrate altor activități precum transportul, treburile casnice, etc. ) , însă acestea nu pot fi puse alături de beneficiile existente atunci când se promovează un anume produs, în cazul nostru o carte ce tratează un subiect specific de interes familial, prin intermediul unui radio crestin,”Radio Vocea Evanghelei”, către un public tinta crestin, loial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s