Perceptii asupra timpului. Omul medieval vs. Omul modern.

Posted: 25/03/2009 in D'ale MELE...
Etichete:, , , ,

timpul-medieval-vs-modern

Vedem culori, auzim sunete și ne folosim de simțul tactil. Anumite aspecte din această lume, se pare, sunt percepute prin simțuri particulate. Altele, sunt percepute prin mai mult de un simț. Însă ce simț sau simțuri folosim pentru a percepe timpul? Cu sigurantă nu este asociat cu numai un simț particular. De fapt, este ciudat a spune că vedem, auzim, pipăim timpul cum trece. Și, întradevăr, chiar dacă toate simțurile noastre nu ar mai funcționa pentru o vreme, am putea sesiza trecerea timpului prin schimbarea gândurilor noastre. Poate că atunci avem o abilitate specială, diferită de cele cinci simțuri pentru detectarea timpului. Sau poate, asa cum pare destul de probabil, sezizam timpul prin perceperea altor lucruri. Dar cum?

Perceperea timpului ridică o serie de întrebari. Cum percepeau oamenii din trecut timpul și cum îl percepem noi astăzi?

Pentru a întelege mai bine concepția despre timp a omului medieval merită să fie amintite câteva lucruri despre această perioadă din istoria europeană. O perioadă deosebit de interesantă. O perioada pe care este dificil s-o delimitezi. Nigel Kelly afirma că este gresit să spui că evul mediu ar fi început la o anumită dată și s-ar fi terminat la alta data. Evul mediu, este de fapt numele dat perioadei dintre sfarșitul imperiului roman și Renaștere.

Numele dat acestei perioade parcă ar sugera faptul că ar fi una în care evenimentele interesante și importante nu și-au gasit locul. Totuși, acest lucru nu este asa. Oamenii din această perioadă se bucurau de o cultură bogată, vibrantă. Muzica a fost compusă. Piese de arta erau create. Marile catedrale ale Europei au fost construite în acest timp. Mari orașe creșteau pe întinsul Europei. Comerțul și sistemul bancar au devenit părți importante în economie. Europenii au început să exploreze lumea de dincolo de granițele lor.

În acest timp s-a dezvoltat societatea, felul de guvernare și religia. În 1066, William Cuceritorul a introdus feudalismul, care s-a dezvoltat atingând maximul. Sub acest sistem însa indivizii erau obligați să slujească, să se supuna unui superior. Regele era cel mai sus, apoi nobilii, baronii, lorzii și cavalerii sub el. Sub Charlemangne, creștinatatea s-a dezvoltat pe toata suprafata Europei. Acum are loc și despărțirea Bisericii. Deasemnea o parte importanta din istoria medievală o constituie și cruciadele. După schisma,expansiunea creștinismului, cruciadele au fost lansate pentru a apăra creștinismul de Islam. Mii de europeni au plecat la Ierusalim pentru a lupta împotriva forțelor islamice, în scopul recâștigării pământului sfânt. Acestea au durat mai bine de 200 de ani. În timp ce mulți mureau în luptă, tehnologii noi și drumuri comerciale apăreau. Explozia de populatie a cauzat condiții sanitare deficitare care au dus la apariția morții negre, ciuma, motiv pentru care aproape jumatate din populatia Europei a murit. Multă iluminare putea fi gasită în biserică, cu toate că foarte multa coruptie totodată își făcuse loc acolo în numele justiției. Inchiziția, a fost deasemenea o pată neagră în istoria Bisericii, atunci când în vânatoarea oarba împotriva ereticilor, multi oameni inocenti au fost torturați și executați, în numele creștinătății.

În privința perioadei moderne, perioada următoare evului mediu, schimbările au fost mult mai mari. Această perioadă s-a terminat prin secolul iluminarii, secolul al XVIII-lea, prin revolutia industrială în Anglia, epoca revoluțiilor. Epoca modernă a fost una a dezvoltării semnificante în domenii ca știința, politica, razboi și tehnologie. A fost o era a decoperirilor și globalizării. În acest timp, puterile europene și coloniile lor au început o colonizare politică, economică și culturală a restului lumii.Era modernă este asociată cu dezvoltarea individualismului, capitalismului, urbanizării și într-o credintă în progresul tehnologic și politic.

Cu aceste perspective putem face cateva afirmatii. În privința ambelor perioade, putem spune că aceste evenimente au avut un rol important în perceperea timpului, și felul în care a fost vazut acesta. În privinta discutiei despre timp în evul mediu, se identifica câteva probleme importante. În primul rând problema timpului a fost subiectul speculațiilor riguroase ale filozofilor în tradițiile vestice înca de pe vremea părinților bisericii și nu poate fi înțeleasă în izolare fată de filozofia pre-crestină. Apoi, discuția despre timp este legată în mod direct, și trebuie vazută in termeni cosmologici care includ creația, Dumnezeu și eternitatea. În al treilea rând, pentru ca principalii contribuitori în această discuție au subliniat punctele de vedere ale predecesorilor, dezbaterea privind natura timpului devine foarte complexă și abordeaza problema într-un mod foarte variat. În timpul lui Boetius, filozofii și teologii se puteau referi la explicarile pitagoriene, platoniene, aristoteliene, neoplatonine si creștine cu privire la timp; ei puteau percepe timpul matematic, astronomic, metafizic sau psihologic; și ei de multe ori foloseau mai mult de o abordare pentru a explica anomaliile timpului.

Putem enumera câteva din perceptiile majore ale omului medieval cu privire la timp, fără a avea totuși pretenția de a fi exhaustivi. Astfel putem vorbi faptul că timpul este văzut ca începând cu creația, înregistrată in Geneza 1, și apoi urmând un curs liniar, de la creație, prin Vechiul și Noul Testament până în prezent și se va sfârși în ziua de pe urmă, ce încununează a doua venire a lui Hristos. În acel punct, timpul și istoria vor face loc eternității. Din Dumnezeu pornesc toate ce sunt și se desfasoară aici. Ceea ce înseamnă cu alte cuvinte că începutul este legat de eternitate. Timpul, creația lui Dumnezeu, începe odata cu lumea aceasta creată și se va sfârsi odata cu ea. Dumnezeu l-a deprins, l-a facut sa-nceapa ca pe ceva apartinând creației sale. Pentru cultura modernă, aceea a științelor pozitive, sfârșit înseamnă moarte, înseamnă disparitie totală, înseamnă neant. Aceasta pentru că știinta foloseste timpul ca pe ceva linear, fagmentat în trecut, prezent și viitor și măsurat în lungimi. Incetarea etapelor timpului inseamna pentru stiintă dispariția timpului

Vazută prin ochii medievali, istoria omenirii devine astfel istoria mântuirii omului. Timpul în această lume trecatoare este doar o reflectare imperfectă a vieții veșnice. Timpul este considerat ca având o realitate obiectivă. Timpul ca existență este legat de o existență extratemporală.Timpul este o realitate care se consumă în alta, superioară. Timpul îl duce în mod firesc dincolo de trecător, adică în eternitate. La acest nivel și orientare a spiritului eternitatea susține și alimentează tot ce există în timp, adică în actualitate Tot Bernea afirma ca asa cum timpul nu poate fi înțeles fără existența umană, la fel eternitatea nu poate fi înțeleasă fără existența lui Dumnezeu. Dumnezeu există dincolo de timp, mai bine zis există pur și simplu fără nici o condiție, ceea ce este totuna cu eternitatea.

Pentru un astfel de om, Dumnezeu este principiu si sens al celor neschimbatoare si al celor schimbatoare, cauza a tuturor lucrurilor si cauză a timpului. Dumnezeu este considerat a fi dincolo de veac, dincolo de ceas;

Și chiar daca are o noțiune foarte imprecisă asupra timpului, omul medieval cunoaște aceasta dimensiune a lumii si a vietii, o trăiește din plin, dar într-un mod diferit de al nostru, cunoscând timpul trăit, timpul calitativ. El știe că toate lucrurile au timpul lor și că subordonare în timp a activitatilor omului este o necesitate. Nu poți face nimic la întamplare, nimic fără să aiba un punct de sprijin și de reper. Omul medieval nu-și cunoaște vârsta, timpul, dar știe că toata lucruile au un timp. În sensul acesta mărturia Bibliei prin întelepul Solomon este relevantă:

„Toate îsi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui.Nasterea îsi are vremea ei, si moartea îsi are vremea ei; sãditul îsi are vremea lui, si smulgerea celor sãdite îsi are vremea ei. Uciderea îsi are vremea ei, si tãmãduirea îsi are vremea ei; dãrîmarea îsi are vremea ei, si zidirea îsi are vremea ei; plânsul îsi are vremea lui, si râsul îsi are vremea lui; bocitul îsi are vremea lui, si jucatul îsi are vremea lui;aruncarea cu pietre îsi are vremea ei, si strângerea pietrelor îsi are vremea ei; îmbrãþisarea îsi are vremea ei, si depãrtarea de îmbrãțisãri îsi are vremea ei;cãutarea își are vremea ei, și perderea își are vremea ei; pãstrarea își are vremea ei, și lepãdarea își are vremea ei; ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tãcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei;iubitul își are vremea lui, și urâtul își are vremea lui; rãzboiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei.”

Sărbatoarea este privită ca un timp sacru, timpul dedicat lui Dumnezeu, care se deosebește de cele dedicate omului. Deși vorbește despre tăranul roman, Ernest Bernea, afirma că, spre deosebire omul modern, trăieste într-un timp oarecare, în trecut sau viitor, trăieste fragmentat. Omul medieval, transformă timpul într-o entitate, dintr-o notiune abstractă într-o realitate vie, cu însușiri și sens propriu.

Timpul este un dar de la Dumnezeu, prin urmare, el nu poate fi vândut. Tabuul timpului pe care evul mediu l-a pus în calea negustorului este înlaturat la începutul Renașterii. Timpul, care nu-i apartinea decât lui Dumnezeu, este de acum înainte proprietatea omului. Un semn al trecerii de la perioada medievala la cea modernă a fost introducerea treptată a clopotului muncii. Nu timpul evenimențial, al cataclismului sau al sărbatorii era acum cel evident ci cel al cotidianului, rețea cronologică ce încatușează viața urbană. – proces de laicizare în cadrul căruia dispariția monopolului clopotelor bisericesti asupra măsurarii timpului este într-adevar un semn esențial.

Pentru multă vreme înca, timpul legat de ritmurile naturale, de activitatea agrara, de practica religioasă, rămane cadrul temporal primordial. Oamenii Renasterii- deși faptul nu le este pe plac- continuă sa traiasca într-un timp imprecis. Jaques Le Goff il mentiona pe Gustav Bilfinger, care observa ca istoria tehnicilor nu poate explica, singură, trecerea de la timpul medieval la timpul modern.

Tot acesta specifică că nu e voba de trecerea de la ora antica la ora moderna, ci și trecerea de la o împărțire ecleziastică a timpului la o impărtire laică. Ceasul va face delimitarea aceasta mult mai evidentă. Astfel acest timp se impune mai întâi ca timp al negustorului dar devine un semn al muncii organizate, timp ce defineste o atitudine dinamica cu privire la viață și profesie. Astfel, monopolul Bisericii asupra timpului dispare, acum fiind realizată acea măreata trecere de la timpul teologic la cel tehnologic. Astfel, timpul religios cel ritmat de calendarul creştin, cu succesiunea anunţată de sunetele de clopot care indică o anumită perioadă a zilei, căreia îi corespunde o anumită activitate, este inlocuit de timpul laic, un timp al eficienței.

Problema perceperii timpului este foarte complexă și presupune studii temeinice. Fiecare generație care a abordat subiectul timpului a adus în discuție propriile probleme la discuție dar și înțelepciunea acumulată din trecut. Dolnikowski, afirma că această dezbatere în privința naturii timpului a fost o bază în privința formării teologiei și filosofiei ulterioare. Rămânem totuși la afirmația lui Augustin în privința timpului Dacă nu sunt întrebat, cred că ştiu ce este timpul; dacă sunt întrebat, nu mai ştiu.

Oare timpul trece? Nu! Timpul rămâne, noi trecem. Și odată cu fiecare generație el este perceput în mod diferit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s