Cel mai frumos dar de Craciun.

Într-o seara de ajun, un adolescent dintr-o familie de fermieri, era foarte suparat pentru ca nu gasise nici un cadou pentru tatal sau. Desi cautase peste tot, n-a gasit nimic prin care sa-si poata exprima dragostea asa cum ar fi dorit.

În timp ce se framânta  ca sa gaseasca un dar pentru tatal sau, i-a venit însa o ideie: „ce-ar fi daca în ziua de Craciun  s-ar trezi mult mai devereme decât tatal sau si-ar face curatenie în grajduri, ar hrani si-ar mulge vacile, fara ca tatal sau sa stie?”

Pregatit pentru aceasta surpriza, la ora patru dimineata el era deja îmbracat, si în mai putin de o ora, toate lucrurile la ferma erau deja aranjate. Dupa ce a terminat totul, copilul s-a culcat din nou, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Când tatal sau a venit dimineata ca sa-l trezeasca, el s-a prefacut ca doarme, întorcându-se pe partea cealalta. Fiindu-i mila de copil, tatal l-a lasat sa doarma, si-a plecat spre grajd hotarât ca în acesta zi de sarbatoare să  împlineasca toate treburile singur!

Când tatal a plecat spre grajduri, inima copilului a început însa sa bata foarte tare, pentru ca se gândea cum are sa reactioneze tata.  În numai câteva minute însa, tatal s-a reintors în casa si a venit direct în camera copilu sa. Era asa de coplesit de emotie încât nici nu mai putea sa vorbeasca.

În acele momente, tatal si-a luat copilul în brate, l-a sarutat si i-a repetat mereu si mereu: „Acesta-i cel mai frumos dar de Craciun !” „Acesta-i cel mai frumos dar de Craciun!”

Dragostea este cel mai frumos dar, pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l oferim la sarbatori, pentru ca indiferent de modul în care va fi exprimata, aceasta va pregati atmosfera pentru „Cel mai frumos Craciun!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s