Infidelitatea, motiv de destrămare a unei căsnicii.

„Eu vă spun că oricine îşi lasă soţia, afară de cauză de desfrânare şi se va căsători cu alta, comite adulter” (Matei 19:9).
Prin aceste cuvinte Isus Hristos îi dă posibilitatea unui creştin să divorţeze de partenerul infidel.
Totuşi, ce se întâmplă în cazul în care partenerul nevinovat decide să-şi salveze căsnicia, iar cei doi decid să-şi refacă relaţia dintre ei? Cu ce probleme se vor confrunta cei doi şi cum por depăşi ei cu succes aceste probleme?
Să vedem cum ne ajută Cuvântul Domnului!
Mai întâi trebuie să înţelegem amploarea prejudiciului adus, a distrugerilor produse de infidelitate.
Isus Hristos a explicat că Dumnezeu Tatăl, Cel care a fondat căsnicia a stabilit ca soţul şi soţia să nu mai fie doi, ci un singur trup: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).
El a adăugat: „Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”.
Într-adevăr, căsătoria este menită să-i unească pe cei doi pentru totdeauna. Când o persoană încalcă jurământul de căsătorie prin adulter, apar consecinţe extrem de dureroase: „Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).
„Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7).
O confirmare a acestui fapt o constituie suferinţa de care are parte partenerul nevinovat. Efectele adulterului por fi asemănate cu cele ale unui uragan care devastează totul. Un psiho-terapeut mărturiseşte: „Câţiva dintre pacienţii mei mi-au spus că le-ar fi fost mai uşor dacă le-ar fi murit partenerul”.
Bineînţeles, că cei care sunt în situaţia de a le fi murit partenerul poate consideră afirmaţia exagerată, dar să nu uităm că astea sunt simţămintele celor în cauză. În orice caz, este clar că adulterul provoacă o durere sfâşietoare. Marea majoritate nu-şi mai revin niciodată complet după o astfel de experienţă.
Având în vedere o astfel de suferinţă, unii s-ar putea întreba: „Trebuie ca adulterul să pună capăt unei căsnicii?” Nu neapărat. Afirmaţia lui Isus referitoare la adulter scoate în evidenţă faptul că partenerul fidel are posibilitatea scripturală de a divorţa, dar nu este obligat să o facă. Făcând schimbările necesare, unele cupluri decid să refacă şi să consolideze relaţia care s-a rupt în urma rănirii produse, chiar dacă nimic nu scuză adulterul.
Desigur este mai bine ca într-o relaţie conjugală schimbările necesare să se facă atunci când partenerii îşi sunt fideli unii altora. Totuşi, chiar şi în caz de infidelitate, unii dintre partenerii nevinovaţi, decid să-şi salveze căsnicia. În loc să ia o astfel de decizie bazându-se pe speranţa că lucrurile vor decurge aşa cum va dori partenerul (partenera) nevinovată, aceasta va trebui să cântărească mai degrabă consecinţele.
Probabil că se vor lua în consideraţie necesităţile copiilor, precum şi propriile necesităţi afective, fizice, spirituale şi financiare. De asemeni, partenerul trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi să vadă dacă îşi mai poate salva căsnicia.
Înainte de a încerca să reclădească o casă dărâmată de uragan, un constructor trebuie să vadă dacă respectiva casă mai poate fi renovată.
În mod asemănător, înainte de a încerca să refacă o relaţie care a fost distrusă prin infidelitate, un cuplu, în special partenerul fidel, va trebui să facă o evaluare realistă a posibilităţii de refacere a intimităţii şi încrederii conjugale.
Un factor care trebuie luat în considerare este acela de a vedea dacă partenerul vinovat demonstrează căinţa sinceră sau dacă nu cumva comite încă adulter „în inima lui” şi nu numai: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti”. Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28).
Deşi promite că se va schimba, ezită el oare să pună dintr-odată capăt relaţiei lui imorale? Se mai uită el cu interes la altă femeie? Dă el vina pe soţie pentru adulterul comis? Dacă da, eforturile, de a redobândi încredere în partener, au puţine şanse de reuşită.
Pe de altă parte, dacă el pune capăt aventurii lui nepermise, dacă îşi asumă răspunderea pentru conduita lui rea şi dacă demonstrează că face tot posibilul pentru a-şi reface căsnicia, partenerul nevinovat, fidel ar putea vedea în toate acestea o bază pe care să-şi clădească speranţa că într-o bună zi va putea avea din nou încredere deplină în el: „Dacă, deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piardă unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5:29).
De asemenea, ar putea oare partenera fidelă, nevinovată să-şi impună să te ierte?
Asta înseamnă că ea nu trebuie să-şi exprime sentimentele profund rănite de cele întâmplate sau că trebuie să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, nimic nu s-a schimbat.
Asta înseamnă că cel rănit se va strădui ca, la timpul potrivit, să nu mai aibă resentimente adânci.
O iertare de acest fel pretinde timp, dar poate continui la punerea unei baze solide, pe care să fie refăcută căsnicia.
După ce partenerul fidel a decis să salveze căsnicia, ce paşi ar putea să facă cei doi? Aşa cum molozul din jurul unei case grav avariate de un uragan trebuie înlăturat, la fel şi „molozul” din jurul unei căsnicii trebuie dat la o parte. Printr-o anumită măsură, lucrul acesta este posibil în cazul în care cei doi îşi dezvăluie reciproc sentimentele.
În Proverbe 15:22 se spune: „Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici”.
Adunarea care să chibzuiască presupune alăturarea celor doi într-o discuţie intimă, nu în sensul de „mulţime”, ci de adunare confidenţială între două persoane, sfat.
Prin urmare, termenul în esenţa lui nu implică o simplă discuţie superficială, ci o comunicare simplă, din tot sufletul, în care ambele părţi îşi dezvăluie sentimentele cela mai profunde: „Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturi” (Proverbe 13:10).
De exemplu: în unele cazuri partenerul fidel doreşte să pună celuilalt mai multe întrebări. Cum a început aventura? Cât timp a durat? Cine mai ştie despre ea?
În mod sigur, pentru amândoi va fi dureros să discute aceste detalii. Totuşi s-ar putea ca partenerul-victimă, nevinovat să considere că este necesar să ştie aceste lucruri ca să-şi poată recâştiga încrederea.
Dacă aşa stau lucrurile, cel mai bine este ca partenerul infidel să răspundă cinstit şi cu respectul cuvenit faţă de cel ce l-a nedreptăţit.
El ar trebui să-i explice toate aceste lucruri cât mai delicat cu putinţă, fără a pierde vreo clipă din vedere faptul că obiectivul pentru care dezvăluie toate aceste lucruri extrem de dureroase este acela de a aduce vindecare, nu de a răni: „Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţeleaptă aduce vindecare” (Proverbe 12:18); „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că suntem mădularele unii altora” (Efeseni 4:25).
Când îşi exprimă sentimentele referitoare la cele întâmplate, amândoi vor trebui să fie plini de tact, să se autocontroleze şi să se asculte cu empatie.
1. „Cine vorbeşte fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbe 18:13).
2. „De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa noastră-fapta; cu fapta-cunoştinţa; cu cunoştinţa-înfrânarea…” (2Petru 1:6).
Bine şi de dorit este să se ceară sprijinul celor din biserică, oameni evlavioşi şi cu multă experienţă care pot acorda un sprijin deosebit de eficient ambilor parteneri: „Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-i vor unge cu undelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi, şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate” (Iacov 6:14-15).
După ce ambii parteneri şi-au limpezit, atât cât a fost posibil, sentimentele, ei îşi pot reface în linii mari căsnicia. Acolo unde au descoperit puncte slabe, trebuie făcute schimbări corespunzătoare.
Obligaţia de a face schimbări îi va reveni în principal partenerului vinovat. Totuşi, cel care este fidel trebuie să contribuie şi el la consolidarea punctelor slabe ale căsniciei. Aceasta nu înseamnă că adulterul s-a comis din partea celui fidel sau că ar putea fi scuzat.
Pentru comiterea unui astfel de păcat nu există nici o scuză valabilă. În acest sens se pot studia comparativ următoarele versete biblice:
„Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Geneza 3:12).
„Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1Ioan 5:3).
Aceasta înseamnă pur şi simplu că în căsnicie probabil că au existat probleme ce trebuie rezolvate. Refacerea căsătoriei este un proiect la realizarea căruia trebuie să contribuie ambii parteneri.
Este necesar oare să aveţi mai multe valori şi obiective comune? Aţi neglijat activităţile spirituale? Procesul acesta de descoperire a punctelor slabe majore şi de efectuare a schimburilor necesare contribuie însăşi esenţa refacerii unei căsătorii deteriorate. Chiar şi o casă construită temeinic necesită cu regularitate efectuarea unor lucrări de întreţinere.
Cu atât mai importantă este deci „întreţinerea” unei relaţii refăcute. Cuplul nu trebuie să permită ca trecerea timpului să le erodeze hotărârea de a ţine la deciziile luate.
În loc să se descurajeze atunci când se confruntă cu mici regrese, cum ar fi reluarea unor obiceiuri legate de o comunicare superficială, ei ar trebui să întreprindă imediat paşii necesari pentru a reface o bună comunicare şi pentru a continua să meargă înainte: „Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9); „Căci cel neprihănit de şaote ori cade şi se ridică” (Proverbe 24:16).
Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă soţul şi soţia este se a pune pe primul plan activităţile spirituale şi de a nu permite vreodată ca acestea sau căsnicia lor să devină mai puţin importantă decât alte activităţi.
În Psalmul 127:1 se spune: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei care o zidesc”. Iar Isus a avertizat şi El: „Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi căderea i-a fost mare” (Matei 7:24-27).
Da, dacă principiile Bibliei sunt ignorate, considerându-se că sunt greu de aplicat, căsnicia va continua să rămână fără apărare în faţa unei furtuni, un nou test al fidelităţii.
Însă, dacă soţul şi soţia respectă normele biblice în toate privinţele; căsnicia va avea parte de binecuvântare divină.
Ei vor avea totodată şi cel mai puternic motiv ca să-şi rămână fideli unul altuia: dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, întemeietorul căsătoriei: „Şi dacă se scoală cineva împotriva unuia, doi pot să-i stea împotrivă şi funia împletită în trei nu se rupe uşor” (Eclesiast 4:12).
„… care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus a răspuns:”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este : „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:36-40).

(material preluat)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s