​De Ziua Națională, câteva expresii foarte haioase(când sunt traduse) folosite de românii din Marea Britanie:
1. A Romanian is not “surprised”…his “face has fallen off” (I-a picat faţa).
2. A Romanian didn’t just “do so much with so little” … he “made a whip out of shit” (Face din rahat bici).
3. A Romanian won’t “lose temper” … his “mustard will jump off” (Îi sare muştarul).
4. A Romanian hasn’t just “screwed up” … he “threw his boogers in the beans” (A dat cu mucii-n fasole).
5. A Romanian won’t “try to fool you” … he’ll “throw vapours at you” (Te abureşte).
6. Nor will he “lie to you” … he’ll “sell you doughnuts” (Vinde gogoşi).
7. A Romanian doesn’t “suddenly get it” … his “coin drops” (Îi pică fisa).
8. A Romanian is not “extremely tired” … he’s “cabbage.” His life is not “chaotic” … it’s “cabbage.” And his room is not “a complete mess” … it’s also “cabbage” (Varză).
9. A Romanian doesn’t simply deem an effort “useless” … he says it’s “a rub on a wooden leg” (Frecţie la picior de lemn).
10. You don’t “drive a Romanian nuts” … you “take him out of his watermelons” (Îl scoţi din pepeni).
11. A Romanian will not have “the impostor syndrome” … he will “feel with the fly on his cap” (Se simte cu musca pe căciulă).
12. In Romania, things are not “far away” … they’re “at the devil’s mother” (La mama naibii).
13. A Romanian is not “crazy” … he’s “gone on a raft” (Dus cu pluta).
14. A Romanian won’t tell you to stop “wasting time” … he’ll tell you to stop “rubbing the mint” (Freca menta).
15. A Romanian won’t say that something is “cool” … he’ll say it’s “concrete” (Beton).
16. A Romanian is not “nervous” … he “has a carrot (in his ass)” (Are un morcov în fund).
17. A Romanian doesn’t just “keep quiet” … he “keeps quiet like the pig in a corn field” (Tace ca porcu-n păpuşoi).
18. As a Romanian you don’t “fool yourself” … you “get drunk with cold water” (Te îmbeţi cu apă rece).
19. A Romanian is not “stupid” … he’s “a Venice bush” (Tufă de Veneţia).
20. A Romanian won’t “call it quits” … he’ll “stick his feet in” (Îşi bagă picioarele).
21. A Romanian hasn’t been “scammed” … he “took a spike” (A luat ţeapă).
22. A Romanian is not “a drunkard” … he’s “a blotting paper” (Sugativă).
23. A Romanian will not look at you “confused” … he will “stare like the crow at the bone” (Ca cioara la ciolan).
24. A Romanian doesn’t have “unusual ideas” … he has “a curly mind” (Minte creaţă).
Via matadornetwork.com

​Lucruri ciudate se întâmplă în tren

Posted: 01/12/2016 in Fără categorie

​Lucruri ciudate se întâmplă în tren. Un film serial la care privesc zilnic.

Unii își beau cafeaua, își proptesc cana termos în mâinile încrucișate și apoi se pun pe somn. 

În filmul lor este ok. În al meu mă tot gândesc de ce ar face cineva așa ceva. Iar posibilitățile sunt infinite.

Să fie decaf? Ceai de tei sau sunătoare? Sigur nu e doubleshot espresso. Copii mici acasă? Imunitate la cofeină? …

Cafeaua sau propriile gânduri mă țin treaz?

​Nu auzi în fiecare zi așa ceva din gura unui (fost) profesor:
„… studentul poate prezenta o cercetare care pare corectă şi chiar este, dar pe care a copiat-o direct de pe internet cu cut and paste. Sunt înclinat să nu consider tragic acest fenomen, pentru că şi copiatul bine făcut e un meşteşug nu tocmai uşor, iar un student care copiază atent are dreptul la o notă bună. 
Însă, şi pe vremea când nu exista încă internetul, studenţii puteau copia dintr-o carte găsită la bibliotecă şi lucrurile stăteau la fel (doar că implicau mai multă muncă manuală). Iar un profesor bun îşi dă seama când un text e copiat aiurea şi adulmecă şiretlicul (repet, dacă e copiat cu discernământ, jos pălăria!).”
Umberto Eco, „Cronicile unei societăți lichide”
#UmbertoEco  #copypaste #copyright #plagiat #student #studenție #universitate #profesor #invatamant

Clima divină 

Posted: 30/11/2016 in Fără categorie

​Astăzi. În tren. Mi-am scos cartea. Un coleg englez mă întreabă ce citesc.

„Salman Rushdie”, și-i arăt coperta.

„Oh, yes…Rushdie”.

Inițial am crezut că umblă cu cacealmale și încep să-i explic că tipul a cam tulburat anumite ape, că…

„…a fost condamnat la moarte de ayatollahul Iranului pentru Versetele Satanice”, îmi dă rapid replica.

„Da”
Ajung în job și întreb un coleg polonez dacă a fost busy ieri pe o anumită macara.

„Așa și așa”, îmi răspunde. „Să spunem că am apucat să-mi termin cartea ieri”.
O fi clima divină.

Controlorii de tren din U.K.

Posted: 30/11/2016 in Fără categorie

​Controlorii de tren din U.K. sunt foarte faini. Uneori exagerează cu politețea și amabilitatea. Însă n-ai cum să te superi cu extreme de genul ăsta. Ba chiar ești încântat.
De pildă aseară, odată cu verificarea biletului, tipul destul de masiv cred că a întrebat pe fiecare pasager dacă și-a cumparat brad, dacă l-a împodobit, dacă a dat jos din pod luminițele de Crăciun. 

După ce a verificat fiecare bilet a anunțat entuziasmat de vreo trei ori prin stație că da, a găsit o persoană care este pregătită pentru Crăciun. Și nu era vorba despre mine.

​”Noi, publicul, putem foarte ușor să fim jigniți mortal. Am ajuns să considerăm jignirea ca un drept fundamental. Sînt foarte puține lucruri pe care le prețuim mai mult decât furia personală, care, după părerea noastră, ne dă o poziție de superioritate morală. Din această poziție de superioritate putem să tragem asupra dușmanilor și să le provocăm pierderi serioase. Ne mîndrim cu cît de repede ne sare țandăra. Mînia noastră înalță, transcende.”
Salman Rushdie, „Orient, Occident”

​Oamenii de alături(un grup de rugăciune ținut în apartamentul lui Set) trăiau în altă dimensiune. Ei ştiau mai bine ce s-a întâmplat cu două mii de ani în urmă decât ce a fost ieri. Cunoşteau fiecare gest al lui Cristos, fiecare cuvânt, fiecare pietricică pe care a călcat. Pentru ei, Habacuc era mai familiar decât preşedintele Consiliului Judeţean, vameşul era mai actual decât comandantul Poliţiei de Frontieră. 
Îşi aminti o scenă cu Set. Erau în bucătărie. După terminarea prânzului, prezbiterul a adunat meticulos vasele, le-a pus în chiuvetă şi le-a spălat. Apoi a strâns firimiturile şi a şters masa. A pus fiecare lucruşor la locul lui.

 — Dar ordonat mai eşti! a exclamat el atunci.

 — Trebuie să fim ordonaţi ca Isus, a răspuns prezbiterul.

 — Păi, de unde ştii că el a fost aşa?

 — Scrie în Biblie. Totul e acolo. După ce a înviat, Şi-a luat frumos prosopul care fusese pe cap, l-a făcut sul şi l-a pus alături. Ne spune asta Ioan, în 20 cu 7.

 Oamenii trăiesc în lumi diferite, îşi zise. Pentru unii totul e în ziar, pentru alţii totul e în Biblie.
Dan Lungu, „Cum să uiți o femeie”

​Și pe asta o surprinde bine Dan Lungu. Nu dăunează la mântuire :))
„— Ai rămas acelaşi.

 — Iar tu te-ai schimbat.

 — Muuult… mult de tot…

 L-ar fi invitat la o bere, dar nu voia să sară calul.

 — Dar ia spune, ai venit aici special (la Biserică) sau te-ai adăpostit de ploaie?

 — De-amândouă, se eschivă, fără să mintă.

 — Şi cum ţi-a plăcut la noi?

 — Păăi… ce să spun… am văzut că voi cântaţi, vă simţiţi bine… Chiar dacă unele versuri e certate cu gramatica.

 Lumea începuse să iasă, zumzăind.

 — Eh, se mai întâmplă… o să vorbesc cu cei de la retroproiector, zise Ştefan uşor jenat.

 — Aaa, nu, n-o lua chiar aşa… Bănuiesc că nu dăunează la mântuire.”
Dan Lungu, „Cum să uiți o femeie”

​Prea tare să nu împărtășesc cu voi. Un tip vizitează o Biserică neoprotestantă pentru prima dată:
„Oamenii, pe scaune de plastic rabatabile, negre, cu biblii în mâini sau pe braţe, erau în general atenţi. Unii îşi notau scrupulos în carneţele. 
Omul la costum şi cravată, tuns scurt şi cu început de chelie, dădea din mâini şi, evident, din gură. Povestea ceva despre o măgăriţă care vorbeşte. Mai spunea de la el, mai citea din Biblie, dar se pare că se descurca destul de bine, de vreme ce lumea stătea ţintuită pe scaunele incomode. I se păru cel puţin bizar că, la sfârşitul secolului XX, un tip matur, îmbrăcat decent, chiar cu pretenţii de eleganţă, putea vorbi serios despre un animal vorbitor. Şi cui, nu unui grup de mucoşi, ci unor ditamai oamenii, unii cu părul alb, care-l mai şi ascultau cu neprefăcută atenţie. Bieţii de ei se treziseră de dimineaţa şi, în loc să se ducă la piaţă, să cumpere pătrunjel, veniseră să-şi vadă de treburile sufletului, iar tipul ăsta le vindea tot felul de gogoşi. Devenea enervant! Bun, pe el îl înţelegea, probabil era un şarlatan care voia să câştige o bucată de pâine, însă de poporul care stătea cu urechile ciulite nu ştia ce să creadă. 
Pe măsură ce studia atmosfera, îi semăna tot mai mult a casă de nebuni. În fine, îi ardea buza după o ţigară, ceva de speriat, dar îşi propuse să mai reziste cinci-zece minute şi apoi să o şteargă. Voia să se lămurească dacă iese de-un reportaj sau nu. Acum chiar îşi punea problema dacă merita riscul. 
Dacă scrii naşpa despre asemenea indivizi, care cred în animale vorbitoare, în Moş Crăciun şi în cine ştie ce alte drăcovenii, te trezeşti că te caută şi-n gaură de şarpe să se răzbune. Se şi vedea cu un cuţit înfipt în spate într-un gang mirosind a bere filtrată prin rinichi sau mâncând dintr-o ciorbiţă bine condimentată cu arsenic. E drept, nu aveau feţe de ucigaşi profesionişti, dar niciodată nu poţi şti. Dimpotrivă, mai toţi aveau figuri blajine, zâmbitoare. Chiar aşa, îi luă pe rând şi îi studie. Incredibil, nu găseai unul care să stea încruntat. De la surâs prins cu pioneze în colţul buzelor şi până la zâmbete late, vecine cu transfigurarea, găseai toată gama. O adunare de chelneri, decretă în sinea lui. 
După îndelungi căutări, găsi un tip ofilit, cu părul lung şi rar, un Crist autohton, cu o mină preocupată. Răsfoia nişte hârtii. Un om relativ normal. Un hipiot decăzut. Probabil că întârziase şi nu mai apucase să se înfrupte din licoarea care-i făcea pe ceilalţi să zâmbească şi pe animale să spună şarade.”
Dan Lungu, „Cum sa uiți o femeie”

Tot prostul e pe Twitter

Posted: 30/11/2016 in Fără categorie

​Twitter e ca barul din orice sat sau periferie de oraş. 

Vorbeşte prostul satului, micul proprietar de terenuri care crede că e persecutat de fisc, medicul de la circă, amărât că nu a obţinut catedra de anatomie comparată de la universitate, trecătorul care a dat deja pe gât mai multe păhărele de ţuică, camionagiul care povesteşte despre nişte tipe trăsnet de pe şoseaua de centură şi, uneori, câte cineva care spune nişte lucruri judicioase. 
Dar totul se încheie acolo, trăncănelile de la bar nu au schimbat niciodată politica internaţională. Doar fascismul se îngrijea de ele, interzicând ca la bar să aibă loc discuţii despre strategii superioare. 
În linii mari, ceea ce gândeşte majoritatea populaţiei este doar acea dată statistică ce apare în momentul în care se votează, după ce fiecare a gândit cu capul său. Dar se votează pentru părerile exprimate de altcineva şi se uită ceea ce se spusese la bar.
Umberto Eco, „Cronicile unei societăți lichide”

​În lumea viitorului (dacă se va asemăna cu ceea ce se prefigurează încă de azi) o atare distincţie se va şterge cu totul: lumea va fi gata să facă orice, numai ca să fie „văzută” şi „vorbită”. 
Nu va mai exista nicio diferenţă între faima unui mare imunolog şi cea a tânărului care a reuşit să-şi omoare mama cu lovituri de topor, între un amant de mare clasă şi câştigătorul concursului pentru cel mai scurt membru viril din lume, între cel ce a întemeiat o leprozerie în Africa Centrală şi cel care a reuşit să fenteze cel mai bine fiscul. 
Orice e bun, numai să apară public şi să fie recunoscuţi a doua zi la băcănie sau la bancă.
Umberto Eco, „Cronicile unei societăți lichide”

​Adevărul este că suntem interesați de acest subiect (moarte), iar reprimarea interesului ar fi prostească. Desigur, mulți privesc astfel de discuții ca fiind esențialmente morbide. 
Acest lucru este minunat ilustrat de povestea lui Bertrand Russell cu bărbatul care, la un banchet, a fost întrebat ce crede că se va întâmpla cu el după moarte. S-a arătat foarte neliniștit și a încercat să evite răspunsul. Dar cel care îl întrebase a insistat, până când, în cele din urmă, omul a răspuns: „Presupun că voi merge în paradis și mă voi bucura pentru eternitate de fericirea absolută, dar trebuie neapărat să vorbim despre subiecte atât de neplăcute?“
 Raymond Smullyan, „5000 î.Hr. și alte fantezii filosofice”