Imagine  —  Posted: 30/03/2017 in UMOR crestin, Zzzz...ză.
Etichete:, , , , ,

​Aș vrea să vă împărtășesc povestea unei mame, este povestea unei jertfiri extraordinare, o poveste tristă, aproape incredibilă, dar totuși adevărată.

Primăvara anului 1992, într-un sat de lângă Iași, o fată tânără, necăsătorită, avea să rămână însărcinată cu un bărbat care nu era soțul ei. 

La aflarea veștii despre sarcină, familia fetei a fost revoltată. Au alungat-o de acasă. 

Fără vreun sprijin de nicăieri, un viitor greu îi stătea în față. 

O boală cumplită îi amenința viața și o stingea cu fiecare zi: fata aceasta tânără avea SIDA. 

O contactase, probabil de la vreun client, căci se prostitua. 

A dus o luptă cumplită, îmi imaginez. Timp de 9 luni de zile, a dus sarcina, fiind fără casă, fără să aibă pe cineva aproape, fără familie. 

Opțiunea avortului părea să fie cea mai scurtă cale de scăpare. 

Mai ales că exista posibilitatea ca bebele ce se năștea să fie purtător al flagelului ucigător ce-l avea mama. 
Totusi, această mamă eroină nu a avortat.
Ceva extraordinar, mai presus de înțelegerea oricui, i-a dat puterea să ducă sarcina la un bun sfârșit. 

Pe data de 9 Februarie 1993, ea avea să aducă pe lume o fetiță. Însă, din nefericire, în urma testelor făcute de către medici, s-a constatat că era și ea, ca și mama, purtător al flagelului.

Fetița i-a fost luată și dusă la Spitalul Guliver din Iasi, acolo unde erau toți copiii seropozitivi. 

Doi ani mai târziu, mama fetiței avea să se stingă din viață. Boala o răpusese.
Fetița însă, a supraviețuit. 

Ba mai mult. La vârsta de trei ani, în urma unor teste noi făcute, medicii au constat cu surprindere că fetița devenise seronegativă. 

Au urmat multe teste și multă vâlvă. Cadrele medicale si academice de la acea vreme erau uimite de rezultate.

O minune avusese loc în corpul acelei fetițe, care creștea și se dezvolta ca un copil normal.
A fost transferată la un alt centru de copii, Centrul Emanuel din Iași. 
__________________
4 ani mai târziu, într-o biserică se făcea un apel către congregație, pentru a merge si a înfia copilași orfani. 

„Mergeți, și luați câte un copil și Domnul se va îngriji să-l creșteți”, așa le-a spus Genovieva Sfatcu Beatie. 

O familie din biserică, deja părinți a 3 copii, au simțit îndemnul de a merge si a lua un copilaș spre adopție. 

Au ales-o pe fetița care fusese cu boala. 

Îi știau povestea, îi aflaseră istoria ei medicală, totusi, au îndrăgit-o si au luat-o să o crească ca pe a lor. 
__________________
Au trecut 24 de ani de la nașterea acelei fetițe.

A crescut mare, a devenit o doamnă frumoasă, sănătoasă, este căsătorită, și este ea însăși o mamă acuma. 

Prețuiește viața, iar despre boala ei își amintește foarte rar: „A aruncat-o Dumnezeu în marea uitării…”
Numele fetiței din povestea noastră este Bianca Alexandra.
Ea este soția mea.

Viorel Popescu

Despre știrea care urmează se spune că a câștigat prestigiosul Premiu Pulitzer:
„În metrou, un tânăr i-a oferit locul său unei doamne în etate. De emoție, doamna a leșinat. Când s-a trezit din leșin, doamna i-a mulțumit tânărului. De emoție, tânărul a leșinat.”

Sâmbăta dimineață în timp ce mamiluş trebăluia pe la bucătărie m-am distrat cu Maya vizionând The Lion King 2: Simba’s Pride (Regele Leu 2: Mândria lui Simba). Săptămâna trecută am aflat că există și această continuare. A fost produs chiar și The Lion King 3: Hakuna Matata, cunoscut ca The Lion King 1½. No. 3 însă o plictisește atât pe Maya cât și pe tatiluş.

Mândria lui Simba, ca și primul film este însă o capodoperă.

Regele Simba si Nala au o fiică Kiara. Ea îl cunoaște pe Kovu, fiul lui Scar cel rău, ce a murit și a cărui familie a fost exilată. Între cei doi se înfiripă o relație.

Zira, mama lui Kovu vede relația drept o perfectă oportunitate de a-l răzbuna pe Scar prin Kovu, aceasta putând prelua tronul. Kovu a fost crescut în spiritul acestei răzbunări. Să-l omoare pe Simba și să fie rege în locul său. Însă el o salvează pe Kiara mai apoi dintr-un foc, este invitat și acceptat în familia regelui și treptat inima sa se schimbă față de ei.

Iartă.

Iubește.

Kovu joacă apoi un rol important în unirea și pacea dintre cele două familii, care vor deveni într-un final UNA.
Partea deosebit de tristă a filmului o reprezintă însă Zira. Zira a fost rănită, a suferit și nu mai poate ierta. Pentru că nu poate ierta, inima i se umple de amărăciune. Amărăciunea se transformă în obsesie, dedicându-şi viața și toată energia acestei dorințe de răzbunare. Cu orice preț. Chiar și cu prețul vieții propriilor pui. Ura o orbește și o distruge pentru ca în final să aibă parte de același sfârșit ca și Scar.
Tot în weekend am participat la o întâlnire generală a membrilor unei biserici locale. Nu dau nume. 🙂 Astfel de întâlniri le avem încă pe pământ, nu pe norii cerului. Și pe pământ chiar și sfinții mai au păcate. Iar păcatul ne rănește pe noi înșine și pe alții.

Când ești rănit de păcatul altora poți ierta. Poți căuta reconcilierea și pacea. Ceea ce te îndreptă înspre propria fericire.

Sau poți să nu ierți. Poți să alegi să trăiești cu povara amărăciunii, a obsesiilor, a gândurilor de răzbunare. Ceea ce te îndreaptă categoric înspre propria distrugere.

Article from September 2015 read for the first time… 🙂

„Back in the Metroland suburb of Kingsbury, newcomers are assessing their options. Marius Zarnescu, 28, is a crane operator and the pastor of Kingsbury’s Victory Romanian Baptist Church. His congregation is mostly made up of young couples in their 20s and 30s, and Zarnescu says many are moving from Kingsbury to towns outside of London – places such as Uxbridge, Watford, Slough and Reading – in search of more spacious and affordable accommodation. 
He and his wife Laura used to share a house in Kingsbury with another couple. Now that they have a three-month-old daughter, they have moved to Slough, where they can afford to rent a house of their own. “The families at the church are trying to make a life in England,” he says. “Everyone is looking for something more comfortable, a place to settle down, a garden for the kids. And if they have to go outside of London to do it, then it’s for the best.”
https://www.theguardian.com/cities/2015/sep/10/metroland-100-years-england-original-vision-suburbia

În ultimele luni am văzut filmul Disney, The Lion King (Regele Leu) de vreo două ori întreg. Și bucăți din el aproape în fiecare săptămână. Însă nu cred că Maya e motivul real. Am o bănuială că Laura este de fapt la butoane.
Hmm…

Pe lângă partea de început cu piesa pe care Maya dansează de fiecare dată, îmi mai place o scenă foarte importantă în desfășurarea acțiunii.

Regele Mufasa este ucis de fratele său, Scar. Simba a fugit și scapă cu viață. Scar devine rege cu ajutorul hienelor. Iar Simba, adoptat de Timon și Pumba, își trăia viața în felul său, se bucura de viață cum știa mai bine. Fără griji, fără complicații. Cum știau prietenii săi, mă rog…
Hakuna Matata!
Asta până când Rafiki, un mandril shaman, îi arată lui Simba că tatăl său e viu. Mufasa, Regele Mufasa îi apare lui Simba apoi pe cerul nopții și îi spune…”Simba, tu m-ai uitat.” Iar Simba îi răspunde…”Nu, cum aş putea?”

Iar Mufasa: „Ai uitat cine ești și de aceea m-ai uitat și pe mine. Ești fiul meu. Ești mai mult decât ai devenit. Amintește-ți cine ești.” El repetă fraza asta iarăși și iarăși. „Amintește-ți Simba, amintește-ți Simba.”
O scenă grozavă, momentul în care totul în film se duce în altă direcție. Momentul trezirii lui Simba. Acum își aduce aminte de tatăl său, de faptul că tatăl său era „viu”. Își aduce aminte că Mufasa a murit pentru ca el să trăiască și că el, Simba, este regele de drept în Pride Rock, fiind parte a familiei regale. Că e responsabil să își trăiască viața într-un fel anume. Că este momentul să își depășească frica și să dovedească curaj.
O excelentă ilustrație a vieții cu Dumnezeu. Uităm și noi cine suntem de multe ori. Ne uitam calea, fiind de nenumărate ori anchilozați în propria frică.

Curaj însă! Amintește-ți cine ești!

Imagine  —  Posted: 24/03/2017 in DIASPORA Romaneasca, Marea BRITANIE
Etichete:, , , , , ,

Imagine  —  Posted: 23/03/2017 in Marea BRITANIE
Etichete:, , , , ,

Hello! M-am gandit foarte mult daca sa impartasesc aceasta poveste, dar dat fiind ca inca ma gandesc, inseamna ca ma macina. Pentru a elimina orice posibilitate de defaimare, voi incepe cu un clasic, in opinia mea. De asemenea, cu totii avem dreptul la libera exprimare, iar eu consider ca fiind jurnalist e de datoria mea sa spun adevarul cand consider ca trebuie sa fie stiut. 

Ieri l-am intervievat pe domnul ambasador al Romaniei la Londra, Dan Mihalache pentru reportajul despre efectele presei negative asupra romanilor. Pentru ca sunt profesionista, am luat trei camere si trei trepiede cu mine (sunt extrem de grele) pentru a putea avea trei unghiuri diferite. De obicei cand iei un interviu video si vrei mai multe unghiuri, rogi persoana sa raspunda la intrebari de 2-3 ori. Dar stiam ca domnia sa are un program incarcat, fapt pentru care am si ajuns cu 30 de minute mai repede pentru a ma asigura ca imi asamblez camerele fara sa iau din timpul dumnealui. Din nefericire, am reusit sa fac asta abia la 4 fara 5 minute cand o doamna a venit si m-a dus intr-un sfarsit in biroul domnului Mihalache. 

Domnia sa m-a intampinat tragand ostentativ din tigara in timp ca se legana pe scaunul de la birou. In Anglia nu este legal sa fumezi in astfel de institutii. Chiar daca Ambasada Romaniei beneficiază de imunitate, imobilul misiunii diplomatice se afla, totusi, sub jurisdictia legislativa a statului acreditar si de altfel nici in Romania nu se mai fumeaza in institutiile publice. La tine acasa faci ce vrei, dar oriunde altundeva, se presupune ca respecti legea. Dar e ok, domnia sa parea ca e deasupra legii. Poate sa faca ce vrea. Mi-a zambit smechereste si fara sa ma intrebe nimic, am inceput sa ii spun in detaliu despre proiectul meu cu romanii si despre interviul pe care urma sa il avem. Nu cred ca l-a interesat prea tare, sau cel putin asta a fost impresia mea. Nu parea sa stie despre ce e vorba, desi eu i-am trimis anterior intrebarile. (fapt ce nu se face de obicei)

La ora 4 fara 2 minute el inca tragea din tigara, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment in care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atatea camera? De ce e video? Daca ai putea sa te misti mai repede ca nu am juma de ora pana iti asamblezi tu camerele.” L-am anuntat ca e 4 fara 2 minute si ca interviul va incepe la ora 4, cum a si fost programat. L-am rugat sa ma anunte exact cat timp are la dispozitie pentru interviu si l-am asigurat ca ma voi incadra in acele minute. “E ok acuma, daca tot am acceptat sa fac interviu. Da nu inteleg la ce-ti trebuie trei camere.” I-am explicat ca in astfel de interviuri putem avea trei unghiuri – unul pe el, unul pe amandoi si unul pe mine. De asemenea, cand am mai multe unghiuri, pot sa folosesc mai mult din ce zice domnia sa in montaj. “Da pe tine de ce pui camera ca nu tu esti importanta?” Daca aveam putin cojones, ma luam si plecam. Dar sunt o lady, asa ca m-am uitat putin la el si am decis sa renunt la a treia camera pentru a nu-i mai lua din timp. Aveam doua unghiuri si asta era.

La inceputul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, ca in timpul interviului sa se uite la mine si nu direct in camera. Total revoltat m-a intrebat de ce. “Eu sunt obisnuit sa ma uit fix in camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj si ma uit exact la ei.” I-am explicat ca ce facem acum este un interviu despre o alta problema. Nu este o conferinta de presa in care el sta pe un piedestal si isi spune speechul in timp ce se uita fix in camera. Ce fac eu nu e propaganda politica, ci acum discutam despre efectele presei negative asupra romanilor din UK. I-am explicat ca timp de trei ani la aceasta facultate plus din ce am invatat singura, asa se fac astfel de interviuri. “Inseamna ca am invatat lucruri diferite la scolile noastre. Eu iti spun doar ca invatatura de minte. Sa stii si tu.” (Nu stiam ca domnia sa a studiat si jurnalism.) Dupa ce mi-a mai explicat el cat de mult nu am dreptate, i-am spus doar ca in situatia aceasta asa vom face, si ca pe viitor voi tine minte ce mi-a spus. 

Interviul a fost… cum n-a fost. Nivelul de limba engleza a domniei sale este echivalent cu a unui elev de clasa a 8 a. Plin de greseli gramaticale si o continua frica de exprimare,  incoerent si lipsit de concizie. Desi intrebarile mele erau diferite, raspunsurile lui au fost aceleasi. Intre timp tot cum a vrut domnia sa a facut – s-a uitat in camera, s-a balanganit pe scaun, i-a sunat telefonul, iar scrumiera plina de tigari era tot pe masa. 

Totul a durat exact 10 minute. La sfarsit i-am multumit si i-am explicat ca pentru a putea sa il introduc celor care se uita la acest documentar, am nevoie de anumite scene in care el face actiuni ce-i definesc jobul. L-am rugat sa se aseze la birou si sa scrie ceva pe o foaie. Urmatoarea scena era sa dau mana cu el si atat. Dar intre timp i-a aruncat niste priviri asistentei si aceasta grabita m-a anuntat ca “mai filmam partea cu datu de mana si dupa aia cred ca putem sa incheiem.” Asta era si planul meu pentru ca voiam sa fug de acolo mancand pamantul. 

Mi-am luat cele trei camere in brate, i-am multumit pentru timpul acordat si am incercat sa ies pe usa. Dar la naiba, ca nu s-a putut abtine si mi-a mai spus o data, ca sa stiu ca el are dreptate cand trebuie sa se uite fix in camera. “Nu stiu ce va invata pe voi, dar eu asa am fost invatat.” Iar eu nemaistiind ce sa-i raspund, i-am spus simplu: “o-i fi eu proasta atunci.” “Pai nu, iti spun doar sa stii. Ca de exemplu pe mine nu ma intereseaza de cine esti tu. (In timp ce-si aprindea o tigara) Tu esti doar mesagerul. Nu esti importanta. Nu ma intereseaza catusi de putin ce vorbesc cu tine. Eu vorbesc cu oamenii.” “Da, dar fara acest “mesager” nu ati putea sa va transmiteti mesajul politic mai departe.” “Eh, s-au gasit si alte modalitati.” “Eu nu le-am vazut pana acum.” 

Imi pare foarte rau ca nu am filmat toata scena. Imi pare rau ca nu imi aduc aminte cuvant cu cuvant ce mi-a mai spus, dar ce mi-am adus aminte v-am relatat. 

Dupa ce s-a terminat interviul, am iesit din ambasada si m-am dus la coltul strazii ca sa pot sa plang in liniste. M-am intrebat cine l-o fi trimis pe omul acesta sa reprezinte Roamnia si daca el e asa, cum or fi cei ce conduc Romania? Uite-ma, aici sunt eu… Primul contact personal cu un politician roman in Londra, incercand sa fac o schimbare, visand sa ajut cat mai multi romani, si ma lovesc de oameni precum domnul Mihalache. Oameni indolenti, aroganti, dar la putere care ne conduc si ne reprezinta. Mi s-a rupt sufletul de rusine si groaza. As vrea sa ma uit peste interviul cu domnia sa, dar inca nu pot… trebuie sa-mi fac curaj.

Principala trasatura de caracter a unui ambasador este diplomatia.  Juramantul acestuia la investire incepe cu” Jur sa promovez si sa apar interesele Romaniei si ale cetatenilor romani în relatiile internationale”. Nu am inteles de ce ambasadorul Romaniei la Londra nu ar vrea sa sustina un astfel de proiect in favoarea romanilor din Anglia. Nu am inteles de ce in momentul in care te intalnesti cu cineva, trebuie sa te asiguri ca ei iti stiu pozitia prin faptul ca ii privesti de sus in timp ce tragi din tigara, spunandu-i explicit ca el nu are nici un rol important prin ceea ce face. Nu am inteles niciodata rautatea omeneasca fara motiv. Si nu, nu inteleg cum o astfel de persoana poate fi numita ambasador al Romaniei.

Nici o avere sau pozitie pe lumea asta nu iti poate justifica aroganta, nesimtirea, indolenta si lipsa de respect. Oricat de bogat ai fi, ca esti regina, sau un ambasador, trebuie sa ramai umil si respectuos, in special fata de oamenii tai.

Sursa: Facebook Maia Bondici

Laura și tuși Livia se gândeau să iasă miercuri în Londra. Ar fi fost ultima lor zi în vizită la noi și pentru că nu au reușit să treacă și prin zona Westminster, Big Ben etc., vroiau să o bifeze Miercuri. Slavă Domnului că s-au răzgândit repede.

Eu trec pe acolo aproape zilnic cu bicicleta. Săptămâna asta am fost mai obosit și se anunța ploaie și am luat metroul. 

Cât de fragilă este viața.

M-am gândit si eu că romanii accidentați pot fi dintre aceia cu alba-neagra, cei ce mai vând alune pe acolo sau fac alte chestii interesante. Pe același pod, observându-i în acțiune, am chemat politia de vreo două ori. Și chiar și așa mi-a părut rău pentru ei. O tragedie. 

Se pare însă că cei accidentați sunt de felul cumnaților mei, în vizită, bucurându-se de Londra, de UK.

Ce este Evanghelia?

Posted: 22/03/2017 in Fără categorie

Skepsis

„Evanghelia este anunțul regal conform căruia Isus cel crucificat și înviat, care a murit pentru păcatele noastre și a înviat după Scripturi, a fost întronat ca împărat al lumii întregi. Când Evanghelia este predicată, Dumnezeu cheamă oameni la mântuire, prin har, îi conduce spre pocăință și credința în Isus Cristos.”

– N. T. Wright

Introducere

Cuvântul evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă VesteBună. Există 2 pasaje clasice în Scripturi care ne prezintă conceptul de evanghelie; cel din Romani 1:16-17 și cel din 1 Corinteni 15:3-4.

Romani 1:16-17

16. Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;

17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

1…

Vezi articol original 1.692 de cuvinte mai mult

„Mărețul har m-a mântuit

Pe mine din păcat

Pierdut eram, dar m-a găsit

De moarte m-a scăpat.”
A fi „pierdut” sau „wretch” în original, (ticălos, netrebnic) sunt cuvinte destul de blânde pentru a descrie starea în care se găsea John Newton, autorul cunoscutului imn „Mărețul Har”.
Newton se ocupa de profitabilul comerț cu sclavi.
„Astăzi recunoaștem că a fi implicat în așa ceva poate fi comparabil cu implicarea în Holocaust, o crimă la fel de mare”, menționează Francis Spufford în cartea sa „UNAPOLOGETIC: Why, Despite Everything, Christianity Can Still Make Surprising Emotional Sense”.
John Newton era și trăia un coșmar, însă a ajuns să realizeze asta. A realizat că ceva este greșit în viața sa. Iar „Mărețul Har” reprezintă descrierea acestei treziri personale.
Ce surprinde este faptul că el a scris imnul ÎNAINTE să renunțe la acest tip de trafic criminal. Cumva a scris imnul sub impresia faptului că el deja văzuse aspectele îngrijorătoare din propria viață. Imoralitatea sexuală, bețiile etc.
„În analogia Holocaustului” menționează Spufford,  „e ca și cum un gardian dintr-un lagăr de exterminare ar avea o criză morală cu privire la înșelarea colegilor la Poker pentru ca mai apoi să continue să lucreze la cuptoarele încinse, promițându-și să fie o persoană mai bună pe viitor.”
Totuși, lumina pe care a experimentat-o Newton a umplut toate colțișoarele inimii sale și treptat vinovăția cu privire la acest negoț îl conduce pe drumul descoperirii personale. Realizează cu adevărat cine este și ce face. Este transformat, însă totul se petrece gradual. Treptat, „din slavă în slavă” ar spune apostolul Pavel, lumina a respins întunericul în viața sa. John Newton a renunțat la comerțul cu sclavi, pentru ca mai apoi să devină un important personaj în lupta împotriva sclaviei. Extraordinar.
Măreţul har m-a învăţat

S-o rup cu ORICE rău.
Da, însă acest lucru nu se întâmplă de multe ori așa de brusc și radical cum ne-ar plăcea.

Uneori poate lua timp. Mult timp. Nu vedem tot, nici complet de la bun început. Însă schimbarea este posibilă. Chiar dacă transformarea nu este instantanee, dacă ai gustat din harul măreț al lui Dumnezeu, ești pe drumul cel bun. Există speranță, chiar dacă propriile păcate, circumstanțe și lupte par covârșitoare pentru moment. Cu timpul, treptat, poți găsi și tu acestă eliberare și pace, harul măreț ce invadează și cuprinde CU TOTUL viața omului, eliberându-l de ORICE rău.