Am auzit de întâmplare via Tim Keller. Apoi am căutat mai multe detalii. Ea vorbește despre ce ar trebui să fie și să facă Biserica astăzi. O poveste adevărată relatată de Tony Campolo (sociolog, pastor, autor, fost consilier spiritual al fostului președinte al Statelor Unite, Bill Clinton) în cartea sa, „The Kingdom of God is a Party” (Împărăția lui Dumnezeu este o petrecere).

Tony se afla în Hawaii, într-una din călătoriile sale și într-o noapte, fiindu-i foame, a ieșit din hotel să caute să-și cumpere ceva de mâncare. 

Voi încerca o traducere. Stiu că relatarea nu are chiar dimensiuni de blog, însă dacă aveți răbdare, s-ar putea să vă folosească.

Pe o stradă lăturalnică am găsit un loc micuț care era încă deschis. Am intrat, m-am așezat pe un scaun de la tejghea și am așteptat să fiu servit.

Era unul acele locuri soioase ce merită numele de „lingura unsuroasă”. Nici măcar nu m-am atins de meniu. Mi-a fost teamă că dacă voi deschide meniul ceva groaznic se va târâ afară. Însă era singurul loc pe care l-am putut găsi.

Tipul gras din spatele tejghelei a venit și m-a întrebat, „Ce vrei?”

I-am spus că vreau o cafea și o gogoașă.

Citește în continuare »

Imagine  —  Posted: 17/02/2017 in PASTORALE...
Etichete:, , , , ,

Joanne Simpson și o poveste despre Viață 

Posted: 16/02/2017 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , ,

​Nu cred că numele Joanne Simpson îți spune ceva. În 1955, pe când era studentă, Joanne a rămas însărcinată.
Surpriză!
Tatăl copilului nu a vrut să audă de treaba asta. Rușine. Frică.
Ea…

Studentă.

Singură.

Responsabilitate.

Complicații.
Și de obicei oamenii încearcă să se descotorosească de complicații.

La fel a dorit să se dezbare de „problemă” românca din Manchester. După ce a născut un copil perfect sănătos în toaleta spitalului, l-a pus într-o pungă neagră de gunoi și l-a aruncat într-un coș. Copilul a fost găsit însă. A fost resuscitat iar acum e perfect sănătos.
Ca și această tânără din Manchester, Joanne nu putea fi mamă în acel moment. Însă spre deosebire de aceasta, Joanne a ales viața. A ales să nu ucidă copilul ci să-l nască și să-l dea spre adopție.
Paul și Clara au adoptat micuțul.

Oameni simpli, din California, fără studii superioare. Nici măcar cu liceul terminat. Mama a fost cam dezamăgită, vroia ceva mai deosebit pentru băiețelul ei, însă copilul a găsit o familie ce l-a iubit și l-a îngrijit.

Cred că numele acestui copil îți spune totuși ceva.
Steve Jobs.
Da, acel Steve. Fondatorul Apple. S-ar putea să citești textul ăsta de pe un iPhone, iPad etc. N-ar fi fost posibil dacă mama sa l-ar fi aruncat.
Și chiar dacă Steve Jobs n-ar fi avut un asemenea impact în lume, chiar dacă ar fi trăit anonim în California, nimeni să nu fi auzit de el, viața sa tot merita salvată. Viața sa precum și viața acelui copilaș din Manchester și viețile atâtor copii nenăscuți sau născuți merită salvată și prețuită.
Pentru ca este vorba despre viață.

Viață.

Dar mai mult, 

Pentru că este vorba despre El,

Domnul Vieții.


Capacitatea de a nu-ti mai aduce aminte este o binecuvântare. Nu devin istoric/isteric în relațiile mele cu oamenii chiar dacă îmi greșesc. Pentru că aleg intenționat să trec peste situațiile mai neplăcute, dar și pentru că de cele mai multe ori uit. Sau aleg să uit.

Faptul că eu uit este însă și o frustrare pentru soția mea. De multe ori nu-mi amintesc aspecte importante pentru ea.

Frustrant și pentru mine. Ar fi grozav să pot reține mai mult din ce citesc, ascult ș.a.m.d.
Cum ar fi totuși să nu poți uita?
Se pare că sunt oameni ce efectiv nu pot să nu-și aducă aminte. În Statele Unite au fost diagnosticate câteva zeci de persoane cu „hyperthymesia”, o condiție medicală foarte rară, cunoscută și sub numele de Highly Superior Autobiographical Memory, HSAM.

Oameni ce petrec un timp considerabil gândindu-se la trecut, având o abilitate extraordinară de a retrăi evenimente, locuri, de a reține chipuri și oameni. Cu o precizie de invidiat.
Unii își amintesc la ce supermarket și-au făcut cumpărăturile, ce au purtat, ce au mâncat, dacă a plouat sau nu în anumite zile din ultimii zeci de ani.
Această abilitate extraordinară este un avantaj, însă de multe ori poate fi și o povară grea.
Un „suferind” mărturisește că își aduce aminte de toate relele ce i-au fost făcute și toate relele pe care le-a făcut. Că amintirile negative „bântuie” viața sa.
HSAM a inspirat chiar și un episod dintr-un serial de televiziune, House, în care este descrisă o persoană cu hyperthymesia ce își amintește totul, încă din adolescență. Își aduce aminte de toate aspectele negative, felul în care i-au greșit oamenii, acele amintiri aducându-i multă neliniște și suferință.
Da, este un real coșmar să-ți aduci aminte de fiecare nedreptate, de fiecare privire răutăcioasă, vorbă urâtă. Și pentru aceștia este inevitabil. Pare că nu se pot trezi din visul lor urât.
Ce nu înțeleg este de ce își doresc unii dintre noi (indivizi „sănătoși”) să-și amintească, să rețină tot felul de mizerii. Înțeleg că pot fi traume ce nu pot fi șterse ușor, că uneori le purtăm cu noi ca pe o rană deschisă. Însă am întâlnit prea multe persoane ce rețin și derulează mereu, cu intenție, episoade neplăcute din viața lor ce nu fac altceva decât să le otrăvească inima.
Pentru o viață sănătoasă, echilibrată, avem nevoie să uităm la fel de mult pe cât avem nevoie să ne amintim.
Dumnezeu să ne ierte, să ne ajute să (ne) iertăm. Și apoi să ne dea gândul bun, dorința de a urma pilda Sa, aruncând în marea uitării propriile păcate, dar și ale celor ce ne-au greșit într-un fel sau altul.

Who wants to be Jesus? 

Posted: 14/02/2017 in Fără categorie
Etichete:, , ,

A mother was preparing a pancake breakfast for her little boys, Kevin and Ryan. The boys began to argue over who would get the first pancake, and their mom saw the perfect opportunity for a moral lesson. „Now, boys, hold on a minute here. Let me tell you: If Jesus were sitting here, he would say, ‘Let my brother have the first pancake. I can wait.'” The two children sat silent for a moment. Then the five year-old, Kevin, turned to his younger brother and said, „Okay, Ryan, you be Jesus!”

efectul-flutureluiProbabil ați auzit de Butterfly Effect (Efectul Fluturelui).  Apare destul de frecvent în literatura de ficțiune și în filme. De obicei este vorba de un “călator în timp” ce se întoarce cumva în trecut  pentru a face anumite schimbări, fiind convins că acestea pot remodela viitorul și-l pot face mai bun sau mai rău, potrivit scopurilor sale.

Efectul Fluturelui. The Butterfly Effect.

Însă nu e doar Science Fiction.  Potrivit Wikipedia.org, “în teoria haosului, efectul fluturelui este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.”

Se poate spune că dacă un future bate din aripi în România, acesta poate declanșa prin reacție în lanț un uragan în America, Texas. Să fie așa? Cam ridicol. Cam prea tras de păr.

Și totuși, se pare că acest efect al fluturelui îl găsim în Scriptură. “Nu ştiţi că PUȚINĂ drojdie dospeşte TOT aluatul?” (1 Cor. 5:6)

Sau atunci când apostolul Pavel îl sfătuiește pe Timotei să evite vorbăriile goale și lumești, pentru că “cei care se ţin de ele vor înainta TOT MAI MULT spre lipsa de evlavie, iar cuvântul lor SE VA ÎMPRĂȘTIA PRECUM CANGRENA.”(2 Tim. 2:16,17)

Iar în Osea găsim scris că unii au “semănat vânt”. Și pentru că au semnat vânt, aceștia vor “secera furtună”(Osea 8). Întocmai cum afirmă apostolul: “oamenii răi şi înşelători VOR MERGE DIN RĂU ÎN MAI RĂU, înşelându-i pe alţii şi înşelându-se pe ei înşişi.” (2 Tim. 3:13)

Precum un bulgare de zăpadă ce crește și tot crește rostogolindu-se, tot așa, fiecare gest mărunt al nostru în lumea spirituală poate declanșa, se poate transforma în ceva ORIBIL sau în ceva cu adevarat MĂREȚ, pentru gloria lui Dumnezeu.

Așa că, nu disprețui gesturile mici, intențiile zilnice de bunătate. Nu renunța în a face binele. În rostirea de cuvinte frumoase. Zâmbete. Încurajări. Ajutorul mic dat cuiva în nevoie. Toate acestea sunt precum boabele mici de muştar care cresc și tot cresc până se fac copaci extraordinar de mari. (Marcu 4:30-34)

Mare grijă cu tipul ăsta de înșelătorie. Cont creat într-o oră cu zeci de poze și articole. Clipuri uploadate cu precizarea ca sunt live. 🙂 Probabil e vorba si de furt de identitate. Nu sunt fan muzică populară, însă tipa chiar există.

M-a blocat imediat, vă dați seama.

As fi curios dacă persoana respectivă, Ivanescu Cezar Mihai din Beiuș,  jud. Bihor, poate fi contactată.

Cum i-am putea trimite poliția pe cap? Mare grija deci. Nu trimiteți bani aiurea vedetelor ce lucrează pentru ProTv. 🙂

Citește în continuare »

Octavian Paler în „Calomnii mitologice”, menționează povestea unui navigator florentin ce l-a însoțit pe Magellan în prima sa călătorie în jurul lumii.

Acesta relatează un detaliu interesant. Se pare că întâiul băștinaș întâlnit în Patagonia căruia i s-a pus o oglindă în față și-a pierdut mințile și a fugit, îngrozit de propria imagine.

Cuvântul lui Dumnezeu este precum o oglindă. O oglindă în care îți poți observa, nedistorsionat, chipul. Imaginea reală a inimii tale. Și nu-i de mirare că ceea ce vezi te îngrozește. 

Însă nu-i nevoie să fugi. Pentru că tot acolo găsești și speranță.

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Cor. 3:18)

Da, Duhul lui Dumnezeu te schimbă, te transformă. Și o face atunci când tu, cu intenție, consecvent, privești slava Lui. O slavă reflectată în oglinda Cuvântului Său. Felul Său de a-Și imprima frumusețea pe chipul și inima ta.

Imagine  —  Posted: 08/02/2017 in Marea BRITANIE
Etichete:, , , , ,

Politicieni ca niște zei

Posted: 05/02/2017 in Fără categorie
Etichete:, , , ,

Politicienii ăștia ai noștri au impresii de zei. Sau din zei se cred „scoborâtori”, vorba lui Coșbuc. Când se mai satură de divinitate, mai coboară și ei printre muritori. Din patru în patru ani, să mai afle și ei cum se trăiește. Mai țes intrigi, se mai amestecă grav în treburile oamenilor.

Nu au astâmpăr, iar unii sunt total de nepătruns. Te apropii de ei cu umilință și teamă. Să nu cumva să-i superi. Ei cer supunere, lauda, închinare totală. Unii își înghit chiar copiii îndată ce se nasc, pentru a nu fi detronați pe viitor. 

Și mai ales, sunt cam nepăsători când vine vorba de păcat, corupție, fărădelege.

Păcatul de neiertat, singurul păcat pe care pe care zeii ca și unii dintre politicienii noștri nu-l pot tolera este păcatul de a te considera drept, de a dori să trăiești drept, de a avea legi drepte. O asemenea pretenție denotă o mândrie fără margini. Să vrei să fii mai bun decât zeii, care se lăsau în voia păcatului, a propriei voințe, ori de câte ori aveau ocazia.

Chiar așa, te crezi tu mai bun decât zeii?

Cine te crezi tu, muritorule, chip de lut ce ești, să protestezi, să le tai libertățile mai marilor tăi, să le pui limite, să-i cobori în stradă?

„Blasfemie”, strigă ei. „Suntem zei ori ba?”

Iar noi răspundem împreună cu Coșbuc:

„… zeii sunt departe, sus,

Duşmanii lângă noi!”

​În jumătate de oră de citit prin Levitic, prin capitolele 18-27, dai de o frază repetată de zeci de ori. O frază ce a răsunat peste veacuri. Cuvinte ce au smerit și îngenuncheat oameni.
Totodată, cuvinte ce au chemat, motivat poporul lui Dumnezeu să facă dreptate, să caute cinstea, curăția, corectitudinea. Să fie buni, sfinți și să nu se asocieze cu cei ce fură, cu cei ce mint, cu cei ce asupresc pe aproapele lor.

Fraza care se tot repetă este aceasta:
„EU SUNT DOMNUL! EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL VOSTRU”
„Să nu furați și să nu mințiți, nici să nu vă înșelați unii pe alții.”

„Să nu asuprești pe aproapele tău.”

„Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.”

„Să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.”

„Să nu te răzbuni și să ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

„Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efe drepte și hine drepte.”


De ce să căutăm în aceste zile sfințenia, dreptatea, adevărul, onestitatea? De ce să dorim românilor și României un viitor clădit pe acestea?

Pentru că…
„EU SUNT DOMNUL! EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL VOSTRU!”

​În „Lecții de viață de la Kierkegaard”, Robert Ferguson afirmă faptul că danezul s-a văzut mereu pe sine ca fiind un scriitor religios, preocupat să-și convingă cititorii de nevoia absolută de a-L urma pe Hristos.
Datorită angajamentului său față de creștinism, mulți filosofi nu l-au recunoscut și nu-l recunosc drept un filosof adevărat, poziția sa fiind discutabilă din punct de vedere intelectual. Asta pentru că el accepta semnificația narațiunii Noului Testament și a divinității lui Hristos, argumentând pentru acel „salt al credinței”(leap of faith) cu care este asociat cel mai mult.
Deși îl admiră, îl apreciază și este fascinat de el și gândirea sa (scrie totuși o carte despre el), Ferguson mărturisește:
„Ca agnostic, nu-l pot urma pe Kierkegaard până la porțile raiului pe care le vede atât de clar în fața sa și ne despărțim întotdeauna înainte să-și atingă destinația finală. Însă, cel puțin din punctul meu de vedere, este mult mai distractiv să ai parte de o călătorie captivantă, decât să ajungi la destinație.”
Mi-au părut atât de triste aceste cuvinte. Nu sunt dispuși prea mulți să facă acest pas al credinței. Din păcate, deși unii prieteni te pot admira datorită convingerilor, a felului în care îți trăiești viața, te vei despărți de mulți dintre ei înainte de a atinge acea destinație finală.
Ești chemat însă să te rogi pentru prietenii tăi precum s-a rugat și apostolul Pavel. Ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să le dea un duh de înţelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să le lumineze ochii inimii, ca să priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. (Efeseni 1)