Foarte adevărat este faptul că nu sunt un tată capabil, competent. Este perfect ok să mă simt inadecvat în acest rol incredibil de frumos. 

Sunt un păcătos ce creşte o mică păcătoasă. 🙂 

Sunt dependent 100% de mila şi îndurarea lui Dumnezeu.

Sunt perfect conştient de slăbiciunile mele şi mă rog să mă port cu milă şi har cu fetița mea. Nu doar acum când slăbiciunile ei sunt adorabile, ci şi peste ani când ele vor fi, poate, deranjante.
„Like everything else God calls people to, God doesn’t call people to be parents because they are able. If you read your Bible carefully, you will understand that God doesn’t call able people to do important things. Abraham wasn’t able. Moses wasn’t able. Gideon wasn’t able. David wasn’t able. The disciples weren’t able, and the story goes on. The reason for this is that there are no able people out there. They just don’t exist. And they surely don’t exist as parents. God did not create human beings to be independently able; he designed us to be dependent. It is not a sign of personal weakness or failure of character to feel unable as a parent. The reason you feel this is because it’s true! None of us has the natural storehouse of wisdom, strength, patience, mercy, and perseverance that every parent needs in order to do his job well. Independent ability, like independent righteousness, is a delusion. So quit beating yourself up because you feel inadequate; you feel that way because it’s true!

But there’s something else to be said here. No child really wants to be parented by parents who think that they’re able. “Able” parents tend to be proud and self-assured parents. Because they are proud of their ability, they act too quickly and with too much self-confidence, and because they do, they lack patience and understanding. “Able” parents tend to assume that their children should be able too, so they tend to fail to be tender when the weaknesses of their children get exposed.”

Paul David Tripp, Parenting

„We may not have a prophet like Isaiah or Jeremiah in our midst, Barth said, but we do have the Bible and the light of the prophetic word shining so brightly from its pages. “There is something wonderful about this ancient book,” Barth told his people.

 “Particularly in these troubled times, yet at all times, we need to go to this source and to drink deeply from it.” He reminded them of a few of its majestic passages: “Out of the depths I cry to you, O LORD! LORD, hear my voice!” (Ps. 130:1). “When you hear of wars and rumors of war, do not be alarmed” (Mark 13:7). “I know the plans I have for you . . . plans for welfare and not for evil, to give you a future and a hope” (Jer. 29:11).”

„A Unique Time of God. Karl Barth’s WWI Sermons” Karl Barth

Concluzii…

„Acestea sunt reacţiile unui laic care behăie la Teologia Modernă. Se cuvine să le auziţi. Probabil nu le veţi auzi din nou foarte des. Enoriaşii nu vă vor vorbi prea des în mod sincer. Odinioară, laicul era dornic să tăinuiască faptul de a crede mult mai puţin decât vicarul; acum tinde să ascundă faptul de a crede mai mult decât acesta. Rolul de misionar între preoţii propriei biserici este unul stânjenitor; dar mă încearcă sentimentul oribil că, dacă o astfel de lucrare misionară nu este întreprinsă cât de curând, istoria viitoare a Bisericii Anglicane va fi probabil de scurtă durată.”

Ferigi si elefanti si alte eseuri despre crestinism – C.S. Lewis

Imagine  —  Posted: 05/04/2017 in UMOR crestin
Etichete:, , , ,

„Cafeaua e pentru ăia puturoşi şi pentru ăia care au un serviciu la care n-au nimic de făcut. Eu la fabrică m-am obişnuit cu cafeaua. Acolo tot timpul erau momente dintr-astea goale; până venea materia primă, stăteai; da’ în loc să stai, beai o cafeluţă făcută pe reşou. Când venea materia primă, se lua curentul. Ce să faci? Beai o cafeluţă. Când venea curentul, venea şi pauza de masă. Mâncai ce mâncai şi după aia, hop!, o cafeluţă. După pauză, se strica maşina, că, na!, era veche, ce să-i faci. Până venea mecanicul de întreţinere, care se mişca greu, mai luai una. După ce-o repara, stăteai cu mecanicul la un rachiu şi-o cafeluţă, dacă te mai ţinea inima, să-ţi povestească ce-a avut maşina. Şi tot aşa. Eu cred că de asta era aşa de căutată cafeaua înainte, toată lumea avea momente din astea în care nu era nimic de făcut, trebuia să-şi omoare cumva vremea. Şi uite-aşa ne-am obişnuit… Acu’, nici o înmormântare nu poţi face fără să dai o cafeluţă la urmă, la colivă.”
Dan Lungu,  Raiul Găinilor

Cu drezina

(continuare de aici)

Încălcarea propriilor standarde. S-a întâmplat uneori ca liderii sau apropiații (respectiv protejații) lor să nu-și poată respecta propriile standarde. Iar căderile lor fie au fost mușamalizate (dar au „sifonat” printre enoriașii descumpăniți), fie au iscat adevărate scandaluri soldate cu îndepărtarea „nelegiuitului”. Soarta lui ulterioară pare să nu mai fi prezentat interes pentru cei care au pus sentința în aplicare, nici pentru comunitățile rămase astfel mai „pure”. De unde și impresia – greu de contrazis – că răniții sunt „împușcați”, nu tratați.

Sistemul nu pare să dispună de o procedură de asumare a erorilor grave. Din păcate, liderii par să fie datori să nu-și asume greșeli, iar dacă-și asumă ceva, să fie mereu lucrui nesemnificative sau derivate dintr-o virtute care dă pe dinafară (excesiv de blânzi, de îngăduitori, de darnici, de sinceri, de încrezători). Poate că acesta e unul dintre motivele pentru care recuperările „căzuților” sunt lente…

Vezi articol original 2.268 de cuvinte mai mult

Imagine  —  Posted: 02/04/2017 in Fără categorie

Amurgul liderilor (I)

Posted: 02/04/2017 in Fără categorie

Cu drezina

Stric buna rânduială a unui text argumentativ și încep cu concluzia, ca să scurtez suferința celor care preferă să știe de la început, fără suspans, despre ce vorbim. După care voi detalia cum am ajuns la ea sau care sunt elementele care converg într-acolo. De asemenea, planul este și să explorez câteva dintre consecințele ce decurg din această evoluție a lucrurilor.

Concluzia e următoarea: modelul actual al liderului de amvon este pe moarte. Își trăiește ultimele zvâcniri într-o agonie prelungită, neobservată însă din pricina… Dar mai bine să intrăm totuși cum se cuvine în cuprinsul textului. Voi înșira câțiva dintre pilonii pe care se bazează concluzia.

Subminarea reciprocă. Liderii evanghelici par specializați, de mai bine de două decenii încoace, în despărțiri răsunătoare. După o primă și scurtă perioadă fastă, în care s-au reușit niște inițiative transconfesionale, au început rând pe rând separări, delimitări, marginalizări, schisme mai mari sau mai…

Vezi articol original 1.653 de cuvinte mai mult

„Nu reuşeau cu nici un chip să-şi imagineze strada lor rasă de pe faţa pământului, şi ei mutaţi „în cutiile de chibrituri, suspendaţi în aer, fără pământ sub picioare” (Traian Geambaşu); „în blocoteţele cu pereţii cât foiţa de ţigară, unde nici un pârţ nu poţi trage fără să te ştie vecinul, darămite să te cerţi cu nevasta sau să-ţi baţi copiii” (dom’ Petrică); „unde iarna trebe să îmbraci caloriferele să nu crape de frig, iar vara, de cald, te bagi în cadă, sub apă, cu un pai în gură” (tataia Hrib); „unde pui pătrunjelul în ghivece şi murăturile în balcon” (Milica); „unde bei apă din şurub şi plouă cu căcat prin ţevi de plastic, casele stau peste case, vine sfârşitul lumii, fraţilor, rugaţi-vă Domnului nostru Iisus Hristos, ne vom târâi ca viermii pe sub dărâmături la cutremur, vine sfârşitul lumii, oameni buni, mieii Domnului stau unii peste alţii ca la Sodoma şi Gomora!” (Hleanda)”
Raiul găinilor,  Dan Lungu

Imagine  —  Posted: 31/03/2017 in Marea BRITANIE
Etichete:, , ,

Imagine  —  Posted: 30/03/2017 in UMOR crestin, Zzzz...ză.
Etichete:, , , , ,

​Aș vrea să vă împărtășesc povestea unei mame, este povestea unei jertfiri extraordinare, o poveste tristă, aproape incredibilă, dar totuși adevărată.

Primăvara anului 1992, într-un sat de lângă Iași, o fată tânără, necăsătorită, avea să rămână însărcinată cu un bărbat care nu era soțul ei. 

La aflarea veștii despre sarcină, familia fetei a fost revoltată. Au alungat-o de acasă. 

Fără vreun sprijin de nicăieri, un viitor greu îi stătea în față. 

O boală cumplită îi amenința viața și o stingea cu fiecare zi: fata aceasta tânără avea SIDA. 

O contactase, probabil de la vreun client, căci se prostitua. 

A dus o luptă cumplită, îmi imaginez. Timp de 9 luni de zile, a dus sarcina, fiind fără casă, fără să aibă pe cineva aproape, fără familie. 

Opțiunea avortului părea să fie cea mai scurtă cale de scăpare. 

Mai ales că exista posibilitatea ca bebele ce se năștea să fie purtător al flagelului ucigător ce-l avea mama. 
Totusi, această mamă eroină nu a avortat.
Ceva extraordinar, mai presus de înțelegerea oricui, i-a dat puterea să ducă sarcina la un bun sfârșit. 

Pe data de 9 Februarie 1993, ea avea să aducă pe lume o fetiță. Însă, din nefericire, în urma testelor făcute de către medici, s-a constatat că era și ea, ca și mama, purtător al flagelului.

Fetița i-a fost luată și dusă la Spitalul Guliver din Iasi, acolo unde erau toți copiii seropozitivi. 

Doi ani mai târziu, mama fetiței avea să se stingă din viață. Boala o răpusese.
Fetița însă, a supraviețuit. 

Ba mai mult. La vârsta de trei ani, în urma unor teste noi făcute, medicii au constat cu surprindere că fetița devenise seronegativă. 

Au urmat multe teste și multă vâlvă. Cadrele medicale si academice de la acea vreme erau uimite de rezultate.

O minune avusese loc în corpul acelei fetițe, care creștea și se dezvolta ca un copil normal.
A fost transferată la un alt centru de copii, Centrul Emanuel din Iași. 
__________________
4 ani mai târziu, într-o biserică se făcea un apel către congregație, pentru a merge si a înfia copilași orfani. 

„Mergeți, și luați câte un copil și Domnul se va îngriji să-l creșteți”, așa le-a spus Genovieva Sfatcu Beatie. 

O familie din biserică, deja părinți a 3 copii, au simțit îndemnul de a merge si a lua un copilaș spre adopție. 

Au ales-o pe fetița care fusese cu boala. 

Îi știau povestea, îi aflaseră istoria ei medicală, totusi, au îndrăgit-o si au luat-o să o crească ca pe a lor. 
__________________
Au trecut 24 de ani de la nașterea acelei fetițe.

A crescut mare, a devenit o doamnă frumoasă, sănătoasă, este căsătorită, și este ea însăși o mamă acuma. 

Prețuiește viața, iar despre boala ei își amintește foarte rar: „A aruncat-o Dumnezeu în marea uitării…”
Numele fetiței din povestea noastră este Bianca Alexandra.
Ea este soția mea.

Viorel Popescu